gestul alcătuirii repetate sunt ochiul
pietrei
sunt steaua ce se-aprinde în cadere
urcînd în timpul
unei alte stele
sunt ţipătul
fecioarelor în noapte
cînd de femeie
noaptea le desparte
sunt strigatul
zăpezilor în iarna
cînd primavara-i
urs ce hibernează
sunt bocetul
vădanelor în sat
atunci cînd moare
tînar un bărbat
sunt mînzul zilei
fără şa şi frîu
sunt ochiul
pietrei lacrimînd în rîu !
naiva naivelor sau cărămida de cuvinte
arde-n mine un trup de fată
de femeie sau
iubită
ca-ntr-un zid de
monastire trupul anei înzidită
si ma doare
coltul pietrei tâmpla
umarului stâng
si ma doare
piramida de cuvinte lacrimând
doamne
nu-mi săruta gura
ca pe-un sân de
fată mare
pe-a ei golgota
vorbirea rastignită
să mă are
sa fiu bob în
brazda albă
sa-ncolţesc
si să dau rod
peste piatra ce
mi-e dragă sa-nverzeasca ochiul orb
si sa pot rosti
azi verbul
îngânat
de-atunci-nainte
de pe gura anei
smulgeti
caramida de
cuvinte!
naiva si antinaiva sau ... poate ca iarba
vedeţi
poate că iarba
nu e iarbă pentru
că este iarbă
ci poate numai
ochiul nostru înverzeşte
cînd mieilor albi
le-nsîngereaza
gura !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu