Vasile Alecsandri - Balada lui Constantin Brâncovanul

Brâncovanul Constantin

Boier vechi şi domn creştin,

De averi ce tot strângea

Sultanul se îngrijea

Şi de moarte-l hotăra,

Căci vizirul îl pâra.

Într-o joi de dimineaţă,

Zi scurtării lui de viaţă,

Brâncovanul se scula,

Faţa blândă el spăla.

Barba albă-şi peiptăna,

La icoane se-nchina,

Pe fereastră-apoi căta

Şi amar se spăimânta!

„Dragii mei, cuconi iubiţi!

Lăsaţi somnul, vă treziţi,

Armele vi le gătiţi,

Că pe noi ne-a-nconjurat

Paşa cel neîmpăcat

Cu-ieniceri, cu tunuri mari

Ce sparg ziduri cât de tari!"

Bine vorba nu sfârşea,

Turcii-n casă iuruşea,

Pe tuspatru mi-i prindeau

Şi-i duceau de-i închideau

La Stambul, în turnul mare

Ce se-nalţă lângă mare,

Unde zac feţe domneşti

Şi soli mari împărăteşti.

Mult acolo nu zăcea,

Că sultanu-i aducea

Lângă foişorul lui

Pe malul Bosforului.

„Brâncovene Constantin,

Boier vechi, ghiaur hain!

Adevăr e c-ai chitit

Pân-a nu fi mazilit,

Să desparţi a ta domnie

De a noastră-mpărăţie?

Că de mult ce eşti avut,

Bani de aur ai bătut

Făr-a-ţi fi de mine teamă,

Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!"

„De-am fost bun, rău la domnie,

Dumnezeu singur o ştie;

De-am fost mare pe pământ,

Cată-acum de vezi ce sânt!"

„Constantine Brâncovene!

Nu-mi grăi vorbe viclene.

De ţi-e milă de copii

Şi de vrei ca să mai fii,

Lasă legea creştinească

Şi te dă-n legea turcească."

„Facă Dumnezeu ce-a vrea!

Chiar pe toţi de ne-ţi tăia,

Nu mă las de legea mea!"

Sultanul din foişor

Dete semn lui imbrohor.

Doi gelaţi veneau curând,

Săbiile fluturând,

Şi spre robi dacă mergeau,

Din cuconi îşi alegeau

Pe cel mare şi frumos,

Şi-l puneau pe scaun jos,

Şi cât pala repezea,

Capul iute-i reteza!

Brâncovanul greu ofta

Şi din gură cuvânta:

„Doamne! fie-n voia ta!"

Cei gelaţi iarăşi mergeau

Şi din doi îşi alegeau

Pe cel gingaş mijlociu,

Cu păr neted şi gălbiu,

Şi pe scaun îl puneau

Şi capul îi răpuneau!

Brâncovanul greu ofta

Şi din suflet cuvânta:

„Doamne! fie-n voia ta!"

Sultanul se minuna:

Şi cu mila se-ngâna

„Brâncovene Constantin,

Boier vechi şi domn creştin!

Trei cuconi tu ai avut,

Din trei doi ţi i-ai pierdut,

Numai unul ţi-a rămas.

Cu zile de vrei să-l las,

Lasă legea creştinească

Şi te dă-n legea turcească!"

„Mare-i Domnul-Dumnezeu!

Creştin bun m-am născut eu,

Creştin bun a muri vreu...

Taci, drăguţă, nu mai plânge

Că-n piept inima-mi se frânge,

Taci şi mori în legea ta

Că tu ceru-i căpăta!"

Imbrohorul se-ncrunta,

Gelaţii se nainta

Şi pe blândul copilaş,

Dragul tatei fecioraş,

La pământ îl aruncau

Şi zilele-i ridicau.

Brâncovanul greu ofta

Şi cu lacrimi cuvânta:

„Doamne! fie-n voia ta!"

Apoi el se-ntuneca,

Inima-i se despica,

Pe copii se arunca,

Îi bocea, îi săruta,

Şi turbând apoi striga

„Alelei! tâlhari păgâni!

Alei! voi feciori de câini!

Trei cuconi ce am avut,

Pe tustrei mi i-aţi pierdut,

Dare-ar Domnul-Dumnezeu

Să fie pe gândul meu

Să vă ştergeţi pe pământ

Cum se şterg norii la vânt,

Să n-aveţi loc de-ngropat,

Nici copii de sărutat!"

Turcii crunt se oţereau

Şi pe dânsul tăbărau,

Haine mândre-i le rupeau,

Trupu-i de piele jupeau,

Pielea cu paie-o umpleau,

Prin noroi o tăvăleau,

Şi de-un paltin o legau

Şi râzând aşa strigau:

„Brâncovene Constantin,

Ghiaur vechi, ghiaur hain!

Cască ochi-a te uita

De-ti cunoşti tu pielea ta?"

„Câini turbaţi, turci, liftă rea!

De-ţi mânca şi carnea mea,

Să ştiţi c-a murit creştin

Brâncovanul Constantin!"

Note pentru mai tinerii cititori

·        Constantin Brâncoveanul a domnit 26 ani în Ţara Românească şi a fost ucis de turci în 15 august 1714 la vârsta de 60 ani. Gheorghe Şincai scrie în Cronica românilor că odată cu Brâncovanul au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: „Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta..." . Apoi, adaugă Şincai, aceste zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare: şi creştini, dup-aceea, aftându-le, le-au astruncat la Patriarhie.

·        Prin turnul mare se înţelege negreşit cetatea numită de turci Edicale, ridicată pe malul Mării de Marmara în capătul oraşului Stambul, şi pe care europenii o numesc Şapte turnuri.

·         Când năştea vreo neînţelegere serioasă între sultan şi puterile europene, se închideau ambasadorii străini în cetatea Edicale, până la sfârşitul certei sau a războiului.

·         Între pârile trimise la Poartă în contra Brâncoveanului era şi aceasta, că bătuse monedă de aur în Ardeal, de câte doi şi până la zece galbeni una.

                                                                                                         

                                                                                        GDL