Avocatul Gheorghe Piperea anunţă că va ataca în instanţele
europe certificatul UE destinat persoanelor vaccinate anti-COVID. Acesta afirmă
că decizia autorităţilor europene încalcă principiul subsidiarităţii şi
libertatea de circulaţie în interiorul UE.
Context: Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia de
negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la
liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei. Potrivit unui comunicat,
eurodeputaţii au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” – în locul
„adeverinţei electronice verzi”, conform propunerii Comisiei – ar trebui să fie
valabil timp de 12 luni şi nu mai mult. Documentul, care poate fi în format
digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată
împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat
negativ al testului sau că a trecut printr-o infecţie anterioară cu virusul. Cu
toate acestea, certificatele UE Covid-19 nu vor servi drept document de
călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea
dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii.
„Prin 2003, când mă străduiam să îmi scriu teza de
doctorat*, în plin efort de construcție a echipei și brandului sub care activez
acum, am descoperit una dintre regulile fundamentale după care ar trebui să
funcționeze Uniunea Europeană – principiul subsidiarității.
Având rădăcini adânci în religia protestantă, acest
principiu presupune ca autoritatea supremă să fie chemată să intervină în viața
mirenilor doar acolo unde și doar atunci când mirenii nu s-ar putea descurca
singuri, prin propria sârguință. Noi, românii, chiar avem un proverb foarte
potrivit acestei filosofii a libertății și a responsabilității individuale –
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.
La nivel de organizare și funcționare ale UE, principiul
subsidiarității impune o partajare de competențe între autoritatea centrală
europeană (Comisia Europeană, executivul și, de cele mai multe ori,
legislativul UE, fiind vioara întâi, care face ca Parlamentul să fie oarecum
decorativ), pe de o parte, și statele membre ale Uniunii, pe de altă parte.
Autorității centrale îi este interzis să se amestece în
domeniile de competență rezervate statelor membre.
Există, totuși, domenii presetate prin TFUE sau decise
ad-hoc de establishmentul UE, ca reacție la diverse crize, în care autoritatea
centrală are competență și decizie, preluând porțiuni importante, esențiale
chiar, din atribuțiile suverane ale statelor membre. Mai pe șleau, statele
membre, odată cu aderarea la UE sau cu „șansa” fiecărei crize, mai mult sau mai
puțin naturale, cedează din suveranitate către birocrația bruxeleză.
La acel moment al vieții (2003-2005), când încă eram convins
de idealul laptelui și mierii curgătoare după aderarea României la UE, am
crezut că e bine ca România să cedeze la UE cât mai multe atribute ale
suveranității, de vreme ce ai noștri erau niște corupți, nepricepuți și
rău-intenționați, iar elitele bruxeleze păreau opusul alor noștri în materiile
politice, economice și sociale.
Îmi este clar acum că elitele „Înaltei Porți” de la
Bruxelles nu sunt nici populate cu pricepuți (de vreme comit greșeli din ce în
ce mai frecvente și, mai ales, se bazează pe fluxul neîntrerupt de „cadre”
întreținut cu marile și covârșitoarele corporații Big Tech, Pharma și Finance,
totul sub ochiul atoatevăzător al lui Big Brother), nici oneste și nici
bine-intenționate. Și, evident, nu sunt nici eficiente – exceptând sancțiunile
aplicate amărăștenilor din țările membre de mâna a patra, ca România, sau
ficțiunile numite digitalizare, green deal, gender identity, eco-prietenie
etc., UE nu a excelat cu nimic în ultimii 14 ani, de când România este săracul
de la masa bogaților Europei. Dimpotrivă, au fost numai eșecuri, cadouri
acordate băncilor, corporațiilor IT și industriei farmaceutice, militare sau de
intelligence, făcându-i pe Putin și pe Xi Jinpeng repere de eficiență și
democrație iliberală.
De fapt, retroactiv, înțeleg că acest centralism
„democratic” este nimic altceva decât principiul după care a funcționat vreo 70
de ani Uniunea Sovietică – centrul moscovit era infailibil și atotputernic,
republicile unionale având o spoială de atribuții suverane și de democrație
locală. Iar acum, când China a devenit (printre altele, cu ajutorul Germaniei,
al Franței și al corporațiilor europen) prima hiper-putere mondială,
centralismul „democratic”, standarizarea și ratingul de cetățean devin modele
de urmat de către „papalitatea” bruxeleză.
Cu siguranță, motivul pentru care fondatorii UE au prevăzut
în TFUE principiul subsidiarității este exact acest pericol al centralismului,
care poate determina o oribilă transformare a UE într-o Uniune Sovietică
Europeană, condusă de Germania. Sau într-un al patrulea Reich …
Pe măsură ce crizele au devenit mai numeroase și mai cronice
(cu acutizări periodice, pentru a restabili supușenia și calmul necesare, prin
frică endemică, instituțională, promovată la tv), principiul subsidiarității a
fost aruncat la coș – exceptând Germania și Franța, plus doi-trei sateliți.
Înalta Poartă de la Bruxelles (includ aici și Banca Centrală Europeană, care
are sediul la Frankfurt) a preluat din ce în ce mai multe atribuții care, în
mod normal, ar fi trebuit să aparțină exclusiv statelor membre. De fiecare
dată, pe baza principiului nazist „e pentru siguranța voastră” (uneori explicit
afirmat).
Toate cele 4 tipuri de criză pe care le-am parcurs din 2007
până azi – terorismul, falimentul bancar, imigranții, plandemia – au fost
oportunități de creștere a puterii centralizate a birocrației de la Bruxelles –
Strasbourg – Luxembourg – Frankfurt, în dauna țărilor membre (minus Germania și
Franța). Deși acest lucru nu se discută, adevăratul motiv al părăsirii UE de
către britanici a fost totalul abandon al principiului subsidiarității,
centralismul tot mai totalitar exercitat de elitele „europene”
auto-mandatate**.
Nu e cazul să iau pe rând aceste crize succesive și
cronicizate, pentru a exemplifica modul chinezesc (picătură cu picătură) în
care birocrația UE a acaparat ilegal competențe ale țărilor membre, încălcând
principiul fondator al subsidiarității.
Plandemia anilor
2020-2021 este un exemplu edificator și suficient.
Sub impactul fricii cultivate insistent și atotcuprinzător,
cu ajutorul cenzurii de pe rețelele de socializare și al propagandei grețoase
întreținute cu bani publici de mass-media main-stream, lumea s-a plâns că
„onorata” Înaltă Poartă nu se implică suficient în combaterea plandemiei, iar
Comisia Europeană a spus că s-ar implica dacă nu ar fi atât de multe state cu
atât de multe atribuții în domeniul sănătății publice care încurcă o strategie
unitară, coordonată, standardizată și rapidă, la nivel de UE. Iar statele și
politicienii „interni” s-au grăbit să pună la picioarele CE aproape toate
atribuțiile strategice în domeniul „luptei” contra plandemiei. De exemplu, CE
nu numai că s-a implicat în autorizarea pe repede înainte a vaxxinurilor
experimentale create peste noapte de „curajoșii” creatori de magie și
manipulare genetică, dar a și acordat, în mare secret, imunitate de răspundere
civilă și penală pentru reacțiile adverse și novice ale vaxxinurilor. În plus,
CE a pre-cumpărat miliarde de doze de vaxxin, înainte chiar de a se asigura că
există capacități de producție și stocare. A făcut această minunată afacere din
banii noștri, ai contribuabililor, mințind în mod mârșav că serurile sunt
gratuite. Că, ulterior, CE a declanșat verificări ale efectelor adverse
(prezentate ca imposibile) și procese contra unui producător, pentru omisiunea
licrării la timp a dozelor, în cantitățile contractate, faptele nu fac decât să
probeze marea competență și priceperea deosebită a „negociatorilor”. Dar, mai
ales, aceste fapte probează că niciun politician, birocrat sau tehnocrat care
primește (sau își ia singur) puterea de la popor nu renunță niciodată la zisa
putere, chiar cu riscul contrazicerii au distrugerii statului de drept.
Principiul subsidiarității este, teoretic, o stavilă
potențială a excesului de „centralism democratic” al acestei birocrații.
Auto-mandatarea elitelor tehnocratice cu puteri pe care nimeni nu li le-a cedat
și, mai ales, comerțul cu indulgențe practicat de „papalitatea” europeană cu
marile corporații globale, după principiul „ușii rotative”, impun ca necesară
revenirea în matca firească a acestui partaj de competențe.
Principiul subsidiarității poate fi stabilopodul suveranist
contra mareei centraliste birocratice bruxeleze și contra tsunami-ului
corporatist globalist.
Recenta procedură de vot din Parlamentul European, referitor
la așa-numita „adeverință verde”, impusă ca o țidulă de obținut în vederea
liberei circulații în UE, umple paharul acestor abuzuri*** și întrerupe șirul
cedărilor liberticide și abandonului drepturilor noastre – ne vom revolta. Mai
ales judiciar.
Pentru încălcarea principiului subsidiarității și a
libertății de circulație în spațiul UE (unda dintre libertățile esențiale
stabilite în Carta fundamentală a Drepturilor Omului, parte componentă a TFUE),
voi ataca acest regulament la instanțele europene, cerând anularea sa.
*teza, susținută la Sorbona (Paris I) și la București
(Facultatea de Drept), a fost publicată sub titlul ”Societăți comerciale, piață
de capital, acquis comunitar”, la editura CH Beck, București, în anul 2005; nu
se mai găsește în librării, ci doar în unele biblioteci ale facultăților de
drept, la Biblioteca națională și la Institutul Max Planck din Hamburg
**în fapt, niște reprezentați ai ONG-urilor globaliste,
progresiste și corporatiste care, din nenorocire, au infestat iremediabil chiar
și CtEDO și niște cadre ale multinaționalelor, care execută 2-3 ani de
„serviciu credincios” în organizațiile UE, după care se întorc în corporație,
pe bani și bonusuri de „performanță” abject de mari
***pe internet și feisbuc circulă un document din care
rezultă că acest „pașaport” de vaxxinare era planificat încă din 2018, ceea ce
înseamnă că votul din Parlamentul UE nu a fost decât o parodie”, scrie Gheorghe
Piperea pe Facebook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu