Cenaclu

                                       de Ion GEORGESCU-MUSCEL

  du-mă şi pe mine de vrei

   în sublima oaste de corifei

   şi iată-mă se-ncinge o tăcere de spini

   respir un aer aspru parcă muşcat de câini

   se laudă unul că l-a cunoscut pe Nichita

   că a băut cu el şi şi-a-mpărţit şi pita

   şi toarnă-o schilodeală de cuvinte

   la care toţi silesc a lua aminte

   se sare rândul meu sunt amânat

   în minte prinde-a mi se face drum arat

   iar când încep a spune duruta mea poveste

   se naşte-un murmur cu intenţie de viespe

   ce cu pană veninoasă-ţi scrii vorbirea

   străine ce-a fost dat să te-ntâlnesc

    mai par şi alţii-a aştepta la rând

    ca să arunce-n mine cu bulgări de cuvânt

    pricep că la cenaclu nu e tărâmul milei

    la ei batjocura e marmelada zilei

   dar văd acum durere-n privirea alor mei

    trezit ca dintr-un vis spun cu uimire gata

   dragostea şi ura-s mai reale decât piatra

   deschide unul geamul e-un dezmorţit de oase

   ce trist cade lumina peste lucruri mincinoase

                                             Baden / Ianuarie 2012