luni, 4 octombrie 2021

In memoriam prof. dr. George Achim


A

prof. dr. George Achim
(27 februarie 1960 – 03 octombrie 2021)

Profesorul George Achim, unul dintre cei mai distinși intelectuali ardeleni ai momentului, a părăsit prematur lumea aceasta, trecând DINCOLO și lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au înțeles, iubit și admirat. Fără el, comunitatea academică rămâne mai săracă. Distins profesor universitar, critic literar, eseist și poet, conducător de doctorat, șeful școlii doctorale băimărene de științe socioumane, George Achim a fost un colaborator apropiat al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, un coleg exemplar, împărtășind cu generozitate din vasta lui cultură. Ne vom gândi cu drag la el. Ne vor lipsi zâmbetul lui cald, disponibilitatea către dialog și prietenie. Suntem aproape de familia greu încercată și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

* * * * * *

George Achim (n. 27 februarie 1960, Valea Chioarului, Maramureș, d. 03 octombrie 2021, Baia Mare, Maramureș) a fost directorul Școlii doctorale de Științe umaniste, renumit profesor de literatură contemporană, critic literar, poet și eseist.

A urmat cursurile liceului „Ady-Șincai” din Cluj-Napoca și pe cele ale Facultății de Filologie din Cluj și București, specializarea română-spaniolă.

Experiență profesională:

În anii studenției, 1979 – 1983 a făcut parte din redacția revistelor literare studenţeşti «Universitatea» Bucureşti şi «Echinox» Cluj; 1983 – 1985 – Profesor de limba şi literatura română la Şcoala Profesională nr.10, Carei, judeţul Satu Mare; 1985 – 1990 – Profesor de limba şi literatura română la Liceul de Filologie Satu Mare; 1990 – Director al Casei Corpului Didactic, Satu Mare; 1990 – Redactor-şef de departament la ziarul «Dreptatea» Bucureşti; 1990 – 1992 – Redactor-şef la săptămânalul «Epoca» Bucureşti; 1992 – 1995 – Consilier la Inspectoratul pentru Cultură Satu Mare; 1994 – 2005 – Lector la Facultatea de Litere a Universităţii de Nord Baia Mare. În anii ‘90 a obținut o bursă a Consiliului Europei, în specializarea Politici Culturale. Din anul 2001 a fost Doctor în Litere al Universității București cu teza Utopie și Distopie în Cultura Română. În perioada 2005 – 2009 a fost Conferenţiar și Șeful catedrei de Limba română la Facultatea de Litere a Universităţii de Nord Baia Mare. Din anul 2010 este Profesor Conducător de Doctorat, iar din anul 2013 este Director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca/ Centrul Universitar Nord Baia Mare.

În perioada 2008-2012, George Achim a fost profesor invitat (Gastprofessor) la Universitatea din Viena. De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca.

Volume: Dinspre ieri spre nicăieri, poeme, 1994; Iluzia ipostaziată. Utopie şi distopie în cultura română, 2002; Revolte şi consimţiri – Scriitori români din secolul XX, 2004; Răsfăţuri şi melancolii, 2007 (Premiul pentru critică al Revistei Poesis, 2008); Experimente şi formule poetice româneşti din secolul XX, 2009; Dulceţuri din fructe târzii de pădure, poeme, 2010; Sita de ceară – Istorii din istoria unui ținut transilvănean, Editura Școala Ardeleană, Cluj, 2018.

A tradus din limba engleză Reuben Markham, România sub jugul sovietic, 1996.

A fost și un bun om al cetății, a scris recenzii și prezentări de cărți, a publicat zeci de articole în presa cotidiană și în reviste culturale.

George Achim a fost un senator PNȚCD, în legislatura 1996-2000 ales în județul Satu Mare. În cadrul activității sale parlamentare, George Achim a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Spaniei, UNESCO și Statul Israel. De asemenea, George Achim a fost membru în comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională precum și în comisia pentru politică externă.

Drum lin, stimate domnule profesor!

Expoziție de carte realizată la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare



Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu