Cu tristeţe şi adâncă durere anunţăm trecerea la cele veşnice, în 27 aprilie, a scriitorului Victor TECAR din Dealul Corbului, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Rugăm pe Părintele Ceresc să-l aşeze alături de cei buni şi drepţi, aşa cum a fost Domnia sa în viaţa aceasta, în cei aproape 80 de ani de viaţă literară intensă. Sincere condoleanţe familiei îndoliate.
Membrii Cenaclului Scriitorilor Maramureş, preşedinte Florica BUD
DATE BIOGRAFICE VICTOR TECAR
(n. 22 august 1941, Salniţa, com Vima Mică, Maramureş). Prozator. Şcoala Tehnică ATM-Bucuresti (1984).
Volume: Trilogia Lupii Chioarului, 2015,-roman (1.Visul ca pedeapsă, 2003; 2.Visul ca iertare, 2008; 3.Visul ca ispită, 2013)
Prezent în: O antologie a prozatorilor maramureşeni 2014; colaborări la Cenaclul de la Păltiniş, Nord Literar, Tribuna, Familia, Citadela, Arheus, Marmatia Literara, Vatra Chioreana, Memoria Ethnologica Baia Mare.
De la primele rânduri ale Visului ca ispită cititorul profesionist îşi dă seama că autorul se înscrie cu fermitate în linia marilor prozatori realişti ardeleni, de la Slavici, Pavel Dan, Liviu Rebreanu, trecând prin Titus Popovici, Augustin Buzura, Ion Lăncrănjan şi ajungând până la mai tinerii Alexandru Uiuiu (de la Bistriţa) şi Cornel Ivanciuc, ultimul – tot din Maramureş, dar bine „aclimatizat” în Bucureşti. E vorba, aşadar, de lumea satului transilvan, mai precis a celui chiorean, surprins în trei situaţii istorice: în perioada colectivizării, apoi în ceea ce ipocrit s-a numit „epoca de aur” ceauşistă şi, în fine, la începuturile „democraţiei originale” postdecembriste. Sunt urmărite destinele mai multor familii rurale şi ale unei multitudini de personaje din zona circumscrisă, volumele constituindu-se într-o veritabilă „cronică de familie” (în sensul romanului lui Petru Dumitriu). Victor Tecar ştie să pună în scenă, cu simţ cinematografic, ample scene de masă – vezi în Visul ca pedeapsă secvenţa târgului de la Chioar – creionând din două sau trei linii expresive crochiuri de figuri umane, mai mult sau mai puţin caricaturizate. Eroii săi – ţărani mijlocaşi, activişti de partid, miliţieni, muieri aprige, „smintiţi” etc. etc. – sunt urmăriţi într-o sarabandă de situaţii şi întâmplări, principalul – şi dificilul pentru orice prozator – instrument de individualizare fiind dialogul. Din această perspectivă, trebuie spus imediat că la Victor Tecar dialogul curge firesc, impecabil, şi chiar dacă nu puţine regionalisme apar în structura lui, ele îşi dezvăluie pe deplin înţelesul prin contextul în care sunt plasate.
Ioan Groşan, „O saga maramureşeană” în Viaţa Românească nr. 3-4/2014 (fragment)
Există în sat trei mari „instituţii”: biserica, sfatul popular şi bufetul. La biserică te rugai şi constatai că nu eşti singur, deşi eşti o mică fărâmă de ţărână; la Sfat te duceai cu treburi administrative; la bufet luai pulsul vieţii satului, a evenimentelor din ţară şi de aiurea. Toate acestea decad: popa devine un cartofor şi un delicvent; Sfatul nu-ţi aduce decât înscrierea în Colhoz, bătaie, arestări, puşcărie sau sinucidere; bufetul nu mai aduce decât violenţă politică, minciună, confuzie şi informatori puşi în slujba torţionarilor. Lumea din „Visele” lui Victor Tecar nu mai este reală decât în vis. Aici visul este cât se poate de concret. Tot aici aş încadra şi visele unor personaje ale cărţii. (Care vise ar putea constitui o carte aparte). Aş spune că „Visele” acestea ţin de reamintire. „căderii”. Cazi în social, în politic, în istorie, dar cazi şi în literatură, şi atunci, pentru o clipă, învii, reînvii. „Visele” lui Victor Tecar dau viaţă. Sunt, dacă-mi este permis, un fel de euharistie săvârşită în câmpul literaturii. Înţelegi că mai există ceva, cineva din tine, dar dincolo de tine, care te duce acasă ca să nu mai fii singur. Ca să nu mai rătăceşti pe toate drumurile. Sigur că există o anume nostalgie faţă de trecut, dar autorul nu scrie despre un trecut nostalgic şi nici cu nostalgie. „Visele” lui Victor Tecar sunt o mărturie, o mărturisire despre noi înşine. Atâta timp cât de amintim, ne reamintim că am fost şi suntem zei.
Ioan Negru, „Ne reamintim că am fost şi suntem zei” în Tribuna nr. 292, 2014 (fragment)
Este de reţinut luciditatea şi „obiectivitatea” autorului: multe personaje negative, să le numim astfel, care se aliază, de bună voie cel mai adesea, cu noua putere, ba chiar dau dovadă de exces de zel, nu sunt străini de sat sau de neam – deşi există şi din acestea –, ci oameni din sat care, din oportunism, dar şi dintr-o funciară cruzime, dintr-o ancestrală invidie pe ceilalţi, devin călăii – cu sau fără ghilimele – consătenilor, ai conaţionalilor lor. Este ceea ce conferă paginilor trilogiei lui Victor Tecar şi o undă de tristeţe, dincolo de tragismul implicit pe care îl degajă reconstituirea epocii. Frescă socială, roman istoric şi politic, roman de moravuri, roman de aventuri chiar, roman-fluviu realist, dar şi, pe alocuri, fantast, trilogia Visul... este, credem, una dintre cărţile importante ale literaturii române contemporane. O carte care îşi aşteaptă – şi care o merită – recunoaşterea, atât din partea criticii (pentru a o aşeza la locul ce i se cuvine în tabloul „mendeleevian” al validării oficiale), cât şi din partea publicului cititor (cu o publicitate adecvată, ar putea fi un veritabil bestseller). Credem că se impune o reeditare simultană a celor trei volume şi o promovare pe măsura valorii lor. Pentru a nu inflama spiritele, şi aşa suspicioase, din arena literară, ne grăbim să spunem că romanul lui Victor Tecar nu va răsturna ierarhii, dar cu siguranţă le va completa şi îmbogăţi.
Ioan-Pavel AZAP, „Filon autentic, nu făcătură alchimică” în Tribuna, nr. 299, 2015
Notă. Înmormântarea va avea loc vineri, 30 aprilie, ora 12,oo la Cimitirul "Horia 1" Baia Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu