Închinare la Zeii Poeziei cu Katy Şerban şi Ion Vanghele

„Noi doi şi-aripa frântă-n cer” – dialoguri poetice – este un titlu de carte care descrie foarte sugestiv şi plastic „realitatea poetică” ce se descoperă între coperţile acestei cărţi. Într-adevăr, titlul unei opere, în speţă, a cărţii de faţă, este o „fereastră deschisă spre text”, folosind o altă metaforă care vine în întâmpinarea celeia din titlu, „aripă frântă-n cer”. Autorii, Katy Şerban şi Ion Vanghele au purces la acest tip de dialog „poetic” prin aşezarea alternativă, faţă în faţă, a unor poeme ce se doresc a fi replici a două „voci lirice” – una feminină şi una masculină – şi brodează o poveste de iubire târzie, matură, aşezată, asumată.

Observând cuprinsul, cartea are două părţi inegale: partea întâi – „Dialoguri poetice” – mai amplă şi partea a doua – „Zbor frânt” – parte care încheie rotund arhitectura operei şi lămureşte metafora din titlu.

De asemenea, observând titlurile poemelor din prima parte, acestea pot fi considerate, prin compararea lor, scurte poeme, după modelul poemelor japoneze numite „haiku”. Acest tip de poezie, la origini, are o formă fixă, fiind alcătuită din trei versuri, cu un număr totalde 17 silabe, distribuite astfel: 5 – 7 – 5 (în cele trei versuri). Chiar dacă nu respectă exact formula poeziei haiku, pentru că nu s-a propus acest lucru, se poate transmite un mesaj sensibil prin titlurile – vers: „Din toamnă.../ Atât de roşii/ Mor pe drum trandafirii.../” sau „Vremurile sunt.../ Umbre de cuvânt.../În nopţile de lună.../”.

Temele ce se desprind sunt comune: iubirea cuminte şi ecoul ei matur: „Răbdările de dragoste”, „Iubirea nu ne aparţine”; fiorul trecerii timpului şi urma lui în suflet: „Un Moş Crăciun a venit...”, „Ne ducem ca şi frunzele”, „E scris în Noul An...”; surprinderea transcendentului: „Un înger de sus...”, „Vom arde veşnic”, „Testament”.

Dispoziţia fizică a „vocii lirice” masculine atrage după sine „fluviile” tânguioase a „vocii lirice” feminine, ce dau glas, în partea a doua – „Zbor frânt” – sentimentelor de tristeţe, de căutare metafizică dar şi de speranţă. Autoarea Katy Şerban experimentează trăirea transcedentală, prin care cartea, sub forma ei materială constituie „mesajerul” prin care se va trimite „mesajul” ce trebuie să străbată până la cel plecat: „Dar, uite, cartea noastră, acum a apărut. (...) Dar mai aştept o veste de la tine din cer/ Ca alte floride suflet, să mai crească,/ C-ai fost iubirii neobosit mesager/ Şi mieii netăiaţi au început să pască...”. (E ceaţă, suflete...).

Ion Vanghele, aşa cum afirmă Cezara Adamescu: „a rămas fidel purităţii expresiei frumoase, de o gingăşie şi sensibilitate care nu fac decât bine umanităţii. Şi dacă poeţi ca el nu ajung la inima unor cititori e pentru că societatea însăşi a luat-o de-a rostogolul în abisurile care colcăie fiinţele întunecate.” O carte de dialoguri poetice care merită citită cu sufletul...

                                                                 Scris de Viuţa DORCA, Gelu DRAGOŞ

Preluare http://www.ecreator.ro/critica-literara/4790-inchinare-la-zeii-poeziei-cu-katy-serban-si-ion-vanghele.html