Editorial. Democrația noastră hâdă

         Motto:

De n-ar fi practica să-ncurce

statistica oficială,

românii parte ar avea

de-o guvernare ideală...

            În aproape 30 de ani de postdecembrism, România a devenit faimoasă până la marginile Pământului prin mulțimea și diversitatea paradoxurilor pe care le-a zămislit și moșit: țară cu de toate (însemnate bogății ale solului și subsolului, poziție geostrategică, ieșire la mare etc.) și cu cea mai mare masă de sărăntoci din Uniunea Europeană (UE); țară fără un cent datorie la data schimbării macazului politic, ba chiar cu creanțe de peste 15 miliarde dolari, și cu o datorie de circa 100 miliarde euro după mai puțin de trei decenii postdecembriste; țară binecuvântată de Creator și crucificată de politruci; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, țara dorului milenar de glia străbună, iar astăzi a celei mai mari expatrieri din lunga și statornica viețuire a românilor pe aceste meleaguri.

            Iată de ce un paradox în plus, acela dintre trăncăneala și realizările efective ale pesedisto-aldiștilor (de pildă, triada cinste-competență-corectitudine pentru cârmuitori, trai decent pentru toți cârmuiții), n-ar trebui să constituie un motiv iminent de nemulțumire nici pentru românii rămași acasă și nici pentru diasporeni. Da, căci primii s-au obișnuit până la resemnare cu starea anormală de lucruri din țară, iar prin aceasta și-au adaptat felul de-a fi după spusa „Numai mai rău să nu ne fie”, pe când expatriații sau diasporenii se confruntă neiertător cu chestiunea vitală a integrării lor în noul mediu social, fapt care cu necesitate generează o relativă îndepărtare de specificul și problematica românească.

            Cum spuneam mai sus, fiind vorba doar de o relativă înstrăinare de românismul autentic și întrucât mulți dintre expatriați doresc să se întoarcă în țara lor natală, dar într-o Românie ferm angajată pe calea democrației și prosperității generale, iată motivul pentru care o parte consistentă dintre ei (câteva zeci de mii) a decis ca, pe data de 10 august, să ia taurul de coarne, adică să-și exprime legitima și îndreptățita nemulțumire cetățenească față de guvernanți printr-un amplu protest pașnic.

            Evident, odată cu ieșirea în stradă a multora dintre umiliții și păcăliții acestei țări, protestul – concomitent declanșat în București și celelalte mari orașe (Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași, Constanța etc.) – a devenit unul național prin întindere și număr de participanți (peste 100.000), ceea ce, desigur, i-ar fi conferit de îndată rangul politico-social de prioritate a priorităților în orice stat responsabil și cu cârmuitori vrednici.  Nu și în România făcăturilor dragniano-tăriceniste, unde statul neparalel cu interesele mafioților este total nevolnic în raport cu înzestrarea, onestitatea și trebuințele truditorilor, unde guvernele supraponderale sunt pline ochi cu impostori și agramați, unde valoarea este rău văzută pentru ca nonvaloarea să-și poată face fără teamă mendrele cu ajutorul unor legi anume croite în acest sens și unde jandarmii, mulți dintre ei nedemni de uniforma pe care o poartă, primesc ordine de la superiorii în grad militar (ofițeri) și politic (ministru, prefect) nu ca să-i identifice și neutralizeze pe huliganii infiltrați printre manifestanții pașnici de către trepădușii puterii, ci pentru a-i năuci chiar pe protestatari cu jeturi de apă și gaze, respectiv pentru a-i provoca, ca pe ură să-i poată lovi și răni (peste 450 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale!), neținând cont de faptul că în mulțime erau femei, copii, bătrîni, handicapați, jurnaliști și oameni ce-și legitimau nonviolența prin ambele mâini ridicate.

            Nimic din toate astea n-a contat pentru brutele înarmate, împlătoșate și cu totul nesimțitoare, care – aidoma înaintașilor lor din epoca mineriadelor – nu numai că au ales să apere gunoaiele de la putere în dauna cetățenilor cu discernământ, dar în acest mod stupid, smuls cu forcepsul barbariei din sinistrul „Noi lovim/muncim, nu gândim”, au încălcat și legea, o lege ce interzice folosirea tunurilor cu apă și a gazelor lacrimogeno-asfixiante împotriva bătrânilor, gravidelor și copiilor.

            Mă rog, te-ai fi așteptat ca după toată tevatura asta, ce afectează grav imaginea României (vezi reacțiile oficiale și din presa internațională) în anul Centenarului și cu câteva luni înainte de preluarea peședinției Consiliului UE, autoritățile dragniene, integral vinovate de un atare derapaj, să regrete cele întâmplate și să-și ceară cu umilință scuze de la poporul român pentru loviturile (fizice, politice, morale, de imagine) încasate de el tocmai de la aceia ce au menirea socială să-l apere de răufăcătorii mari și mici.

            Dar nici pomeneală de așa ceva! Până în clipa de față (cinci zile după jandarmeriada din Piața Victoriei) nu s-a anunțat nicio o demisie, ciomăgarii în uniformă sunt în continuare lăudați de lichele pentru faptele lor detestabile, în jurul vinovaților cu ștaif, precum ministreasa Carmen Dan, se face scut politic, propaganda oficială arată cu degetul său murdar în altă parte și caută cu maladivă înverșunare să-l scoată vinovat pe președintele Klaus Iohannis pentru mârșăvenia celor petrecute (cică el este Dezbinătorul românilor), iar ipochimenii de teapa lui Codrin Ștefănescu și a deputatului „mitralieră” tânjesc după o zdrobitoare revanșă pesedistă.

            Și cine știe dacă n-am fi avut parte de așa ceva (un milion de pesediști, care să-i calce în picioare pe cei ce cer în aceste zile demisia Guvernului Dăncilă și-și clamează nemulțumirea vizavi de penalii cu funcții decizionale în stat). Numai că taman acuma, senatoarea Ecaterina Andronescu pune paie pe focul nemulțumirilor din Partidul Social-Democrat (PSD) cu acea scrisoare în care lui Liviu Dragnea îi cere să facă pasul înapoi și Vioricăi Dăncilă să-și dea demisia, fosta piesă de prim rang a pesediștilor socotind că aceasta-i singura modalitate rezonabilă prin care România nu va mai avea de suferit, iar partidul va redeveni cel de altădată. Adică, adaug eu, acel partid al canaliilor cu pretenții aristocratice (continuă să-și spună baroni ai nelegiuirilor, opulenței și sfidării), care - în peste 20 de ani de guvernare cu parteneri dispuși la troc politic – au izbutit să pună țara pe butuci. Firește, dacă luăm aminte la promptele și durele reacții ale unor pesediști cu greutate față de epistolă și autoarea ei, atunci șansele sunt nule ca Dragnea și ortacii lui să urmeze sfatul înțelept al cuiva din partid, dar din afara coteriei. Că, de, alde ăștia i-au izgonit pentru totdeauna din anturajul lor pe oamenii incomozi prin gândire și demnitate, iar din anemicul lor vocabular au șters toți termenii aproape la fel de incomozi, precum „onoare”, „bun simț”, „cinste”, „cumpătare”, „demisie”.

            Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

             14-15 aug. 2018