Lecții de învățat. Sfânta Cruce

 

                                                                                               de Viorica Pârja

 De când eram mici, mama ne-a învățat să ne facem semnul crucii atunci când ne așezăm la masă, când ne sculăm de la masă, când auzim clopotele bisericii, sau când trecem pe lângă biserică. Crucea este semnul credinței și iubirii, al recunoștinței, ne mai spunea mama. Lecția aceea ne-a însoțit până astăzi, în toate momentele în care simți nevoia să ai lângă tine un umăr pe care să te sprijini.

Mama ne spunea că atunci când duci mâna dreaptă la frunte, îl rogi pe Domnul să-ți lumineze mintea. Când cobori mâna la piept, înseamnă că ești gata să-l iubești din toată inima. Iar când atingi umerii cu degetele împreunate, îi închini Lui sufletul. Călătoream odată la Cluj și mi-a atras atenția unul dintre călători, care n-a obosit să se ridice în picioare și să facă semnul crucii, de câte ori autobusul trecea pe lângă o biserică.

O extraordinară atitudine de respect și mulțumire. Poate și de căință. Deoarece Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos rămâne pentru creștini de o însemnătate capitală. Ea a intrat în contact cu Trupul și Sângele Lui. Iar semnul crucii reprezintă o formă de binecuvântare și a propriei persoane, luând asupra noastră o cruce pe care ne răstignim, măcar din când în când, ego-ul și răutatea.