Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul
Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1
În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi
demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea
aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui
Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci,
păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a
zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și
a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și,
ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și,
iată, toată cetatea a ieșit în
întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L,
L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut
marea și a venit în cetatea Sa.
Pericopa evanghelică a Duminicii a 5-a după Rusalii ne
prezintă spre meditație minunea
vindecării, de către Iisus, a doi demonizați
din ținutul Gadarenilor. Evanghelia
după Matei ne prezintă mai sumar acest eveniment decât parabolele de la Sfinții Luca și
Marcu. Ultimii doi evangheliști vorbesc
despre un demonizat. Vom rămâne la varianta mateiană, nu pentru că doi este
pluralul, și că singularul nu ar fi
concludent, ci pentru a fi mai ușor de
perceput rolul dramatic și negativ al demonilor
asupra omului și chiar a întregii creații. Sfântul Matei menționează că erau de temut pentru trecători „întrucât nimeni nu
putea să treacă pe calea aceea” și
locul lor de sălășluire erau
mormintele. Apropiindu-se Iisus de locul acela, diavolii care-I stăpâneau pe
oameni se revoltă: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai
înainte de vreme ca să ne chinuiești?”
Diavolii nu suportă prezența lui Iisus,
dar Îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, lucru pe care mai-marii cărturarilor și ai fariseilor îl contestau. Acest verset e
sugestiv pentru ceea ce vrea să ne spună Evanghelia de astăzi prin chiar glasul
diavolului, anume incompatibilitatea şi antagonismul dintre Împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția existenței,
a ființei, a legii, a vieţii şi
bunătăţii, şi împărăția diavolului care
este împărăţia nefiinţei, a minciunii, a fărădelegii, a vicleniei, a uciderii
şi a morţii. În altă parte în Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos exprimă mai
clar acest lucru spunând că: „Vine stăpânitorul acestei lumi şi nimic din Mine
nu este întru El”.
Hristos vrea îndumnezeirea omului, diavolul înstrăinarea lui
de viață
Această minune ne lămureşte câte ceva din taina sălăşluirii,
nu a diavolului în firea omenească, aşa cum ar lăsa impresia la prima vedere
această minune, ci a dumnezeirii, a firii dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus
Hristos în templul trupului omenesc. Dacă cei doi demonizați, din cauza păcatelor şi puterii pe care
diavolul o avea asupra lor, se făcuseră sălaşuri ale legiunilor de demoni,
Mântuitorul Iisus Hristos vine şi curăţă pe aceşti oameni şi transformă
trupurile şi sufletele lor în sălaşe ale prezenţei Sale în ei prin credinţă.
Iată, aşadar, doar două aspecte din mulţimea celor multe ale
bogăţiei de învăţătură ce se ascunde în minunea din Evanghelia de azi, iar
această bogăţie e cu atât mai importantă cu cât este de foarte mare actualitate
în aceste timpuri de revoluţie tehnologică şi informaţională care vor să
instaureze, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, paradigma omului
„tehnologizat” total, prin mixarea, unirea sau alipirea la trupul şi sufletul
sau psihicul omenesc a unor alte mijloace tehnologice (informatice, electronice
sau bionice) care i-ar îmbunătăţi viaţa. Deja a început în lume şi e tot mai
accesibilă omului de rând revoluţia informatizării, a roboticii şi cea a
punerii tuturor lucrurilor în conexiune prin care, chipurile, s-ar îmbunătăţi
viaţa umană la un alt nivel. E ceea ce se cheamă în limbaj filosofic şi
ştiinţific - paradigma transumanistă, care devine tot mai actuală, în stadiul
ei final ţintind să îi ofere omului şi mântuirea sa artificială, prin mijloace
tehnologice, informatice. Pentru a înţelege cele ce se propun omenirii prin
această nouă filosofie a vieţii ce bate la uşă, vă invităm să meditaţi mai
adânc asupra faptului că în demonizaţii din pericopa Evangheliei de astăzi se
sălăşluise o legiune de demoni, adică peste 6.000 de diavoli. Vă daţi seama ce
încărcătură, ce prezenţă și-n acelaşi
timp ce taină ascundeau sufletele acestor demonizaţi! Ne punem întrebarea: unde
şi cum poate un om să înglobeze, să sălăşluiască în sine atâta armată de fiinţe
spirituale? Care este natura acestor ființe
spirituale de pot să încapă în om, în așa
de mare număr? Cum relaţionează aceste duhuri cu funcţiile spirituale şi
sufleteşti ale acestor oameni? În Psalmi ne adresăm lui Dumnezeu şi spunem:
„Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc!”, iar prin
aceasta Scriptura ne arată natura spirituală şi energetică a îngerilor lui
Dumnezeu. Poate fi înţeleasă această natură spiritual-energetică a îngerilor ca
ceva similar naturii informaţional-energetice a unui soft sau program prin care
cercetătorii din domeniul inteligenţei artificiale imaginează că vor copia
conştiinţa fiecărui om spre a-i dărui acestuia o existenţă imaterială,
cibernetică cu posibilitatea de a se întrupa după voinţă în orice alt trup ar
voi? După puterea noastră actuală de înţelegere, doar aşa am putea imagina existenţa
într-un singur om a 6.000 de alte entităţi inteligente. Oarecum, în mod similar
existenţei şi funcţionării autonome şi haotice a mii de programe într-un singur
sistem informatic sau computer. Vă puteţi imagina cât de chinuiţi erau aceşti
demonizaţi nenorociţi din Gadara? Imaginaţi-vă că propria dumneavoastră
conştiinţă ar fi chinuită de prezenţa şi lucrarea a alte 6.000 de conştiinţe,
care nu s-ar coordona nici între ele şi nici cu propria conştiinţă, voinţă şi
simţire a trupului şi sufletului-gazdă.
Într-un demonizat e o babilonie, o învălmăşire şi confuzie
chinuitoare de conştiinţe ce posedă, domină, bruiază şi distrug conştiinţa şi
viaţa bietului om ajuns posedat. Sufletul unui asemenea om se face peşteră de
tâlhari, după o imagine folosită la un moment dat şi de Mântuitorul cu referire
la Casa sau Templul lui Dumnezeu plin de zarafii sau schimbătorii de bani.
Sufletul şi trupul omului constituie adevăratul templu al lui Dumnezeu pe care
Iisus a venit să îl cureţe şi să îl resfinţească.
„Diavolul răcnește
căutând pe cine să înghită!”
Prin minunea vindecării acestor doi demonizaţi, nu ni se
arată ceva spectacular şi supranatural, ci mai ales faptul că Mântuitorul Iisus
Hristos vine, de fapt, în lume ca să izbăvească şi să curăţească firea
omenească de sub stăpânirea diavolilor. Prin tot ceea ce El face în scurta Sa
petrecere printre oameni, restaurează omul şi reorientează istoria spre
eshaton, Se sălășluieşte în om pentru
ca el, așa cum fusese creat la început,
să decidă şi să acţioneze liber cu cine îşi uneşte viaţa: cu Hristos spre
îndumnezeire, sau cu diavolii spre înstrăinare de viaţă şi chinuire.
Înţelegeţi în această perspectivă importanţa şi delicateţea
lui Hristos - Logosul dumnezeiesc al creaţiei ca şi conştiinţă ordonatoare a
vieţii fiecărui om! Comparaţi babilonia legiunii de diavoli din sufletul celor
doi demonizaţi cu politeţea lui Hristos, Care şade la uşă şi bate aşteptând ca
omul să-i deschidă de bunăvoie şi doar astfel Hristos să Îşi facă sălaş în
sufletul omului împreună cu Tatăl şi cu Duhul!
Noi Îl primim pe Hristos prin Taina Botezului, dar și prin invocarea numelui lui Iisus astfel
încât trupul nostru şi sufletul să devină sălaş şi Templu al comuniunii Sfintei
Treimi, un spaţiu teofanic, locaș al
manifestării slavei divine, ca omul să se arate în strălucirea slavei așa cum era Adam la începutul lumii când se
spunea că era gol şi nu se ruşina.
Hristos nu a venit ca să îi chinuie pe demoni şi pe diavoli,
ci a venit să restaureze pe omul stăpânit de diavoli. Însă fiinţa lor chinuită
de invidie şi ură faţă de om îi face să urască lucrarea mântuitoare pentru om a
Domnului Hristos. Alungaţi din sufletele acestor posedați, demonii cer să distrugă o turmă de porci. Ei continuă să
facă rău, iar Mântuitorul îngăduie acest lucru, izbăvindu-i pe gadareni de o
îndeletnicire necurată în acele vremuri, contrară Legii date prin Moise, creșterea porcilor.
Evanghelia de azi ne îndeamnă să ne întoarcem cu toată inima
la Mântuitorul Iisus Hristos, să Îl primim în inimile noastre, în contextul în
care, în lumea postmodernă care ne cuprinde tot mai mult, primim prin imagini
şi imaginaţie, prin seducţiile tehnologiilor sofisticate, tot mai multe
informaţii care caută să ne formateze sufletele după scopuri mercantile şi
străine de Hristos. Dacă încă bietul om postmodern nu ajunge demonizat, totuşi
e tot mai slăbit şi debilizat de mulţimea gândurilor şi duhurilor deşarte şi
rătăcitoare ale civilizaţiei postmoderne. „Diavolul răcneşte căutând pe cine să
înghită!”, vrând să îl înnebunească şi să îl stăpânească silnic pe om, iar
Hristos bate discret la uşile sufletelor noastre aşteptând să Îi permitem să ne
înnobileze viaţa cu prezenţa Sa sfântă şi mântuitoare. La mijloc e voinţa
noastră care trebuie să decidă cu Cine vrea să îşi unească viaţa! Să nu fim ca
şi gadarenii care L-au alungat pe Iisus pentru că diavolii din demonizaţi le-au
omorât porcii, ci să Îl primim pe Hristos în inimile noastre!
Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, 01 Iulie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu