"Poarta Levantului" - carte scrisă de Ioan Marin Chiorean

Cu toate că acest volum de 122 de pagini a fost lansat în 2011, autorul a scos încă o ediţie anul trecut şi putem spune că a meritat acest efort financiar din partea autorului !

Am petrecut o după amiază cu cartea domnul Chiorean care este născut în Marghita şi este un chiorean neaoş. Plimbându-mă cu Domnia sa prin două imperii, cel Austro-Ungar şi cel Otoman, prin anul 1847. Ce am căutat noi pe acolo ( autorul cu cei doi eroi şi eu după ei ?! ), este laic motivul aprovizionării viitorilor revoluţionari paşoptişti, cu arme din  Salonicul turco-grecesc. Călătoria spre Salonic şi înspre Ţară, firesc, a fost mai mult decât o aventură. Autorul foarte bine documentat, ne dezvăluie obiceiurile oamenilor şi popoarelor întâlnite în călătoria lor, propriile păţanii ale căruţasilor pe care îi plimbă "harabaua" ( acele imense căruţe turceşti pentru transport, grâne şi materiale ). Ne dezvăluie din obiceiurile celor pe unde trec, unul dintre eroi, îi spune celuilalt că nu se poate vorbi în această parte de lume despre un model al bărbaţilor turci deoarece aceste naţii s-au amestecat continuu prin răpiri de femei şi copii, prin violuri, aşa că se pare că în Balcani nu este un tipar specific al unei naţii.În călătoria lor întâlnesc un turn făcut din capetele răsculaţilor sârbi împotriva jugului turcesc. Deci nu kmerii roşii au inventat arhitectura cu capurile tăiate ale învinşilor, uite că aceste cruzimi nu le erau străine nici turcilor.  Să nu cădem în păcat, turcii nu aveau hoteluri dar satele care erau de turci, aveau O "Casă a drumeţilor" unde oricine putea să se adăpostească şi era servit cu mâncare şi băutură de omul care în acea zi avea această sarcină. Totul era gratuit! Obicei încă necunoscut la alte popoare. Este posibil ca pe unii cititori să-i necăjească puţin faptul că funcţiile şi gradele militare nu sunt traduse, dar să fie cu iertare nu toate au un corespondent în armată sau limba română. Căutam o greşeală a autorului care face din acest roman o perfecţiune a scrisului, Domnia sa nu are nici metehne erotice, nici prezentări plicticoase ale atâtor sate şi oraşe prin care-i trec eroi, doar explică unele curiozităţi arhitecturale întâlnite. Şi la un moment dat, descriind Salonicul, în care umblau după un antipiric pentru Iordache, proaspăt împuşcat din greşeală, ne conduc pe multe pagini cu observaţii personale, crezând că au uitat pentru ce au ieşit din casă. Dar nu, chiar în acele momente văd o spiţerie. Restul vă las pe dumneavoastră să le descoperiţi lecturând cartea... 

Este un volum plăcut la citit, aduce multe lămuriri din istoria Balcanilor pe care începi să o vezi şi sub alt unghi. Volumul este scris de un scriitor adevărat care face acest tribut cu plăcerea unui om care face un bine lui şi societăţii. Poate trebuia explicat ce este "Poarta Levantului" care spun dicţionarele că este denumirea Ţărilor din Estul Mediteranei, dar o carte trebuie să ne aducă cunoştinţe noi şi în astfel de treburi mulţi vor fi câştigaţi.

 Îl felicit din suflet şi este aşteptată următoarea carte.

                                                                Toma Gross Rocneanu