Inginerul constructor Ioan Cosmuţa, autor a patru cărţi
beletristice, în care scrie despre Canada, prima ţară de adopţie a lui, va
împlini în 13 mai frumoasa vârstă de 76 de ani.
S-a întors cu drag în Glodul (Sălajului) natal în acest
anotimp al renaşterii să-şi revadă rudele, casa părintească a tatălui său
învăţător de profesie, casă care seamănă izbitor de mult cu a altui învăţător,
tatăl lui Nicolae Labiş.
Harnic din fire, n-a stat degeaba în Canada şi pe unde a
umblat prin lume ( în interes de serviciu! ). A venit cu o nouă carte, carte ce
ne duce cu povestea în Guineea Ecuatorială, ţinut impresionant din mai multe
puncte de vedere, loc unde dânsul a fost şef de şantier la un baraj
hidrotehnic.
Sper să-l determin să-şi lanseze cartea şi la Baia Mare, mai
exact la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, nefiind pentru prima dată în
această instituţie de cultură despre care a afirmat: „Puţine biblioteci arată
în lume ca aceasta, pentru că pe lângă clădirea propriu-zisă, oferta bogată,
diversificată de cărţi, aici găseşti şi oameni minunaţi, adevăraţi profesionişti
între ale cuvântului”. L-au onorat cu prezenţa atunci: dr. Teodor Ardelean,
universitarul clujean Viorel Nodiş, poetul Ioan Dragoş, dr. Ştefan Vişovan,
prof. Ion Dârjan şi mulţi, mulţi alţii.
Îi aşteptăm cu drag cea de-a cincea carte şi ştim că va avea
succes cu ea pentru fluiditatea naraţiunii cât şi pentru preţiozitatea
informaţiei remarcate în precedentele scrieri ale Domniei sale.
Te aşteptăm cu nerăbdare şi drag, Niţă Cosmuţa, la Baia Mare
pe la începutul lunii mai!
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu