13 martie 2015
Proiect de Lege pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului
şi urbanismului
Senatorul
PSD Sorin Bota a iniţiat şi depus ieri, în Parlament, spre dezbatere şi adoptare,
proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului
şi urbanismului.
„Planul urbanistic general, prin
caracterul său strategic fixează repere de dezvoltare pe termen mediu şi lung,
deci este recomandat ca numai în cazuri justificate să sufere modificări de
amploare. De astfel, în practica europeană acest tip de planuri nu are în
general limite temporare. Există suficient de multe unităţi administrativ
teritoriale care pe parcursul a 10 ani şi în previziunile pe următorii 10 ani,
nu au avut şi nu vor avea o dezvoltare care să justifice o revizuire a PUG, aşa
cum impune actuala prevedere, procedură care, poate dura mult în timp şi este
consumatoare de resurse. Pentru cazurile excepţionale legea poate pune la
dispoziţie instrumentul derogării prin PUZ sau PUD. Pe de altă parte
autoritatea locală trebuie să dispună de o oarecare autonomie în luarea
deciziilor de dezvoltare”, a motivat senatorul Sorin Bota inițiativa sa legislativă.
Prezenta propunere legislativă
urmăreşte sporirea coerenţei prevederilor legale.
Cabinetul
senatorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu