„Vă garantez că seminţele muncii dumneavoastră vor rodi în aşa fel încât să fiţi mereu mândru de instituţia cu care v-aţi unit destinul atâţia ani. Vă asigur că împreună cu colectivul acestei unităţi voi continua să clădesc în această binecuvântată zona a ţării o Jandarmerie puternică, o Jandarmerie modernă şi, mai ales, o Jandarmerie mândră”.

Mr. Petru Marcel Floreșteanu

Oameni care au fost, oameni care sunt

Doamne cum aș întoarce roata vieții, dac-aș putea, cel puțin cu câțiva zeci de ani! Cuprins, uneori de melancolie, alteori de furia prea-grabnicei treceri a  anilor, cu o oarecare emoție, mă ,,îndrept”, a scrie câte ceva (să vedem ce va fi în final!), despre ce a fost, despre cum a fost, și de ce nu, despre cum este în Jandarmeria maramureșeană. Mă voi folosi în scriitura mea, de experiența celor câțiva zeci de ani, pe care, printre bune și rele, printre zile cu nori și zile cu soare, i-am petrecut aici, alături de mulți, chiar mulți oameni, militari, ofițeri sau subofițeri. Pe unii (iertare pentru sinceritate) i-am uitat, pe alții nu ai cum să-i uiți din diverse pricini, fie bune, fie ...! Și m-am oprit.

Îmi propun a scrie toate acestea, mânat de experiența trăită aici, de emoțiile trăite aici și niciunde în altă parte, dar ... dar, (repet), este doar punctul meu de vedere. Mă voi folosi pe mine drept reper, pentru că n-am fost nici ,,ușă de biserică”, nici un militar desăvârșit, ci, probabil unul care a tins spre ea. Am fost și eu, așa cum e lumea, când mai bună, când cu unele ,,mici” lipsuri! Pe toate cele bune, ori mai puțin bune, personal, mi le asum, și mi le voi asuma, dacă se va întâmpla să mai fie. Au trecut anii, și iată-mă, azi, cu o experiență și o vechime, de câțiva zeci de ani în această armă. Mulți? Puțini? Nu stau să-i număr, nici să-i analizez. Au fost așa cum au fost, dar ce este extrem de important, este faptul că eu am rămas aici, ,,în sistem”, în timp ce alții au plecat, care pe unde și care-cum i-a purtat pașii vieții.

Au trecut anii, au trecut și comandanții. Să tot fie câțiva! Primul comandant, și cel care mi-a semnat angajarea, (în urmă cu zeci de ani!), a fost col. Pop Ioan, iar ca șef de stat major, era în acel timp, col. Aron Dumitru. Au trecut câțiva ani, comandantul s-a pensionat. A urmat, firesc, alt comandant. Și-apoi altul. Îl amintesc pe col. Vasile Matei – un foarte bun militar. Unul care a înțeles, și-a ajutat, cât i-a stat în putință, omul de lângă el. La fel a fost și col. Vasile Dod – aflat în funcția de șef de stat major o perioadă destul de lungă din istoria acestui inspectorat. Atunci eram organizați în batalioane, iar cei care cunosc sistemul militar știu ce înseamnă toate aceste date tehnice! Și-au îndeplinit stagiul, au ajuns la vârsta de pensionare, și s-au pensionat fiecare atunci când le-a venit vremea.

Vasile Lucian Irimuș a fost multă vreme la comanda inspectoratului. Venit de la Cluj, aici în Maramureș, era, aproape ca acasă. Știa de jandarmii și Jandarmeria Maramureș pentru că noi, maramureșenii, o perioadă lungă din istoria Jandarmeriei Române, am aparținut, ca formă de organizare, de Brigada Cluj, Maramureșul fiind în acea vreme doar batalion subordonat Clujului. Știa mulți jandarmi, evident dintre cei mai bătrâni, (sau voi scrie altfel), dintre cei mai vechi în sistemul militar. Pentru domnia sa nu a fost o noutate sosirea la Baia Mare. A venit pe cea mai importantă funcție de conducere la nivel de inspectorat, la nivelul județului Maramureș, lăsându-și familia, amintirile, prietenii, chiar și colegii de muncă, acolo la Cluj, urmând a se împărți, între cele două județe – Maramureș și Cluj. Nu i-a fost ușor și nici nu doresc să-l compătimesc. A fost o greutate pentru toți cei rămași la Cluj. Dar și pentru Domnia Sa! Ne-a dovedit că este un luptător și un bun comandant și-acest lucru este foarte clar.     

Au trecut anii și fiecare a adus cu el câte ceva. Și mai nou și mai puțin nou. Ultimii câțiva ani, l-a avut la comandă, drept împuternicit, pe col. Ioan Hossu – militar loial, de onoare și responsabil. A urcat în această ,,întâi-funcție”, din funcția de șef de stat major, fiind în aceasta mulți ani, încât le-am pierdut numărul, chiar și eu. Desigur, toate acestea sunt scrise într-un registru al istoriei Jandarmeriei. Oameni, locuri, fapte – în primul rând militari cu fermitate, devotați sistemului, pricepuți, adevărați profesioniști – indiferent despre care am vorbi. Aceleași vorbe le putem rosti, despre fiecare, dar totul ar fi o repetiție și pentru acest lucru am trecut doar cu analiza sumară a lucrurilor. Dar o analiză obiectivă. Poate, în timp, se vor mai scrie cărți, monografii, articole, despre Jandarmerie și jandarmi. Fiecare, în felul său, a făcut ce a crezut că trebuie să facă. A gestionat foarte bine situațiile și misiunile, iar acestea nu au fost puține, dimpotrivă. Uneori nu terminai o misiune și deja trebuia să te pregătești pentru alta. Asta a fost și încă va fi viața militarului-jandarm.

Acuma, de ceva vreme, la comanda Inspectoratului  de Jandarmi Județean Maramureș, avem un comandant tânăr și puternic, un profesionist talentat cu puternice valențe militare. Se numește Petru Marcel Floreșteanu și este la comanda Inspectoratului, din luna august, anul 2014. Domnia sa, are aceeași soartă, împărțindu-se între cele două județe – Iași și Maramureș. Acolo a lăsat oameni și locuri pe care le iubește, acolo îi sunt amintirile tinereții, acolo îi este familia și-i sunt parte din prieteni. Asta-i viața, ce să-i faci, ești tentat să spui, fără să mai adaugi alte comentarii. Ele, oricum, n-ar fi de niciun folos.   

La predarea-primirea comenzii inspectoratului, emoție multă, trăire puternică. Și pentru cel ce-a fost, și pentru cel ce va fi. Invitați pe măsură, din toate instituțiile statului și nu numai. Invitați din lumea politică și nu numai.  Presă din belșug! Se fac interviuri, se pun fel de fel de întrebări, firești într-un astfel de moment. Se rostesc urări. Se fac promisiuni, se semnează istoria. Ea este știința care nu iartă și nici nu uită. Sufletul sensibil s-a lăsat pătruns de emoție și binecuvântare. Dacă sufletului te-ai fi putut opune, ochiului nu i s-a putut opune nimeni, căci, într-atâta bucurie și emoție, a scăpat o lacrimă, normală în astfel de împrejurări. Oameni care vin, oameni care pleacă. Oameni devotați meseriei și armei, dar mai presus de acestea, oameni cu dragoste de țară. Rar mai întâlnești în zilele noastre oameni cu caracter puternic. Rar mai întâlnești oameni pe care să-i vezi că iubesc munca și au satisfacția muncii acesteia. Cei ce vin aduc cu ei câte ceva din tot ce înseamnă viața dumnealor, iar cei ce pleacă lasă fără putința vreunui comentariu câte ceva, aici, unde, preț de câțiva ani din viață, și-au desfășurat activitatea, cu pricepere, devotament și profesionalism.

Pentru generalul de brigadă, Vasile Lucian Irimuș se încheie un ,,mandat” și, evident, începe un altul. Din această clipă va încerca să fie mai familist, zic eu, dar a rostit-o și domnia sa. Va încerca, și desigur va reuși, pentru că-l știu un luptător. Mi-a fost de multe ori puterea exemplului personal. Va sta mai mult timp acasă cu familia încercând să recupereze timpul pierdut în anii petrecuți sub arma Jandarmeriei, când de cele mai multe ori nici nu a mai apucat să dea explicații familiei, care-l iubea cel mai mult, unde și de ce trebuie să plece? Sunt întrebări cu rost, motivate. Întrebarea o dată rostită va trebui să primească și răspuns. Nu? Poate de acum va avea timp să răspundă sutelor sau miilor de întrebări la care atâta vreme cât a fost militar n-a avut timp să răspundă. N-a avut timp, nu pentru că n-a vrut, ferească Sfântul, dimpotrivă. Nu a mai avut timpul necesar de-a zăbovi acasă, știind că undeva țara are nevoie de El. A fost recompensat pentru toate acestea, dar în viață sunt lucruri pe care odată pierdute, nu le mai poți recupera nicicând. Anii trecuți, este un exemplu. Și mai am exemple. A fost înaintat în grad datorită priceperii și pregătirii profesionale, fără putere de tăgadă. Din tânăr ofițer, cu gradul de locotenent, parcurgând întreaga ierarhie a gradelor militare, a ajuns la cel de general de brigadă. Poate acestea au fost câteva din mulțumirile sufletești pe care ți le poate oferi sistemul militar. Dar, ce facem cu viața de familie, care atunci când ești militar, nu o pui de fiecare dată, poate, chiar pe primul loc? Mai poți recupera ceva?

Dacă generalul de brigadă Vasile Lucian Irimuș și-a pus puternic amprenta în conducerea inspectoratului, cu toate lipsurile sau slăbiciunile din sistem, suntem cu fermitate convinși că cel care-i urmează, Petru Marcel  Floreșteanu, va fi la fel de obiectiv. Poate chiar și mai, de ce nu! Cel din urmă, pe lângă faptul că vine dintr-un alt colț de țară, aduce cu el, în primul rând multă tinerețe, mult curaj. Își lasă familia, pentru ceva vreme, în locul de unde vine, pentru a lua în primire conducerea inspectoratului. A fost declarat admis în urma multor examene profesionale, în urma unui concurs extrem de greu. Dovada că este un profesionist desăvârșit, este evidentă. Faptul că a trecut testele și examenele cu brio, e o certitudine a pregătirii profesionale. A venit aici, în Țara lui Bogdan Vodă, în Țara Maramureșului, cu gânduri sincere și curate, mânat de dorința de reușită, gândind că va putea, gândind că va reuși, gândindu-se la Dumnezeu, Creatorul Suprem. De-a lungul carierei militare, așa cum nu se întâmplă prea des, a fost avansat, la excepțional, sau înainte de termen, datorită pregătirii și profesionalismului de care se poate bucura. Aici, la noi în județ adică, a găsit militari puternici, fermi, loiali. Oameni care iubesc dreptatea și urăsc nerespectarea legii, deși, oriunde ai fi, legea este lege, căci, ,,nimeni nu este mai presus de lege!”, se mai spune. A găsit oameni egali domniei sale – cu dragoste pentru corectitudine și adevăr, cu respect pentru semeni și lege, profesioniști adevărați, pentru că asta a fost dorința celor care i-au fost înaintași ... să fim bine pregătiți din punct de vedere profesional.  

Nu mai generalizez discuția pentru faptul că ar fi enorm de multe de povestit. Uneori, pășind în amintire, cu colegii-militari, se mai deapănă momente sau evenimente din viața militară, și cu cele bune și cu cele rele. Atunci, se râde pentru ce a fost, pentru că lucrurile odată trecute sunt percepute altfel. Sunt percepute ca simple lucruri care te-au maturizat sau din care ai învățat câte ceva. Dacă ai învățat, bineînțeles!

Am spus că nu vreau să continui discuția, cu și despre cei care-au fost, ci să mă întorc la cei care sunt. Domnul maior Petru Marcel Floreșteanu, cel care actualmente este Inspectorul șef al I.J.J. Maramureș, alături de maiorul Haiduc Mihai – sunt doar doi din cei câțiva zeci de ofițeri din cadrul inspectoratului. Primul, așa cum am punctat, inspector șef, iar cel de-al doilea, având funcția de prim-adjunct al ispectorului șef. Doi oameni minunați, profesioniști cu adevărat, și încă ceva care trebuie punctat în acest context, extrem de tineri. Și mă bucur de acest fapt. Am prins și vechiul sistem cu rigorile și privațiunile acestuia. Tânăr fiind și eu, sincer, parcă sistemul acestora ,,mai bătrâni” (să le zic așa!), a fost unul rigid, unul în care nu puteai accede oricând și oricum. Probabil, uneori, mai mult sau mai puțin supărat pe acest sistem, i-am judecat ori m-am gândit la ei altfel. Spuneam că nu-și pot ieși din principiile dumnealor, că sunt așa ca șinele trenului. Iată că și cel tânăr poate fi un bun comandant, poate fi un bun manager. Și-o dovedesc cei doi maiori din comanda inspectoratului. Au gândire tinerească, sinceră și mereu obiectivă. Au percepție nouă și extrem de utilă în diverse cazuri – ceea ce duce la îndeplinirea cu succes a multor misiuni. Poate chiar a tuturor misiunilor! Nu au acea rigiditate despre care tocmai povesteam, ci sunt prietenoși, fapt ce te face să fii și tu mai bun ca prieten, ca militar. Ai mereu ce învăța de la dumnealor, și mă bucur de acest fapt. Atunci când pui pe primul plan obiectivitatea știi să alegi ceea ce este mai bun. Te legi de toate, pentru că așa e în sistem, dar mereu cu mintea clară, la ce a fost și ce ar putea să fie. Atât unuia cât și altuia, le dorim succes în cariera militară. Să dea Domnul să ajungem să-i vedem și pe dumnealor generali, tineri generali, și să ne bucurăm că am slujit sub tricolor aceeași frumoasă țară – România. Căci vremea trece, iar timpul tace, nu-i așa?    

Eu, în calitate de jandarm, pot doar să le mulțumesc tuturor, celor care au fost pentru că m-au înțeles. Mi-au înțeles tinerețea și uneori ,,ieșirile atipice”, pentru că au fost și din astea. M-au sfătuit părintește, iar eu, ascultându-le sfatul, pot spune că nu au făcut-o degeaba. Le mulțumesc pentru înțelegerea și bunătatea lor. Personal, nu cred că aș da dovadă de atâta bunătate sufletească, așa cum au făcut acești jandarmi. Important este ce lași în urma ta, prin trecerea anilor. Acești foști comandanți ne-au învățat că nu trebuie să trecem degeaba prin viață. Ar fi un mare păcat! Lucruri frumoase, etică și onoare, disciplină și devotament vom învața și de la cei care sunt acuma la comanda inspectoratului.

La fel sunt și cei care sunt, și vă rog să-mi iertați exprimarea pleonastică, dar corespunde realității. Atât inspectorul șef, Petru Marcel Floreșteanu, cât și prim-adjunctul acestuia, maiorul Haiduc Mihai, sunt oameni de caracter, care cunosc în profunzime valorile morale ale vieții, cunosc viața și-o apreciază așa cum este ea. Personal, nu cred că atunci când ne lipsește ceva ar trebui să facem o adevărată tragedie. Cunosc lipsurile din  sistem și atât cât pot luptă pentru soluționarea acestora cât mai grabnică. Uneori pot, alteori nu! Dar, nu sunt ei de vină! De cele mai multe ori e de vină sistemul actual despre care ar fi o altă lungă și stufoasă poveste. Dar nu cu această ocazie! Dimpotrivă, poate dacă nu am azi, o să am mâine, important este să știi să lupți pentru fiecare secundă din viață. Mă bucur că sunt contemporan cu astfel de oameni – ce au respect pentru tot ce înseamnă moralitate, onoare și virtute, iar la ,,vremuri grele”, vor fi obiectivi și sensibili. Cred că moralitatea se învață, sau este învățată din experiențele vieții. Dar mai cred un lucru, ea, moralitatea și onoarea, sunt calități ce le primești încă de la naștere. Trebuie să te naști cu ele, altfel trebuie să șlefuiești mult, mult de tot, să le poți dobândi. Nu este cazul aici. S-au născut să fie mereu învingători, niciodată învinși. De ce? Pentru că ei știu să lupte pentru onoare, pentru demnitate, pentru respectarea principiilor de viață, pentru apărarea valorilor morale. Aș dori să finalizez toate acestea cu rugămintea de-a mă ierta în cazul în care am uitat ori am omis pe careva. Nu a fost cu știință, ori că așa am vrut. În grabnica trecere a timpul vă doresc să alegeți întotdeauna tot ce e mai bun, să știți profita de fiecare clipă petrecută împreună cu familia sau cu cei dragi. Și-acum, permiteți-mi, pentru că am avut onoarea să vă cunosc, să vă salut cu respect și onoare! Atât celor de ieri, cât și celor de azi, tuturor Domniilor Dumneavoastră, am onoarea să vă salut!

 

                                                           Plt. adj. șef. Bele Aurel