Pare un titlu afumat, vechi, cel dat acestui text. Nu am renunțat la el deoarece conține datele esențiale ale existenței noastre. Precum aerul și apa. Învățarea este milenară, iar viața este veșnică. A început noul an școlar, termenii din titlu, evident, au primit încărcătura actuală. Toți suntem de acord că viața este alta, deci și școala primește coroana acestui timp. Numai că nu se prea sincronizează cele două repere. De vreo trei decenii se încearcă armonizarea lor și nu se reușește. Eu, ca fost dascăl, nu rămân indiferent la mișcarea de revoluție a acestei lumi. În care intră și viața mea, a noastră, dar și școala. Din păcate, cum am mai scris, învățământul românesc este un poligon de încercare pentru generații care sunt ziua de mâine a acestui neam, dar mai ales a altor neamuri. Constat, nu deplâng. Sunt convins că școala este obligată să țină pasul cu viața. Dar cum? Cei care aveți tineri studioși cunoașteți mai bine decât mine starea de fapt.Eu, ca jurnalist, caut repere credibile pentru calmarea acestei derute. Le-am găsit în recenta atitudine a istoricului Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. După mine, un rafinat erudit, un istoric redutabil, un român cu experiență în diplomația culturală, care a dus mesajul țării sale la conferințe internaționale. A răspuns la provocările istoricilor străini, care ne derutează istoria dovedită prin acte. A dat replici cu argumente în sfera diplomației istoricului. Într-un mare muzeu din Occident, era oficializată ideea că românii ar fi o populație migratoare, stabilită târziu în Transilvania, începând din secolul al XIV-lea. A combătut teza scriind o carte de referință. Pe când premierul României, recent la Kiev, a înghițit în sec la afirmațiile foarte grave ale președintelui Ungariei privind Transilvania. Iar președintele țării a tăcut pas cu pas.
Eu așteptam un răspuns diplomatic mai ferm. Dar eu vorbesc acum despre școală și viață, avându-l ghid pe istoricul Ioan Aurel-Pop. Da, școala se raportează la viață, fără să arunce peste bord valorile reale în favoarea unor iluzii. A atras atenția asupra închiderii școlilor, pledând pentru învățământul față în față. Cei care nu sunt capabili să găsească soluții nu au ce căuta la conducerea învățământului românesc. Viețile noastre sunt duse pe căi decise de alții, de forme globaliste, de forțe obscure, care ne vor aliniați, supuși, ascultători. Academia Română, prin președintele ei, a exprimat opinii clare privind ideile de reformă în învățământul românesc. S-a întâmplat ca ele să fie contestate fără a fi citite ori aprofundate. Așa s-a instalat criza școlii, care a dus la nesiguranță, neîncredere, sentimente de instabilitate. Nu de programe ducem lipsă, ci de un singur proiect coerent. Rog să fiu contrazis, spre binele cititorilor.
La noi, fiecare ministru care a stat în fotoliu a preconizat câte o reformă. A început-o, iar urmașul a abandonat-o. L-am evocat adesea pe Spiru Haret, care a acceptat să fie ministrul instrucțiunii publice cu condiția să i se dea răgaz să lucreze. Și i s-a dat. S-au schimbat guverne, dar el a rămas la post peste un deceniu. Cine este preocupat poate constata că și astăzi se mai simte aburul ideilor lui. Istoricul este extrem de preocupat de ce se învață la școală. S-au introdus haotic materii noi, care nu au respirația vieții profunde. Cea mai hazlie, mi se pare mie un mare iubitor de filme, educația cinematografică. Se crede că ar aduce beneficii mari asupra dezvoltării copiilor. Așa toată viața noastră poate fi pusă în manuale, că tot ce ne înconjoară este important. Materiile noi au izgonit consistența celor consacrate. Ce poate face un tânăr în viață fără limba română, matematică, istorie, chimie, geografie, fizică ?
Modul de însușire a cunoștințelor nu și-a schimbat structura. Deoarece este veche și dovedită folositoare. Am deprins-o și eu la școala de învățători. Adică predare, fixarea cunoștințelor, ori recapitulare. Poate acum li se spune altfel. Reformele, n-am cum să le zic, trebuie făcute temeinic, lăsate pe mâna specialiștilor, care au experiență în învățământ, au lucrat direct cu elevii, au făcut sinteze. Ei cunosc cel mai bine pulsul școlii. Nevoile vieții. Mulți experți cred că se pricep la toate. Realitatea îi contrazice. Școala online este o improvizație. Deocamdată, omenirea nu este condusă de roboți, deci nu sunt variante de înlocuire a omului.
Conducerea României trebuie să aibă conștiința că ei se află în fruntea poporului român. Ei sunt efemeri, educația are durată. Educația trebuie scoasă din condiția de cenușăreasă. Pentru a nu distruge, fără bombe și pandemii, sentimentul identității noastre de români. Adică să rămânem români în Europa Unită. Se poate?
P.S. În timp ce scriam acest text, un grup de elevi a protestat sub geamul premierului, cerându-i să nu fie ignorant cu nevoile lor. Între timp, domnul Cîțu dansa și aplauda frenetic, în curtea unui liceu. Mie nu mi-a plăcut. Cadre didactice televizate erau cuprinse de o euforie stridentă. Se mima ceva electoral. Era ziua când a început școala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu