Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a
blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv), având în
vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru
MEDIAFAX mai multe surse din Televiziunea Română.
Motivul blocării
conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat şi faptul că
sub conducerea lui Stelian Tănase, preşedintele - director general al TVR,
instituţia nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a
permis eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de şapte ani, au
mai spus sursele citate.
Această situaţie,
care ar putea duce la blocarea activităţii televiziunii publice, urmează să fie
analizată în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR,
conform aceloraşi surse.
Societatea Română
de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în
condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de
544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit
cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o
conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de
presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.
Tot atunci,
reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române
erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de
milioane de lei la bugetul de stat.
Pe de altă parte,
Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de
Televiziune, a declarat, pe 8 decembrie 2014, pentru MEDIAFAX că a decis să
facă un apel public, întrucât situaţia TVR este disperată, televiziunea publică
având penalităţi la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.
"Situaţia
televiziunii publice este din ce în ce mai gravă. Am intrat în posesia unor
cifre care sperie pe orice om normal la cap, 23.000 - 24.000 de euro pe zi, în
total, 9 milioane de euro pe an reprezintă penalităţile către fisc şi asta se
întâmplă după reeşalonare. În aprilie (2014, n.r.), când TVR nu a plătit rata
convenită în memorandum (memorandumul cu Guvernul, n.r.) la fisc, aceste
penalităţi s-au recalculat şi aşa ajung ele la această cifră, de 23 - 24.000 de
euro pe zi. Iar aceste penalităţi curg lunar. În prezent, datoria la bugetul de
stat a televiziunii publice depăşeşte 100 de milioane de euro, nemaipunând la
socoteală şi datoriile comerciale. Şi ele reprezintă alte câteva zeci de
mii", a mai spus Adrian Bucur, pe 8 decembrie 2014.
În aceeaşi zi,
într-un punct de vedere remis MEDIAFAX, Stelian Tănase, preşedintele-director
general al SRTv, a declarat că TVR se află "într-o situaţie financiară
extrem de critică", iar conducerea Televiziunii Române a transmis către
autorităţile statului, inclusiv ANAF, "propuneri de soluţii la problemele
grave ale televiziunii".
"În această
perioadă foarte dificilă, conducerea TVR a fost nevoită să prioritizeze
cheltuielile în funcţie de interesul telespectatorilor, conform misiunii
publice a Televiziunii Române. În contextul datoriilor imense pe care le are
TVR, soluţia actualei conduceri a fost să rezilieze contractele emisiunilor
scumpe şi să încerce să reducă cheltuielile de producţie (...)", spunea,
la momentul respectiv, Stelian Tănase.
Potrivit
acestuia, conducerea TVR încearcă să redeschidă dialogul cu autorităţile
statului pentru redresarea Televiziunii Române. "Mai mult, conducerea TVR
a transmis către autorităţile statului, inclusiv ANAF, propuneri de soluţii la
problemele grave ale Televiziunii. Facem eforturi uriaşe pentru a redeschide
dialogul cu aceste autorităţi, fără sprijinul cărora redresarea instituţiei nu
este posibilă. TVR îşi asumă toate obligaţiile de plată şi aşteaptă răspunsuri
pentru a identifica pârghii de implementare a soluţiilor propuse", a mai
spus, atunci, Stelian Tănase.
ANAF a mai blocat
conturile SRTv în mai 2012, din cauza datoriilor acumulate - din 2005 până la
finalul lui 2011 - către bugetul de stat, care erau la momentul respectiv în
valoare de 308 milioane de lei, din care 229 de milioane de lei debite,
diferenţa fiind reprezentată de penalităţi, au declarat, atunci, pentru
MEDIAFAX surse din ANAF.
În iunie 2012,
Guvernul a aprobat procedura prin care ANAF a deblocat pentru o perioadă de
şase luni conturile televiziunii publice.
Ulterior, în baza unui memorandum aprobat de Guvern,
datoriile SRTv au fost eşalonate pe o perioadă de şapte ani. MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu