de prof. dr. Elena TRIFAN
În august 2008, patrimoniul cultural românesc s-a îmbogăţit cu o nouă revistă online, „Slova creştină”, fondată din iniţiativa preotului stavrofor iconom Radu Botiş, cu o bogată activitate publicistică şi de cercetare, care însumează mai multe volume de poezii, albume audio, cărţi
precum
Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos,
Viaţa vie a unui mănunchi de creştini români,
Sfaturi pentru mântuire,
Elemente de istorie locală. Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America,
Ulmeni Maramureş – Studiu monografic (în calitate de coautor), articole publicate în ţară şi în străinătate, apariţii în antologii.
Având mai multe secţiuni, revista a fost concepută ca un liant între religie, literatură, pictură, ştiinţă, cât şi ca o punte între românii de pretutindeni.
Motivaţia directă a apariţiei acesteia – mediatizarea creaţiilor de valoare ale culturii, ştiinţei şi artei româneşti şi universale –, se subordonează dorinţei de slujire a lui Dumnezeu, cel care şi-a înzestrat cu har făpturile create după chipul şi asemănarea Sa, cât şi unui înalt sentiment patriotic, după cum afirmă părintele Radu Botiş însuşi: „Patriotismul nu este o ruşine, patriotismul este cinste şi plecăciune demnă în faţa istoriei, a vetrei de unde am văzut lumina zilei. Patriotismul este statura ta dreaptă oriunde te-ai afla pe pământul acesta: bogat ori sărac, fericit ori cuprins de amărăciune şi neîmpliniri. Da, purtăm în suflet buciumul şi doina noastră, desprinse dintru legendare începuturi, pământul binecuvântat pe care au călcat picioarele Sfântului Andrei – Apostolul Românilor, apărătorii lui Tudor, drepţii lui Cuza, Sfinţii Români ai lui Hristos, amintirea grijii mamelor la căpătâiul pruncilor, sărbătorile noastre creştine întru bucuria Învierii şi Veşniciei”.
Cu un mare respect pentru munca semenilor săi, pentru harul materializat prin cuvânt, piatră, bronz, penel sau note muzicale, „sine ira et studio”, cum ar fi spus romanii, părintele Radu Botiş a publicat în paginile revistei nu numai creaţii ale autorilor, ci şi recenzii de carte, mediatizări de evenimente culturale, concursuri etc.
De remarcat calitatea articolelor publicate trecute prin filtrul de gândire, simţire şi exprimare demnă şi corectă al preotului Radu Botiş, ceea ce a făcut ca revista să devină şi o formă de salvare a spiritului uman într-o lume în care superficialitatea şi vulgaritatea, promovarea nonvalorii au atins cote îngrijorătoare.
Apariţia online a revistei a făcut-o accesibilă unui număr mare de cititori de vârste şi profesii diferite din orice parte a lumii.
Acum, când revista „Slova creştină” se află la cea de-a şasea aniversare, atât editorului-fondator, părintelui Radu Botiş, cât şi tuturor autorilor şi cititorilor le dorim ani mulţi cu sănătate, pace şi lumină, pentru a putea duce mai departe nobila misiune de susţinere a revistei cu noi şi noi creaţii, în care harul inspiraţiei să se îmbine cu supleţea gândului şi originalitatea expresiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu