sâmbătă, 25 august 2018

Simona Halep din nou dezavantajată!

Organizatorii turneului de la US Open au anunţat programul primei zile de concurs, iar Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) va intra în competiţie luni, 27 august, de la ora 18:00, pe Arena Louis Armstrong, a doua cea mai importantă din complexul de la Flushing Meadows, împotriva estonieicei Kaia Kanepi.


 Dacă la Roland Garros şi Wimbledon a fost trimisă în primele tururi să joace pe cele mai mari terenuri, lucrurile s-au schimbat pentru liderul mondial la US Open 2018. Eliminată anul trecut în primul tur de Maria Şarapova, Halep nu a mai prins biletele pentru Centralul Arthur Ashe şi a fost trimisă pe Arena Louis Armstrong, a doua ca importanţă. Simona va deschide balul, de la ora 18:00, iar după ea vor intra pe teren Andy Murray (vs. James Duckworth), Sloane Stephens (vs. Evghenia Rodina), Viktoria Azarenka (vs. Viktoria Kuzmova) şi Juan Martin del Potro (vs. Donald Young).

În paralel, organizatorii au ales să programeze pe Arthur Ashe derby-ul primului tur de pe tabloul masculin, Stan Wawrinka - Grigor Dimitrov, iar surorile Williams (Venus vs. Kuznetsova şi Serena vs. Linette) şi liderul mondial Rafa Nadal (vs. David Ferrer) vor completa un afiş de cinci stele pentru cea mai mare arenă de la Flushing Meadows.
 Tot luni vor intra în concurs şi celelalte două românce aflate pe jumătatea condusă de Simona Halep. Irina Begu va juca primul meci pe Terenul 7, contra americancei Jennifer Brady, iar Ana Bogdan o va înfrunta pe cehoaica Maria Bouzkova în ultimul meci de pe Terenul 8.


                                                                                                                I.I.D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu