Războiul dintre partidele mari şi partidele mici

 Politica în sine nu este greu de înţeles. Greu de înţeles sunt politicienii. Cei care se înregimentează într-un partid, unii din dorinţa naivă de a face ceva pentru semenii lor, alţii, cei mai mulţi, mânaţi de interese, le place sau nu să li se spună, sunt oamenii total diferiţi de cetăţenii de rând.

Au ceva în plus. S-ar putea spune şi că au ceva în minus faţă de oamenii de rând.

Schimbarea la faţă, de fapt la caracter, se vede în momentul în care membrul de rând al unui partid prinde o funcţie. Devine de nerecunoscut.

Interesant de văzut ar fi să-i putem vedea pe actualii lideri aşa cum au fost înainte. Cel mai elocvent caz este al actualului prim ministru.

Cum a fost tânărul Florin Cîţu, chiar dacă s-a exagerat puţin, avem o idee după poveştile din timpul tinereţii sale petrecute pe pământ american.

Nu le mai repetăm. Mass media şi adversarii politici le-au rostogolit destul pentru a-i crea imaginea unui tânăr petrecăreţ.

Cum este acum, iarăşi este dificil de aflat. Cert este că a învăţat să repete, şi când este cazul şi când nu este, cuvântul „români”. Tot ce face este „pentru români”.

Cu acelaşi zel şi în exces rostogoleşte cuvântul magic „români” şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Se mai aseamănă între ei şi la modul în care se bărbieresc. Adică odată se bărbieresc, altădată uită să mai dea cu lama peste obraz.

Eram tentat să spun despre Marcel Ciolacu că este omologul lui Florin Cîţu.

De facto Cîţu este omologul politic al lui Ciolacu, preşedintele Ludovic Orban este tras pe linie moartă înainte de congres.

Oricât de fugitiv ar fi  trecut în revistă modul de a se comporta, felul de a fi, al liderilor partidelor mari, liderii partidelor mici sunt imagini fidele ale acestora.

Practic, în acest moment, asistăm la un război între partidele mari şi partidele mici. Modul în care se manifestă PNL şi PSD nu sunt radical diferite. Că au sau nu un plan comun este neimportant. În fond au acelaşi scop: să domine viaţa politică.

Când un USR se ridică împotriva PNL, este o naivitate să crezi că PSD îi va sări în ajutor.

Când un partid şi mai mic, AUR, vrea şi el să facă ordine între partidele mari, nu poate fi tratat cu dispreţ şi aroganţă atât de PNL cât şi de PSD.

Fiecare să-şi vadă lungul nasului, zic într-un glas PNL şi PSD.

Situaţia, criza, scandalul, oricum dorim să-i zicem, va avea o singură consecinţă: clasa politică în întregul ei mai scade câteva puncte în încrederea populaţiei.

Ce să respecţi, ce să admiri la vreunul dintre aceste partide? Ce încredere poţi avea în cei care conduc aceste partide şi se răţoiesc unii la alţii?

Dacă se discută şi pe legalitatea unei moţiuni de cenzură, cum ar putea rezolva aceşti oameni probleme mult mai grave, care afectează viaţa a milioane de oameni?  „Nu există discuţii despre un guvern fără mine”, zice Florin Cîţu. La fel ar putea spune şi Marcel Ciolacu: „Este de neimaginat un PSD fără mine”. Ludovic Orban ar putea spune, pentru că aşa gândeşte, „Nu-mi pot imagina un PNL fără mine preşedinte”.

Formula poate fi aplicată în cazul lui Dan Barna, Dacian Cioloş. Mai puţin în cazul lui George Simion, preşedintele AUR.

Este un adevăr crud. Nu există în acest moment o mare personalitate în fruntea unui partid.

Cel mai stabil, singurul lider politic necontroversat este Kelemen Hunor. Pe de o parte este vorba despre statutul special al UDMR, pe de altă parte despre disciplină, rigoare, respect faţă de cei care au fondat această organizaţie.

În acelaşi timp nu pot fi trecute cu vederea opiniile aplicate pe realitate ale acestui poet care este Kelemen Hunor. Iată, în plin scandal al preţurilor liderul UDMR cere plafonarea tarifelor, a preţurilor.

Vine oarecum în contradicţie cu oscilaţiile premierului care nu ştie preţul pâinii şi ale ministrului de Finanţe care nu ştie cât ia în mână un salariat care are salariul minim.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş