duminică, 18 iunie 2017

Liviu Marian Pop (senator PSD): ”Premierul Sorin Grindeanu s-a autoexmatriculat din fruntea Guvernului”

Senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop, prezent la conferința de presă a social-democraților maramureșeni convocată de liderul partidului, Gabriel Valer Zetea, a arătat că moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Grindeanu va trece de votul Parlamentului, iar premierul trebuia să vină în fața poporului și să își ceară scuze pentru tot ce nu a realizat.
”Dați-mi voie să îmi cer scuze în numele fostului Guvern al României că nu am reușit să implementăm decât 40% din măsurile prevăzute în Programul de Guvernare, pentru primul semestru al anului 2017. Așa mă așteptam să își înceapă premierul Sorin Grindeanu conferința de presă, deoarece am făcut parte din acest Guvern, am fost pentru 45 de zile secretar de stat în Ministerul Educației și de atunci am tras un semnal de alarmă că lucrurile se mișcă mult prea încet. Și dau doar două exemple în acest sens: decontarea transportului pentru studenți și o masă caldă.
Aveam și alte ministere care trebuiau să intre în program și întârzierile au fost evidente chiar de la început. Un alt exemplu unde premierul României și secretarul general al Guvernului nu s-au implicat deloc este Legea manualului școlar, care trebuia finalizată în primul trimestru. În 20 februarie 2017, când am plecat din Ministerul Educației am lăsat-o într-o procedură aproape finală, iar în câteva zile legea a fost blocată. Din calitatea mea de profesor pot să vă spun că, la evaluarea din martie, făcută la Sinaia, Guvernul a fost declarat corigent, la evaluarea de miercuri a fost declarat repetent, pentru că 13% cu 27% reprezintă 40% din măsurile care au fost implementate, iar cu nota 4 rămâi repetent. Trist este că, văzând că este repetent și văzând că nu mai are sprijinul Comitetului Executiv Național a făcut scandal, iar în astfel de cazuri, în legea școlilor se aplică exmatricularea”, a precizat senatorul PSD, Liviu Marian Pop.
În opinia parlamentarului maramureșean, premierul Grindeanu s-a exmatriculat singur, deoarece orice om responsabil care ar fi avut aceste rezultate dezastruoase ar fi demisionat înainte ca partidul să îi ceară acest lucru. ”E rușinos să le cerem românilor votul promițând să îndeplinim o serie de măsuri asumate prin termene clare, iar apoi să vedem cum cei din subordinea noastră sabotează Programul de Guvernare. Și îl voi întreba public pe premierul României, deoarece încă este în funcție, al cui este interesul că nu s-au publicat încă manualele școlare? Elevii de clasa a V-a nu vor avea manuale în luna septembrie și în această situație sunt aproape 200.000 de elevi”, a conchis senatorul Liviu Marian Pop.

Parlamentarul maramureșean a declarat că își dorește că creadă că Sorin Grindeanu își va depune demisia încă de luni, pentru a nu aștepta să se voteze moțiunea de cenzură. Senatorul Liviu Pop a arătat că fiecare zi de întârziere duce la noi decalaje în implementarea Programului de Guvernare, care va fi pus în practică de un nou premier ce își va forma cabinetul din miniștri competenți și responsabili.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu