miercuri, 28 aprilie 2021

POESIS - IOAN DRAGOŞ

 

Cuvinte adunate sub mască


„un săculeț de balast aruncat

o treaptă pentru înălţare

scrie macarie

în stagiunea de gesturi

mi-am luat notițe

am participat la vizionări privilegiate

nu mai sunt condiţiile de altădată

dar personajele se adaptează

celor ce mai rămânem

stingher am urcat şi am coborât

trepte

îmi spun tot mai des de la un timp

că trebuie să mă apuc de ceva

care poate fi terminat
strada

se strecoară cuvintele sub pași

un săculeț de balast aruncat

o treaptă spre înălţare

între urme ale distrugerii

te poţi ascunde mai bine

fără semne de revoltă

fără sfială

nu există nici un risc

în această îmbulzeală de merite

adunate sub mască

în timp ce ei cuceresc teritorii

sun unghiile noastre

cifra de pe talant a crescut

a crescut şi talantul

mulțimea cântă cifrele

cuvintele ni se lasă nouă

adunate sub mască”

 

 Îmbulzeala cojilor

 

„apoi te obișnuiești cu spaimele

întotdeauna e o fisură în cel mai înfricoșător

întuneric

de undeva de pe pământ sau dintr-un cer

mai înalt

nu vei şti niciodată de unde

cum spune zubaşcu

va răzbi acea rază sfielnică de lumină

cât să poţi locui omenește

sub tavanul rece şi umed

al celui mai înspăimântător cuvânt

în mijlocul atâtor nepotriviri

străzile

paharele goale

trăim din amintiri ale propriilor mişcări

fiecare zi îmi lasă chei

de care niciodată nu mă folosesc

ca şi cum vânzătorul de fructe

după ce ai plătit

ar mânca fructele sub ochii tăi

şi ţi-ar pune în palme cojile

pahare goale

amintiri ale propriilor mişcări

nu există nici un risc

în această îmbulzeală de merite

aprilie curge în mai

tatăl meu

şi mama mea/ amintiri

singurătatea e perfect închisă

fiecare zi îmi lasă chei

de care niciodată nu mă folosesc”

 

 Vizorul deschis şi jupuitele măşti

 

„un vizor permanent deschis

în viaţa ta

în zilele şi nopțile tale

tu continui să observi jupuitele măşti

acum îţi eşti singur hăitaș

câtă privire atâta viaţă

una singură încăpătoare şi strâmtă

pășești zilnic

cu nervii încordați la maximum

ca pe gheața subțire

a unui râu îngheţat

care uşor se sparge

şi dintr-o dată te prăvălești

îngrozit

într-o altă realitate

săgeata se odihnește

la o intersecție precisă

fiecare cu nimic altceva

decât cu liniștea însoţitoare

aş putea să spun

ceea ce trebuie spus

cum trupul

devine cea mai mare capcană

a vieţii mele

nevinovăția mea devine cea mai mare

vinovăție

aş putea spune cine sunt eu

în spatele uşilor sigilate

în spatele gândurilor

aş putea să spun

cum are loc în mintea mea

lupta împotriva legilor

dar orice călătorie
are o linişte ce-o însoţeşte

până la capăt”

 

Viaţa până la cuvinte

 

„traiul este o amânare a trupului

dorinţa de a înșela

nu atât trecutul

cât celălalt timp

nu ne mai înțelegem

decât în limba universală a gestului

după fiecare cuvânt

semnul mirării

lacătul

nu vrea să închidă pe nimeni

şi cât de dulce răsună lanțul

din care-am căzut

culoarul dă în alt culoar

închisoarea în altă închisoare

nimic nu mai seamănă cu noi

nimic

nu mai este cu putință

doar aduci viaţa până la cuvinte

semnul mirării

dacă vrei să culegi alte fructe

pedeapsa promite desfătări

 cel care întreabă nu află

mai mult pe sine se dezvăluie

te miști totuşi cu înţeles

fără semne de revoltă

desfaci cuvinte împachetate

cum spune bogdan

şi-ţi dai seama

într-o străfulgerare

că cel mai bine  cel mai nimerit

ar fi să păstrezi

numai sforile legăturile”


Baia Mare, 28 aprilie 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu