sâmbătă, 17 iunie 2017

Sondaj: Pentru ce salariu net v-ați întoarce în România?!

de Lucian DAVIDESCU
Peste trei milioane de români au plecat să muncească în afara granițelor. Știm de ce: nu e deocamdată unul dintre locurile plăcute în care să trăiești iar veniturile aici sunt de multe ori prea mici ca să asigure supraviețuirea.

Totuși, lucrurile s-au mai schimbat în bine în cei 10-15 de ani de când România a început să se apropie de UE apoi s-a integrat complet. Mai e un drum lung și încă nu știm cât de repede sau de încet îl vom străbate.
Pentru mulți, dintre cei plecați, probabil că deja nu mai contează. Dar sunt și destui care dacă ar avea certitudinea unei vieți decente aici s-ar urca mâine în avion
Acum, salariul minim net a ajuns la puțin sub 250 de euro, adică un sfert din media Uniunii Europene. Până la 100% mai e mult. Pe de altă parte, viața în România este puțin mai ieftină și mulți au casele aici așa că nu ar trebui să plătească chirie. Oare dacă ar ajunge 500 de euro salariul minim sau 1000 cel mediu, câți s-ar întoarce?
Celor care sunteți plecați, vă propunem un sondaj anonim, la care să puteți răspunde cât vreți de sincer. Pentru ce venituri ați fi dispuși să vă întoarceți în România?
Pentru ce salariu net v-ați întoarce în România?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu