A apărut recent cartea Maramureşul şi Maramureşenii în
Primul Război Mondial, la Editura Grinta din Cluj Napoca, un tom masiv de 470
pagini. Autorul este concitadinul nostru, cms. şef dr. Laurenţiu Batin, iar
Prefaţa poartă semnătura prestigioasă a unui filosof, acad. Alexandru Surdu,
vicepreşedinte al Academiei Române. Acuma, la împlinirea unui secol de la
izbucnirea Primului Război Mondial, această carte binevenită se referă pe larg
la o serie de evenimente, precum: intrarea armatelor ţariste în Maramureş în
toamna anului 1914, luptele purtate în Munţii Maramureşului, în special în
zonele Vaser şi Prislop, în anii 1916-1917, intrarea Armatei Române în
Maramureş la începutul anului 1919, sau istoricul unor mari unităţi, Regimentul
85 Austro-Ungar, format din combatanţi din Maramureş şi comitatele învecinate,
istoricul şi campania Regimentului III Vânători german etc. Cartea se remarcă
prin volumul uriaş de documente utilizate şi din care se reproduce in extenso,
multe inedite, traduse din limbile maghiară, germană, poloneză, rusă: dosare de
arhivă, jurnale de operaţiuni militare, registre de evidenţă ale unităţilor,
materiale cartografice şi fotografice, referinţe din presa vremii, memoriile
unor persoane implicate în evenimente etc., încât impresia este una de spoliere
exhaustivă a surselor. De altfel, această carte a şi fost primită deosebit de
favorabil de către cunoscători de înaltă competenţă ai domeniului, între care
am menţiona doar pe dl. prof. univ. dr. Ovidiu Pecican de la Universitatea
Babeş Bolyai din Cluj Napoca sau pe sigheteanul nostru Teofil Ivanciuc.
Desigur, modul în care evenimentele au fost reflectate în
presa vremii, în special în cea de expresie maghiară şi germană, precum şi în
memoriile unor personalităţi locale maghiare, se înţelege că este departe de a
fi imparţial şi obiectiv. Este firesc ca în vreme de război, memoriile
persoanelor publice şi presa uneia dintre părţi (în speţă Austro-Ungaria) să
fie encomiastice şi apologetice faţă de forţele militare proprii, după cum vor
fi ofensatoare şi polemice faţă de adversar, în speţă armatele Rusiei ţariste
şi ale Regatului României, armate aliate de la intrarea României în război şi
până la izbucnirea Revoluţiei bolşevice. Istoricul de azi însă are, între
altele, misiunea de a discerne, cu spirit critic, adevărul din ambele tabere,
fără să cadă prizonierul iluziilor de mentalitate şi limbaj ale uneia dintre
părţi.
Pe scurt, în opinia mea avem de a face cu o carte care poate
să constituie, în primul rând, un extraordinar de valoros material documentar
şi pentru cercetătorii care se vor ocupa pe viitor de tema în cauză.
PROF. DR. NICOLAE IUGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu