Până în 1989, am traversat aproape o jumătate de secol
într-o vârtoasă, diabolică, nemiloasă îndoctrinare comunisto-ceauşistă. Aşa a
fost epoca cârmaciului-şuşter: oribilă, detestabilă. De la “gâlceava” din
decembrie a aceluiaşi an, parcurgem (iată, de aproape un sfert de veac!) o
maladivă imebecilizare a poporului. La alte “coordonate”, desigur, fiindcă
locul zeloşilor activişti de partid din răposatul regim a fost luat de către
“politicianţi titraţi” din eşalonul doi al trepăduşilor lui Ceauşescu.
Prin urmare, şi în mass-media, mulţi arivişti şi activişti
mărunţi au devenit, peste noapte, “imbatabili” publicişti democraţi. Fără nici
un pic de talent însă. Fără o minimă cultură. Adesea, chiar şi fără ortografie.
Posturile de televiziune, mai cu seamă, apărute ca ciupercile după ploaie, se
întrec în a dovedi că improvizaţiile - “făcăturile”, de te miri ce soiuri -
sunt sarea şi piperul emisiunilor de pe micile ecrane. “Sârguinţa” numeroşilor
oameni de televiziune profund mediocri, carierişti sau, mai bine-zis, intenţia
acestora nu e alta decât aceea de a menţine mentalul colectiv la nivelul cel
mai de jos. Aşadar, emisiunile lor?! Îngrozitor de ipocrite! Butonând
telecomanda la întâmplare, cetăţeanul onest (plătitor de taxe TV) dă peste fel
şi fel de “drăcovenii”. Pe care, vrând-nevrând, trebuie să le accepte fără
crâcnire. Mereu şi peste tot ştiri de “senzaţie”. Obligatoriu, de cea mai mare
importanţă pentru telespectatori. Crime de un sadism cutremurător. Accidente de
circulaţie mortale. Violuri de o bestialitate îngreţoşătoare. Arestări cu
nemiluita în rândul interlopilor şi al afaceriştilor. Reţineri şi încarcerări
surprinzătoare în tagma procurorilor-judecătorilor. Dezvăluiri de amănunte de-a
dreptul scârboase din “mediul select” al unora din categoria
bahmuţeano-zăvoresciană. Confruntări ca la uşa cortului între politicieni de
“vază” ai naţiei. Jafuri şi iar jafuri. Încarcerări de fotbalişti. Şi lista
poate continua.
Prea puţin, ori chiar deloc, despre eminenţii elevi olimpici
şi profesorii acestora, de pildă. Cum şi despre realizări ştiinţifice şi
culturale pe plan intern şi internaţional. Spectacolele de teatru şi concertele
sunt şi ele “stigmatizate”. Unii artişti plastici ori scriitori mai “prind” din
an în paşte câte o emisiune pe micile ecrane.
Concluzionând: televiziunile, în loc să urmărească un
progres real, notabil, se lăcomesc după succese imediate. Evident, umbrite. Iar
din asta nu pot decurge decât calamităţi incurabile. Imbecilizarea poporului a
atins cote într-adevăr alarmante...
Valeriu SABĂU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu