Cum ne educăm copiii?!
Părinţii au seara
obligaţia să-şi educe copiii, să-i înveţe să fie ascultători. Ascultarea este
soră cu umilinţa. Cine este ascultător are un mare câştig, atât în societate
cât şi în faţa tronului Dumnezeiesc. Dacă copilul ascultă de părinţi,
educatoare, învăţător, profesor şi, mai târziu, de superiori va avea un imens
câştig faţă de formarea ca om în viaţă, va dobândi tainele ştiinţei şi
culturii. Din punct de vedere religios, orice păcat provine din neascultare. De
educarea copiilor depinde viitorul societăţii omeneşti.
În general, fiecare părinte îşi iubeşte copiii mai presus de
orice. Această iubire trebuie să fie cumpătată, să nu facem din copii
ascultători, neascultători. Cu mult înainte de Cristos, spunea înţeleptul rege
Solomon către părinţi: “Cel ce cruţă varga îl urăşte pe fiul său, iar cel ce
iubeşte îl ceartă de timpuriu”. Să iubim copiii şi să le purtăm de grijă, fără
ca ei să simtă că ne gândim prea mult la ei. Arată-le că le urmăreşti continuu
paşii, nu pentru frumuseţea sau isteţimea lor, ci pentru că le porţi o adâncă
prietenie şi pentru că au nevoie de o permanentă îndrumare şi sprijin.
De aceea, unii părinţi, urmând aceste sfaturi, obişnuiesc
să-şi sărute copiii mai mult când dorm. Ei bine, astăzi, părinţii parcă se iau
la întrecere pentru a le satisfice toate dorinţele. Ei trebuie să ştie ce este
NU, că nu toate dorinţele pot fi satisfăcute. Din păcate, în unele cazuri,
copiii fac presiuni asupra părinţilor, încep să plângă, iar părinţii cedează cu
prea multă uşurinţă în faţa acestor presiuni. Aceşti copii nu ştiu ce este NU
SE POATE, cu alte cuvinte le lipseşte ascultarea. Cum se explică faptul că avem
copii frumoşi, deştepţi, cuminţi şi totuşi lumea este plină de prostie?!
Să nu uităm de responsabilitatea ce o au părinţii faţă de
educaţia copiilor în faţa lui Dumnezeu. Cu cât îi învăţăm mai mult cu răsfăţul,
cu neascultarea cu atât mai mult vor avea de suferit în viaţă. Lumea modernă
face să crească tot mai mult neascultarea copiilor faţă de părinţi. O cauză
este şi aceea că mamei îi scade din ce în ce mai mult aportul la educaţia
copiilor, rămânând în cea mai mare parte în seama instituţiilor statului,
valabil şi pentru tată. Noi trebuie să ne creştem copiii în cultul muncii. Să-i
îndeletnicim cu fel de fel de preocupări, pentru a nu se instala în ei lenea.
Nu trebuie ca părinţii să stea la dispoziţia copiilor, ci invers iar părinţii
să nu se umilească în faţa copiilor. Să nu uităm că ascultarea este de la
Dumnezeu. Toţi cei ce ascultă glasul Lui se vor mântui, iar cei ce nu-l ascultă
vor pieri. Cer scuze, dar interzicerea cadrelor didactice de a aplica sancţiuni
celor răi şi indisciplinaţi, nici măcar să-i critice, este o mare greşeală. De
urecheat, nici nu mai vorbim. Când am început eu şcoala primară, tatăl meu i-a
spus învăţătorului “dacă nu ştie la şcoală sau este indisciplinat, dă pe el!”
iar mie mi-a spus “dacă aud că te bate învăţătorul, te bat şi eu!”. Socotesc că
nu a fost rea această concepţie, socotită în zilele noastre ca fiind învechită.
Aş încheia prin a arăta că libertatea copiilor nu trebuie suprimată, dar să
nu-i lăsăm să facă numai ce le place, ca apoi să se convingă singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu