sâmbătă, 28 martie 2015

DISCURS ŞOCANT AL PAPEI FRANCISC

Într-un discurs care se răspândește în lumea întreagă, Papa Francisc a declarat că:
”Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele.
Ce alt fel de adevăr există?!
În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc.
Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii.
Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri!
Pentru conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au alăturat.
Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”
În ultimele 6 luni, cardinalii catolici, episcopii și teologii au deliberat la Vatican, discutând viitorul Bisericii și redefinind vechile doctrine catolice și dogme. Al treilea Consiliu de la Vatican este cel mai mare și cel mai important de când cel de-al doilea Consiliu s-a încheiat în 1962. Papa Francisc a convocat noul consiliu pentru a ”finaliza în sfârșit lucrările celui de-al doilea Consiliu”.
Cel de-al treilea Consiliu s-a încheiat cu Papa Francisc anunțând că...
Catolicismul este acum ”o religie modernă și rezonabilă, care a trecut prin schimbări revoluționare. A venit vremea să abandonăm intoleranța.
Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și se schimbă.
Adevărul nu este absolut și nu este predeterminat.
Chiar și ateii recunosc că există divinitatea.
Prin acte de iubire și caritate și ateul îl recunoaște pe Dumnezeu și își mântuiește sufletul, devenind un participant activ la mântuirea umanității.”
O declarație din discursul Papei i-a facut pe tradiționaliști să fie confuzi și chiar isterici...
”Dumnezeu se schimba și evoluează, la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspândim iubire și bunătate în lume, ne atingem propria divinitate și o recunoaștem.
Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite.
Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți.
A venit timpul să reinterpretăm aceste versete, care contrazic mesajul de iubire și adevăr, care în rest radiază din întreaga scriptură. În concordanță cu noua noastră înțelegere, vom începe să le permitem femeilor să devină cardinali, episcopi și preoți.
Pe viitor, eu sper că vom avea într-o zi un Papă femeie.

Fie ca nici o ușă care este deschisă bărbaților să nu fie închisă femeilor!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu