După întoarcerea de la Festivalul International de poezie de la IAȘI, cineva, o persoană din popor, nu spun cine, cum ar veni, ”iubitor” de poezie, a făcut o aluzie - nu neapărat la valoarea poeziei mele, ci a tuturor ”ăstora care se premiază și se invită unii pe alții” etc…. care m-a determinat, împotriva felului meu de a fi, să răspund, nu lui, ci celor de teapa lui, cu câteva poeme pe care le postez, începând de azi, aici. Chiar dacă știu – de la Iorga- că nu trebuie să scrii poezie ca să demonstrezi cuiva, că ești poet, că scrii bine, că e poezie ceea ce scrii, etc. Dar, cum spuneam și altcândva, apelând la o vorbă de duh a lui Mureșan, ”poezia e mai grea”!
O POVESTE
”Fiindcă sunt pe pământ
ființe omenești care trec fără trudă
dintr-o lume în alta. Pe nori .
Umblă pe spinările lor și într-o clipită se ivesc
din întuneric în lumină
și de pe un munte pe altul.
ei grijă nu au de ziua de mâine
iar viitorul e pentru ei doar o punte
peste un râu oarecare....”
Eu mă uitam nedumerit la acel semen al meu
venit de niciunde
și o impietate-mi păreau scornelile sale.
Căci astfel de lucruri fabuloase
nu ar fi fost în stare să le săvârșească
nici măcar poetul burnar
când era viu
și ajungea totdeauna acasă
prin niște găuri de vierme
pe care le depista cu ușurință
în universul nostru îngust ca o scorbură
unde-și crește puii pasărea morții....
Nicolae Scheianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu