În fiecare zi, planurile și direcțiile se schimbă în
politica mioritică, în ultima vreme. Toată lumea se întîlnește sau nu se
întîlnește cu toată lumea, rezultatele sunt, oricum, nule. Foarte interesant de
observat, la o privire de ansamblu: declarațiile marilor actori politici nu
coboară cu unul sau mai multe tonuri, semn al dorinței de reconciliere în
numele interesului comun, ci, dimpotrivă, ele se înalță tot mai belicoase, mai
sfidătoare.
Pare că fiecare partid major vrea să frîngă restul
pe genunchi.
PSD, pe USR și PNL, plus Iohannis.
USR, pe liberali.
Gruparea Orban pe gruparea Cîțu.
Gruparea Cîțu, pe useriști.
Etc.
Soluțiile politice nu sunt prea multe. Refacerea
alianței PNL-USR-UDMR nu poate fi o soluție decît pentru 2-3 săptămîni, cînd ar
izbucni, iar, tensiunile, iar ciocnirile de interese ar da în clocot. Pentru
că, de facto, nimic nu s-a schimbat în poziționările celor două partide majore,
PNL și USR. Unii tot la bani pentru baronii proprii vor visa, iar ceilalți la
bani pentru Big Pharma.
Alegerile anticipate ar fi de-a dreptul o
catastrofă, din motive pe care le-am tot expus. Iar dizolvarea Parlamentului ar
prefața, oricum, suspendarea președintelui la cel mult cîteva luni după
anticipate.
Guvern de tehnocrați, un nonsens care ar adînci
criza, în loc să o rezolve.
Guvernul minoritar rămîne o soluție viabilă, de
principiu. A funcționat chiar perioade mai lungi în trecut.
Dar unul cu PNL la butoane e irealizabil.
Pentru susținerea lui, PSD ar pretinde enorm, iar
pagubele de imagine pentru liberali ar fi incomensurabile, mai ales că
principalii beneficiari ar fi USR, care ar martela, de pe margine, noua USL.
Singura soluție rațională și salvatoare pentru PNL
și Iohannis – despre care am mai scris – e guvern minoritar pesedist, cu
susținere PNL de pe margine.
Situația actuală dramatică reclamă nu o cîrpeală, ci
o schimbare majoră de paradigmă și asta nu poate fi decît guvernare PSD.
Iar preluarea guvernării de către PSD peste iarnă ar
eroda partidul abia săltat în sondaje și ar da răgazul PNL – chiar și USR – să
își lingă rănile.
Problema e, cum spuneam, că PSD are nu doar un nivel
conștient, ci și unul subconștient, iar de la Gustave Le Bon încoace știm că
mulțimile pot acționa și gîndi colectiv, uneori.
PSD e la ora asta o mulțime psihologică reclamînd
scuze, într-o formă sau alta, și nu chiar lipsit de temei.
Pentru că România e condusă de șapte ani de un
președinte care a făcut un singur lucru eficient: a dărîmat punțile între
oameni, a antagonizat pături sociale, a împărțit lumea în bunii lui și răii
altora, în ciume și salvatori.
Năstase glumea cîndva că dacă Băsescu intră într-o
încăpere, după un sfert de oră toată lumea se ceartă cu toată lumea. Iohannis a
făcut asta cu încăperea numită România.
Atacurile lui au depășit cu mult cadrul politic,
intrînd aproape în cel al patologicului.
Șapte ani, ca un robot, unicele lui mesaje au fost
Peeee-Seee-Deee face și drege.
Nimic altceva nu a mai încăput pe agenda
prezidențială.
Un exemplu de mesaj iohannist, la întîmplare:
”Țara noastră a fost puternic afectată ani la rând
de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au
investit în infrastructură și au direcționat fondurile publice către clientela
de partid. Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă
care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD. În toate domeniile,
deciziile se iau acum după consultarea experților și a specialiștilor, avem o
relație excelentă cu partenerii europeni, iar România a fost scoasă de pe lista
rușinii în care ne-a inclus PSD, cea a țărilor cu probleme în ceea ce privește
justiția și statul de drept”. (Noiembrie 2020)
Au fost sute de asemenea declarații.
Infinit mai grav, Iohannis, PNL ori USR nu au
culpabillizat doar politicienii social-democrați, ci și pe votanții lor, care
au aflat, în repetate rînduri, că sunt niște paria ai societății, niște
scursuri care susțin prin vot alte scursuri, niște știrbi, niște analfabeți
funcțional, o rușine națională etc.
”Muie PSD”, o lozincă de maidan, a fost grabnic
înnobilată de penele lui Liiceanu, Pleșu eiusdem farinae.
Klaus Iohannis a fost surd la avertismentul Papei
Francisc, cînd ne-a vizitat țara ”Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc,
cu adevărat, va fi sfârșitul lumii”.
După șapte ani de mandat iohannist, dihonia a atins
cote severe în societate, iar în politică, am spune fără precedent.
Vor fi avînd liderii PSD oarece planuri politice –
retorica lor privind refuzul intrării la guvernare se îndulcește de la o zi la
alta – , dar partidul și mulții săi susținători par să transmită, mutește,
mesajul că nu e suficient, spre exemplu, ca președintele să le pună pe masă
mandatul de premier. Klaus Iohannis trebuie să ofere o mimimă satisfacție
poporului pesedist, o brumă de scuze publice, măcar în ceasul al 12-lea. O
dezumflare asumată a mesajelor sale insultătoare și repetate mecanic ani de-a
rîndul la adresa a milioane de români de stînga. Altfel, dihonia va continua și
se va extinde încă mai mult.
Iar dacă Ciolacu & comp nu țin cont de mesajul
mut de mai sus și se aruncă într-un parteneriat necondiționat cu președintele,
s-ar putea să-i coste mai scump decît își imaginează, din partea propriilor
votanți.
De aici, marea întrebare: va parcurge orgoliosul
Iohannis drumul penitenței după modelul regelui german Henric al IV-lea, care
s-a umilit în fața Papei, la Canossa, pentru a i se ridica excomunicarea? Dacă
nu o face curînd, vin vremuri mai grele decît ne imaginăm.
Autor:
Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa:
inpolitics.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu