Demnitari și demnitate

 

Cuvinte frumoase, bine definite în dicționare, bune de așezat la sufletul oamenilor cinstiți și demni. Vorba vine, a fi demn e lucru mare, demnitar o întâmplare. Oamenii politici ajunși în funcții publice, de rang înalt se numesc demnitari. Dintotdeauna alegătorii care le-au dat votul au sperat că aleșii dețin calitățile și trăsăturile de caracter necesare pentru a fi demni de funcția încredințată și utilă societății.

Aiureală și vrăjeală, vorbe în vânt și de spoială. Degeaba, dicționarele nu au trecut prin mâinile multor demnitari mioritici. După cum au mers și merg treburile în țară, majoritatea stau prost cu caracterul. Politicienii de azi, tineri și necopți pot fi înțeleși, dar nu pentru multă vreme. Cu educația primită și cunoștințele asimilate în școala din anii democrației atât îi duce mintea și le poate capul. Mai greu de înțeles rămân demersurile unor foști demnitari, ajunși la vârsta senectuții, școliți în alte vremuri. Zilele trecute am aflat o știre la care am tresărit și m-am gândit cum ar putea fi interpretată. În final mi-a confirmat că dictonul machiavelic este nemuritor… Când vine vorba de bani, fie și necuveniți, scopul scuză mijloacele, omoară demnitatea și naște ipocrizia. Știrea titrează că Guvernul a decis tăierea pensiilor speciale acordate foștilor parlamentari, ajunși la vârsta pensionării. Nemulțumiți de hotărârea luată, peste 100 dintre ei au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaților și Senatului. Autorii inițiativei juridice se consideră discriminați față de alte categorii de bugetari abonați la pensii de lux. Știrea mai spune că din grupul răzvrătiților fac parte și 11 seniori din Maramureș. Personajele sunt cunoscute, unele încă dețin funcții publice, semn că pensia și salariul primit de la stat nu au divorțat. Altele abandonate de partide, sau ale căror formațiuni politice au dispărut s-au pierdut pe drumul anonimatului. Pe unii dintre foștii demnitari îi cunosc personal și în alte vremuri am colaborat. Le respect profesia, personalitatea și preocupările avute înainte de a fi parlamentari. Despre prestația lor ca politicieni, modestă, mediocră, absentă sau bună nu vorbesc. Și totuși, din culpa colectivă nu am cum să-i scot și nici isprava lor nu poate fi trecută cu vederea. Faptul că au dat în judecată instituții ale statului care i-au făcut boieri, este un gest indecent și demn de înfierat cu mânie proletară. Până când nu vor dispare, pentru opinia publică, pensiile speciale rămân motiv ca demnitarii să fie arătați cu degetul. Mai trebuie precizat că dreptul de a se considera discriminați revine pensionarilor cu pensii mici și mijlocii, nu foștilor parlamentari. Iată ce au înțeles domniile lor din echilibru și echitatea de care are nevoie societatea. Pensia unui profesor din preuniversitar, cu studii complete, grade didactice și indemnizații o depășește cu puțin pe a unui parlamentar dobândită într-un mandat. Nu cred că cinci decenii de muncă în slujba școlii echivalează cu patru ani de mandat a unui parlamentar. Pensiile speciale sunt o rușine națională, un drept câștigat pe nedrept prin abuz de putere, făcut cu bună știință de parlamentarii din toate partidele. La propunerera unui fost președinte la PNL și fost ministru al justiției, parlamentarii vremii au făcut un cadou nemeritat magistraților și au deschis o cutie a pandorei plină cu venin. Ca la rândul lor să aibă mo­tiv de a formula aceleași pretenții. Nu degeaba, azi suntem martorii unei hoții la drumul mare, care trebuie decapitată. Beneficiarii ei ar merita cuvinte grele, însă în săptămâna patimilor este nevoie de toleranță și cumpătare. Sănătate și sărbători liniștite!

 

Prof. Vasile ILUȚ