Despre Aromani si Romani: Limba si Identitate

Ideia scrierii unui articol despre limba si identitatea aromanilor din

peninsula Balcanica a survenit in urma lecturii cartii Vlachica, publicata anul
acesta in America de editura Xlibris. Vlachica este un roman istoric amplu si
bine documentat semnat de Mirela Roznoveanu, scriitoare romanca de
origine aromana din New York. Este prima carte pe aceasta tema si de
asemenea dimensiuni aparuta in lumea anglo-saxona. Am recenzat deja cartea, dar in acest articol doresc sa ma concentrez pe chestiunea limbii si identitatii.

Aromânii, care intre ei se numesc armani, sunt cunoscuti totodata ca
vlahi sau macedo-romani si reprezinta una din cele mai vechi populatii ale peninsulei Balcanice. Traditional, ei ocupau centrul peninsulei si erau cu precadere pastori si comercianti, de cele mai multe ori vanzand propriile lor produse. Ei se învecinau cu grecii la sud, care ocupau cu precădere regiunile litorale, cu ilirii la vest, și cu rudele de aceiași origine etnica din nordul peninsulei si din Dacia. Peste aromani au venit insa slavii și bulgarii care i-au împins spre sud, dar de la sud îi presau grecii si ii impingeau spre nord.
Aromanii nu au avut unde se refugia decât la munte, unde mai pot fi găsiți și
acum. Ocuparea peninsulei de catre otomani a complicat si mai mult
existenta populatiei aromane. Pe langa natiunile care ii inconjurau, ii
invidiau si jinduiau la pamanturile lor, aomanii au inceput sa sufere si
presiunea turco-musulmana.

Mirela Roznoveanu descrie cu multa migala si cu lux de amanunte
complexitatea vietii in Imperiul Otoman si se concentreaza pe evolutia
clanurilor de aromani. Lectura cartii ofera cititorilor un tablou bogat al
existentei si al eforturilor aromanilor menite sa le asigure autonomia si
supravietuirea. Eforturile lor ii poarta zeci si zeci de ani pe la portile Vienei,
la Venetia, la Constantinopol si in final la Bucuresti.

La sfarsitul primului razboi mondial Imperiul Otoman s-a dezmembrat
si in Peninsula Balcanica au luat infiinta state nationale noi si independente.
Macedonia istorica, unde locuiau numerosi aromani, a fost impartita intre
Grecia, Bulgaria, fosta Iugoslavie si Albania. Una din cele mai vechi etnii
din peninsula, Vlahii, au ramas astfel fara un stat propriu si asa este si azi.
Dintr-o minoritate relativ puternica intr-un imperiu vast si multi-national,
aromanii au ajuns minoritari in state nationale mici si intolerante care toate
au urmarit sa-i deznationalize.

In perioada interbelica Romania a tratat cu Grecia si Albania si a
infiintat si sustinut scoli si biserici romanesti in cele doua tari. Limba acelor
scoli a fost insa limba romana literara, ceace a creiat o discrepanta intre ce
imvatau elevii la scoala si cum vorbeau ei acasa. Acele scoli au inceput sa
creieze probabil si o noua identate nationala, identitate care insa nu s-a
generalizat si care practic a fost sugrumata de noile autoritati post-belice.
Acele scoli si biserici romanesti au fost desfiintate dupa cel de al
doilea razboi mondial. Intre timp, autoritatile comuniste instalate in tara in
1947, i-au abandonat pe aromani si acelasi lucru l-au facut si toate guvernele
post-decembriste. Aromanii care au emigrat in Romania de-a lungul
timpului s-au integrat usor in noua societate, s-au asimilat, s-au simtit
romani, si multi dintre ei s-au impus in lumea intelectuala. Cine sunt insa
aromanii si care e soarta lor actuala?

Aromanii din Balcani Azi

In romanul Vlachica Roznoveanu descrie evolutia aromanilor in
diferite perioade istorice si in special in peroada de la sfarsitul veacului al
18-lea cand principalele asezari urbane vlahe din Macedonia au fost distruse.
Si pentru a se documenta asupra situatiei actuale, in anii din urma ea a
calatorit prin toate tarile Balcanice unde si-a intalnit rudele si a stat de vorba
cu multi confrati. Citind cu deosebit interes romanul si dorind sa aflu noi
amanunte am rugat-o pe autoare sa descrie pe scurt calatoriile, impresiile si
constatarile ei la fata locului. Unde a intalnit aromani? Cum traiesc ei azi?
Ce simt si ce gandesc..? Iata cateva din raspunsuri:
Armânii sunt peste tot, din Croația până la Salonic… În una din
călătorii, taximetristul care mă trecea granița dintre Albania și Grecia s-a
oprit undeva pe drum ca să bem o cafea. Cel ce servea ca și stăpânul
cafenelei pierdute în acea pustietate erau armâni. Vorbim și nu îmi vine să
cred..!

Apoi ajung într-o stație auto si aștept autobuzul spre Salonic. Un
batrân trist stătea singur la o masă în cafeneaua învecinată. Îl servesc cu o
cafea și aflu că este armân. Vorbim armânește și începe să lăcrimeze,
deplângând jalea pierderii limbii materne în tânăra generație… Tinerii,
spunea bătrânul, nu sunt încurajați să își mențină limba maternă, armâna.
Ca să îi alin sufletul, i-am dat o revistă în armânește pe care o primisem în
dar în Girokaster. Menționez că în acea vară, am subvenționat o săptămână
de școală de învățare a limbii armâne a copiilor armâni, cu abecedare și
cărți de povești în armână.

Altă data, plimbându-mă pe strada principală din Ioannina, am intrat
într-o librărie căutând cărți despre armâni. Nu existau în nici o limbă.
Vânzătorul mi-a destăinuit în schimb că era armân. Putea citi ce scriu
armânii din Franța și armânii din România pe Facebook pentru că învățase
alfabetul latin la clasele de limbă engleză. Copiii armâni din Grecia învață
numai alfabetul grec.

La Aminciu, o comună armânească de lângă Ioanina, totul este
armânesc. Bătrânii încă se întâlnesc în centru și stau la taclale ca în
vremurile de demult. Cateva femei dintr-un magazin cu dulciuri m-au
întrebat cum este lumea de dincolo de Aminciu, nu ieșiseră niciodată în
afara satului.

La Veria, în nordul Salonicului, toți cei întîlniți, de la brutăria din
centru la restaurantul unde am mîncat și vănzătoarele din magazinele prin
care am trecut erau armâni, și regret și azi că nu am ajuns la biserica
armânească din oraș.

La Bitola, Macedonia de Nord, la biserica armânească (unde din
păcate slujba se ține mai mult în macedoneană, probabil pentru că astea
sunt directivele oficiale) am găsit tineri excepționali dornici să scrie și să
vorbească limba maternă… Cimitirul Armânesc din Bitola sau Mănăstiri
este o istorie concretă a armânilor de pe acele meleaguri…

Acțiunile guvernului român în țările balcanice, au înrăutățit practic
situația armânilor. Pe de o parte, cei mai inteligenți tineri armâni sunt
atrași cu burse spre România și ei nu se mai întorc în țările lor. Armânii din
Balcani sunt deprivați de cei mai inteligenți tineri care ar putea lupta pentru
drepturile armânilor. Pe de altă parte, susținând că armânii sunt români,
guvernul României pune in pericol comunitățile de armâni de la sud de
Dunăre astfel percepute (de tarile respective) drept comunități trădătoare…
Deoarece grecii au o politică represivă împotriva vlahilor/armânilor,
armânilor le este teamă în Salonic să își proclame identitatea națională.
Asta am văzut la rudele mele din Salonic. Mai nou armânii sunt calificați de
grecii integrați în EU drept -naziști- deoarece țin la familie, biserică, si
identitatea vlahă/armână. Am avut numeroase dispute pe tema asta cu
familia mea din Salonic…

Si totusi, Armânii de azi de oriunde i-am întâlnit se consideră pe ei
înșiși mai întâi armâni/vlahi și după aceea cetățeni ai țărilor în care
locuiesc, fie că este Croația, Macedonia de Nord, Bulgaria, Grecia, sau
România… a raspuns Mirela Roznoveanu.

Limba si Identitate

 

Ii port mult respect autoarei si o admir pentru ca a facut pentru
aromani mai mult decat oricine alt cineva in ultimele decenii.
Nu suntem insa de acord in ce priveste limba si identitatea confratilor nostri din Balcani. 

Si fac aceasta afirmatie pentru ca sunt doctor geograf si am studiat geneza
formarii limbilor si a etniilor si in acelasi timp sunt preocupat de soarta

confratilor nostri de pretutindeni.

Roznoveanu sustine ca aromana nu ar fi un dialect, ci o limba tot de
origine latina ca si romana, dar diferita de aceasta. Eu cred ca pentru a evita
orice contradictie, trebue definita mai intai notiunea de limba. Nu sunt
ligvist, dar se pare ca distinctia dintre limba si dialect este cumva arbitrara.
In Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, de exemplu, se vorbesc multe
dialecte din care unele sunt neinteligibile intre ele. Si totusi, germanii se simt
germani, italienii sunt italieni, si asa mai departe. Iar in unele din marile tari
ale lumii ca India si China se vorbesc limbi complet diferite, ceace nu ii
impiedica pe majoritatea vorbitorilor sa se simta altceva decat indieni sau
chinezi. Limba reprezinta o componenta importata a identitatii nationale, dar
nu e determinanta. Elementul esential este constiinta apartenentei la un etos
comun. Si constiinta nationala se formeaza incet si in timp indelungat.

Asemanari lingvistice

Sa revin insa la aromanii din tara, din occident si din Balcani. Cum se
identifica ei si ce limba materna vorbesc? Mai intai, ramane totusi intrebarea
daca aromana sau macedo-romana este o limba sau un dialect. Studiile de
specialitate sustin ca este un dialect al lmbii stramosilor nostri comuni, dar
care s-a dezvoltat separat si izolat de limba romana. De fapt, romanul
Vlachica ofera multe asemanari dintre aromana si romana.
Ma refer la nume proprii sau cu rezonanata veche si istorica: Puica,
Doru, Puiu, Balaure, Gruia, Corbu, Negoi, sau Manzu si Murgu… Ma refer
la asemenea toponime ca Gradistea, Clisura, Valea Calda, Valera Rea. Ma
gandesc la cuvinte cu rezonante arhaice, dar si actuale, precum si la fraze
complete asemanatoare limbii romane nestandardizate de acum cateva sute
de ani: Ghine (Bine). Nevasta, Preaspa (prispa), Poala; Striga-strigoi; Gios
(jos), bucuria, Cashu de Kavalia (Cascaval?). Ma refer la unele propozitii
mentionate in carte: “Cum esti? Di dorlu’a tau lea vruta mea, Dultsea
loclui, Deschlide gione ochiu ca di amura…” Cat de frumos suna expresia
de acum 500 de ani “Vruta mea”, adica Iubita mea!

Desigur, unele cuvinte comune mana sunt de origine slava pentru ca
au intrat in limba romana veche odata cu slavii care s-au asezat in mijlocul
nostru. Alte cuvinte comune exista si in limba albaneza, pentru ca provin din
fondul lexical Iliro-tracic, dupa cum altele sunt cuvinte grecesti si chiar
turcesti. Si totusi, nici o limba din Balcani nu se spropie de limba romana
asa cum se apropie limba sau dialectul aroman.

O contributie personala

Pe la inceputul anilor 1980 au aparut in presa din fosta Iugoslavie
unele articole care au suscitat interesul pentru vlahii sau aromanii din
Balcani. La scurt timp dupa ce le-am ciutit am abordat si eu chestiunea
dezbatuta si in septembrie 1985 am publicat in revista Americana East
European Quarterly articolul Daco-Romanians and Aromanians.

Pornind de la cele scrise de presa iugoslava am facut o scurta
prezentare istorica a aromanilor si am incercat sa aduc subiectul la zi. In cele
22 de note bibliografice de subsol ale articolului am mentionat cateva surse
si unele din numele proeminente care au studiat subiectul: A.D. Xenopol,
Dimitrie Gazdaru, Alexandru Graur, Constantin Giurescu, Eugene Keefe,
Iorgu Iordan, Maria Manoliu, Tache Papahagi… Toti sustin, ca de altfel si
unii cercetatori straini, ca aromana este un dialect al limbii romane. Cu toate
acestea, asa cum am afirmat mai devreme, distinctia intre limba si dialect nu
e tocmai clara. Ce m-a frapat cand am scris articolul a fost insa asemanarea
conjugarii verbelor de baza pe care se dezvolta gramatica unei limbi. Si daca
lexicul se schimba in timp, cuvintele de baza si gramatica se schimba extrem
de lent ori pur si simplu nu se schimba.

Iata cateva verbe din aromana. Indicativ prezent:
A avea: Eu am, tine ai, el (ea) are, noi aem, voi aetz (avetz), el’i eale.
A fi: Eu hiu (him, escu), tine hii (esti), el easte, noi him, voi hitz, el’i
santu, (suntu).
A vrea: Eu voi, tine vrei, el (ea) va, noi vrem, voi vretz, el’i vor…
Verbele auxialiare invartesc limbile si dialectele. Impreuna cu
vocabularul de baza si gramatica verbele auxiliare determina apartenenta
unei limbi la o familie lingvistica sau apartenenta unui dialect la o anumita
limba. Limba unei populatii este obiectiva si acolo unde e cazul indica
origini comune. Identitatea este insa subiectiva si poate creia confuzii
personale si nationale

Oameni si Idei

Literatura, arta, cultura romaneasca, abunda in personalitati care au
fost si sunt de origine aromana. Ce se considerau asemenea personalitati si
cum se identificau? Si imi vin in minte asemenea personalitati si nume ca:
Iorga, Murnu, Onciu, Simu…Si mai recent lingvistul Tache Papahagi si
actorii Toma Caragiu si Ion Caramitru. Cand marele nostru istoric Nicolae
Iorga s-a intalnit cu presedintele academiei Elene, probabil ca sa-l
impresioneze, i-a spus ca familia sa ar avea radacini grecesti. La care acesta
i-a replicat. “Ce interesant domnule Iorga, eu am radacini romanesti!”
I-am cunoscut bine pe multi macedo-romani si am avut vecini, colegi,
profesori si prieteni dintre ei. Cu fratii Guliu din Bucuresti, de exemplu, ma
revad ori de cate ori ma intorc in tara. In America m-am imprietenit cu multi

frati aromani: Aurel Ciufecu, Zahu Pana, Jean Moscopol, Nicolae Chiahu,
Cola Chirani. Ne-a Cola ne povestea cat de incantat a fost el cand a ajuns
prima oara in tara si a constatat ca un intreg popor vorbea limba lui natala, o
limba cumva diferita, dar pe care a deprins-o foarte repede. Toti se simteau
si armani si romani si nu vedeau nici o contradictie in aceasta dubla
identitate.
In intregul meu exil de 53 de ani am intalnit un singur aroman din
Grecia care nu se mai considera roman si care sustinea ca si Grecii si-au
schimbat atitudinea si acum tind sa-i considere o natiune aparte. Ar putea fi
un nou cal troian menit sa duca la accelerarea deznationalizarii.
Recent, am mai intalnit totusi trei macedo-romani tineri, proveniti din
Grecia, Albania si respectiv Macedonia de Nord, a caror identitate etnica era
de acuma confuza. Identitatea si constiinta nationala se formeaza in timp de
multe generatii. Constiintele sunt de natura psihologica iar identitatile nu se
stabilesc prin decret. Faptul ca noi si macedo-romanii am fost despartiti de
slavi a dus intr-adevar la evolutii diferite. Radacinile comune nu se pierd
insa chiar daca uneori ele nu se mai vad. Si in aceasta ideie imi amintesc un
fragment de poezie de Radu Gyr invatat in inchisoare:
…Am fost candva o cetina’mandoi/ Si amandoi acelasi conifer;/ Ne-
au smuls vantoase grindine si ploi,/ Azi alte crengi cresc dincolo de noi,/
Dar radacina ne-a ramas in cer!)… Radacina e comuna!

Noi tendinte

Se pare totusi ca in prezent exista o tendinta reala si onesta de creiere
sau de declarare a unei identitati aromane separata de cea romana. De altfel,
recent am urmarit un discurs tinut in parlamentul Romaniei de catre
deputatul Costica Canacheu. Acesta pleda cu mult bun simt, as spune cu
dragoste frateasca, pentru recunoasterea etniei aromane. Intre timp problema
a ajuns la Consiliul Europei unde se fac presiuni pentru recunoasterea
internationala a aromanilor. Nu se stie cati aromani sau vlahi exista in
peninsula Balcanica, dar trebue sa fie cateva milioane din care cateva sute de
mii inca vorbesc limba materna. Autoritatile actuale de la Bucuresti au o
atitudine indiferenta fata de ei, dar ar fi bine ca repezentantii tarii sa studieze
istoria si sa-si consulte constiinta.

Personal, nu ma pot pronunta asupra identitatii aromane, dar la Alba
Iulia, la aniversarea a 75 de ani de la marea unire din 1918, am intalnit doi
tineri aromani din Albania care vorbeau perfect romaneste si care m-au
intrebat ingandurati: Dece nu pleaca minoritarii din Romania ca sa venim
noi acasa? Acasa! Ei afirmau ca la vremea respectiva existau in Albania
cateva sute de mii de aromani, dar intre timp multi dintre ei au plecat in
Grecia pentru a scapa de saracie. Grecii sustin ca aromanii sunt greci
latinizati si le ofera automat acte de identitate grecesti…

Iidentitatea tine in primul rand de constiinta, dar in acelasi timp este
de mare importanta politica si geo-politica. Aromanii spera probabil ca daca
isi declara o identitate proprie, tarile din Balcani ii vor recunoaste si le vor
respecta drepturile. E posibil, dar putin probabil. Nu stiu ce surprize ne
rezerva viitorul, dar istoria ne arata ca etniile au radacini adanci si uneori
renasc in mod cu totul neasteptat.

Nicholas Dima, USA, Octombrie 2021

ANEXA

Poemul “Carmina mortae carent” de poeta aromana
contemporana Kira Iorgoveanu Mantsu.

 (Traducere/adaptare de
Mirela Roznoveanu)
Aromana: «Poematli nu cunoscu moartea!»/ Mashi a meali trã
moarti/ S’amintarã!/ Limba tu cari li’aspunu/ Anarga’anarga/ Cãtã
ascãpitata’agãrsheari/ S’dutsi! // Hiu, poati, singura/ Poetã tu lumi cari
/ Moarti poemati amintã!/ Tsi, poati, tu cãrtsã/ Va s’doarmã/ Cã nu va
s’yinã vãr’/ S’li dishteaptã!// «Poematli nu cunoscu moartea!»/
Dzãtsea aushilji latinji…/ Ama nu’i daima ashi!/ Poematli’a meali tu
carti/ Vulusiti,/ Nialeapti, agãrshiti,/ Semnu’ahãnda/ Di unã limbã tsi di
multu eara!
Romana: “Poemele nu cunosc moartea!”/ Numai ale mele
pentru moarte/ S-au născut!/ Limba în care le scriu/ Încet-încet/ Spre-
ntunecata uitare/ Se-ndreaptă!// Sunt, poate, singura / Poetă pe lume
care/ Naşte poeme moarte!/ Care, poate, în cărţi/ Vor dormi/ Căci
nimeni nu va veni/ Să le trezească!// “Poemele nu cunosc moartea!”/
Spuneau batrânii latini/ Însă nu-i mereu aşa!/ Poemele mele-n cărţi/
Închise,/ Necitite, uitate/ Semne adânci/ Ale unei limbi ce de mult a
apus!