Putem să ne facem planuri de pe
acum că pe cine vom pune ștampila la următoarele alegeri ?! Nici vorbă! Priviți cum
zi de zi D.N,A-ul face ”detașări” de politicieni ( în funcție de ”profilul ”lor
infracțional) în obiective cu decor penitent,unde trebuie să dea
seamă pentru faptele lor ilegale. În altă ordine de idei,cine cunoaște
toate substraturile legate de tot ce au înfăptuit, mai puțin bun
unii politicieni, nici acum când se pârăsc unii pe alții în
fața instanței că cine și cât au putut sustrage fiecare,
fie prin mită sau prin acte false.Văzând ce se petrece pornind de la cei mai
mici funcționari din sfera politică (șoferi, asistenți,
consilieri, etc) și până la cei mai mari (primari, președinți de
consilii județene, parlamentari, miniștri,)care trebuie să dea
seamă în fața legii pentru faptele lor ilegale, plus că mai sunt și alții
vizați, cu dosare penale pe rol ,nu ne rămâne decât să așteptăm,
și iar să așteptăm până vor mai rămâne 15
zile sau chiar mai puțin până la următoarele ”presupuse” alegeri de orice fel,
fiindcă numai atunci vom ști cu aproximație că pe cine să votăm, dacă și
atunci pe ultima sută de metri ”electorală ”vom avea pe cine alege cu tragere
de inimă pentru a ne reprezenta comunitatea în fruntea instituțiilor
statului, bineînțeles dacă D.N.A v-a da curs liber simpatizanților
noștri să-ți expună dispoziția pentru a ocupa o funcție.
Poate nici atunci nu vom avea un favorit pe care să-l putem vota cu tragere de
inimă ci vom pune ștampila pe cutare sau cutare cu speranța că
cel ”nimerit ”de alegători nu va fi ca actualii sau foștii
ocupanții de funcții ce au săvârșit
infracțiunile pentru care sunt audiați sau reținuți.
VASILE DAN MARCHIȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu