duminică, 12 septembrie 2021

“Cu prilejul depunerii în Cameră a proiectului nouei Constituţii..."


 Nicolae Bănescu (n. 16 decembrie 1878Călăraşi – d. 11 septembrie 1971Bucureşti) - istoric, membru titular al Academiei Române.

 “Cu prilejul depunerii în Cameră a proiectului nouei Constituţii, opoziţia a organizat o demonstraţie, care a rămas memorabilă în analele vieţii noastre parlamentare. Un tumult fără precedent a însoţit şedinţa de la 9 Martie 1923.

“În numele partidului naţional şi ţărănesc”, d. Iuliu Maniu dedea cetire unei declaraţii în care, discutând asupra caracterului Adunărilor legiuitoare, le tăgăduia dreptul  de a legifera şi calitatea de constituante, încheiând, în aplausele frenetice ale partizanilor săi, cu aceste cuvinte: “Constituţia votată de ele rămâne nulă de drept. Ea nu poate servi de temelie noului Stat român, nici de izvor pentru un regim legal şi constituţional.”

D. Pan Halippa îi urma apoi la tribună, făcând, “în numele a 27 deputaţi ai Basarabiei”, un rechizitoriu de o violenţă fără egal la adresa administraţiei româneşti din acea provincie, în cei cinci ani de la unirea ei. Osândind în termeni neobişnuiţi proiectul ce se depunea, d-sa declara că noua Constituţie “va putea numai înăbuşi ori-ce viaţă cetăţenească, otrăvi conştiinţa naţională şi primejdui unirea sufletească”, încheind cu o tiradă revoluţionară, care amintea limbagiul comitetelor de teroare dela 1789.

D. Mihai Popovici debita, după dânsul, “în numele Adunării dela Alba-Iulia”, un rechizitoriu de aceeaşi robustă stilizare, la adresa cârmuirii provinciilor de peste Carpaţi.

Când, în numele Guvernului, d. Ion I. C. Brătianu ia cuvântul, ca să răspundă, o larmă indescriptibilă se deslănţue: vociferări, insulte, fluerături şi izbiri din pupitre se încrucişau sub bolta imensă a incintei, sfârşind printr’un viguros asalt al opoziţiei asupra tribunei oratorilor. Când tumultul ajunge la paroxism, Preşedintele suspendă şedinţa.

La redeschidere, Primul-Ministru, dominând vacarmul, pronunţă aceste cuvinte, în care se afirmă toată superioritatea sa de spirit şi tradiţie asupra adversarilor:

“Domnilor deputaţi, spectacolul la care asistaţi dă adevăratul caracter declaraţiunilor pe care le-aţi auzit. Ori-ce om conştient va judeca unde stă dragostea de libertate şi de viaţă constituţională.

În declaraţiunile cetite nu am găsit nimic nou, care să merite a fi relevat. Acuzaţiunile îşi vor găsi răspuns în discuţiunea care va urma. Din aceste declaraţiuni am să subliniez o singură frază: aceea relativă la simţul realităţilor şi al răspunderilor istorice, pentru a declara că avem acest simţ viu şi adânc, şi de aceea suntem hotărâţi să îndeplinim opera noastră istorică cu toată convingerea şi toată bărbăţia pe care ni le dă acest simţ al răspunderii.”

Constituţia se votează, în şedinţa de la 26 Martie 1923, şi Preşedintele Consiliului, semnalând importanţa actului săvârşit, declară că “ea corespunde rezultantei adevăratelor interese mari ale neamului şi ale Statului şi că, pe temeiul ei, se poate şi trebue să se desvolte o nouă viaţă, puternică şi fecundă societăţii şi Statului român, în curs de cel puţin o jumătate de veac.””

ION I. C. BRĂTIANU

(1864 - 1927)

de

Nicolae Bănescu

Profesor la Universitatea din Cluj

“RAMURI”, CRAIOVA, 1930

 

https://www.romaniamagnifica.ro/?do=%C5%9Ecoala&optiune=ACADEMIA&optiune2=1878.12.16+-+1971.09.11+-+Nicolae+B%C4%83nescu

 

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu