Pentru Ica Gaftone oamenii cu suflete de aur sunt importanți…

 

Pornind chiar de la titlu ”Dorințe cu efect întârziat” putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o poetă sensibilă la ceea ce se întâmplă în această lume, în care puterea banului a acaparat orice urmă de credință în Dumnezeu, de iubire între semeni, de toleranță și bunătate.

Volumul de debut al Icăi Gaftone începe cu o poezie tulburătoare prin mesajul trimis, o poezie în care poeta își exprimă clar și simplu ”Dorința” ei: ” Mi-e dor de oameni buni și sinceri,/Frumoși la suflete și calzi,/Să am adevărați prieteni/Ce vor fi lângă mine și mâine, nu doar azi,/Nu doar la veselie, mese-ntinse,/Ci și la greu și la necaz.//(...) Mi-e dor de timpurile-n care/Dacă ziceai un lucru-așa era,/Azi toți promit strigând în gura mare,/Iar mâine tot ce-au zis se va schimba…”.

Pe aceeași linie continuă și cu alte poezii, de nemulțumire pentru viața pe care o trăim, în păcat, egoism, între oameni cărora nu le pasă de cum gândim, cum ne este sufletul ci văd superficial și apreciază doar iubirea fizică și grosul banilor din portmoneu. Exemple de asemenea poezii: ”Să nu strivești..” ( cu referire directă la marele poet Lucian Blaga), ”Speranța moare ultima” (unde se observă un licăr de optimism și speranță pentru o lume mai bună), ”Dorință ascunsă”, ”Certitudini sau iluzii”, ”Tristețe ți dor”, ”Suflet stingher”, ”Templul iubirii”. De altfel am constatat și cred că este un neajuns al poetei că poemele seamănă între ele prin mesajul transmis, prin fondul de cuvinte, printr-o abundență de cuvinte pentru aceeași idee poetică dar calitatea lor vine, până la urmă, prin  modul sincer de exprimare și mesajul pentru a ne schimba în oameni trăitori în Dumnezeu, care merge direct la inima cititorului.

Pentru tânăra poetă Ica Gaftone liniștea sufletului este cea mai importantă bogăție iar credința și nădejdea în Dumnezeu reprezintă calea spre vindecare, inclusiv de Covid – 19, boala zilelor noastre: ” Am găsit eu leacul/Pentru ăst covid/Care ne distruge/Și-n suflet ni-e vid…//O epidemie/Numai de iubire,/Să ne treacă ura,/Dragostea de sine//Pentru răutatea/Ce unii-o emană /Doar iubirea pune/Pansament pe rană//Dacă toată lumea/Sincer ar iubi,/N-ar mai fi vreo boală,/Leac  la toate-ar fi…” (”Leacul e iubirea”).

Pentru poetă starea de bine, liniștea sufletească, pacea  este dată și de natura care o-nconjoară, de anotimpurile cu caracteristicile ei diferite, de flori (ghiocei, magnolii, trandafiri, viorele),  de dealuri înverzite, de pădurea cu triluri de păsărele, anotimpul preferat fiindu-i,  de departe, primăvara, căruia îi alocă un număr însemnat de poezii: ” Un câmp de flori,/De suflete în zori/Ce revin la viață/În fiecare dimineață//Un nou vis frumos,/De început luminos/Așteaptă să renască/Soarele să-l încălzească//Și ploaia să îl ude/Divinul îl aude/Și face un miracol/Într-al  vieții spectacol…”(”Primăvara”).

În poezia ”Visul” descoperim o poetă vrăjită de lumea poveștilor, a fantasticului, cu personaje precum Pegas, Icar și Dedal, zâne, o lume nepermisă omului de rând decât celor cu puteri supranaturale: ”Am visat un vis frumos/Despre un munte vrăjit,/Cu păduri și ape de-argint/Și un cerb atât de sfios//Ce de oameni fugea/Când îi întâlnea,/În frunte o stea avea/Și precum Pegas zbura…//Icar și Dedal în juru-i se roteau/Într-un ritual nemaivăzut,/Iar zânele nopții îi acompaniau/Cu un sunet suav, nemaiauzit…”.

Pentru Ica Gaftone, poeta bistrițeancă, poezia este un mod de a evada din cenușiul acestei lumi în care, în mare parte din timp, nu se regăsește, fiind prin excelență o visătoare, într-o lume construită strâmb. Pentru o poezie valoroasă îți trebuie inspirație divină. De altfel ea consideră poezia ca fiind o ”minune„ a lumii, în care cuvintele dulci sunt esențiale:”În inima mea o minune s-a produs,/A intrat inspirația strigând: „Poezie, vino afară!” /Precum Lazăr fuse-nviat de Iisus/Acum mult timp parcă în grabă…//Pare că mi-e frică să nu plece iar/Cum plecase-nainte/Când mă-ntrerupse tăcerea de har,/Drept tribut îi înalț ode sfinte…//Acum parcă-mi curg ușor și lin /Dintr-un condei măiastru/Cuvinte ce din suflet vin/Și din trăiri ce le-am avut,/Ce ferecate-au fost pe-un astru…” (”Minunea”).

 Poezia de dragoste, iubirea în formele ei, este prezentă în poezii precum : ”Să-mi scrii iubite”, ”Iubitu-te-am”, ”Cotidiene 1,2,3”, ”Dorința”, ”Gelozie”. Poeta își dorește o dragoste mare, dar nu întotdeauna așteptările îi sunt împlinite : ”Cum pentru tine eu vreau să trăiesc,/Dar viața fără tine-i tristă,/Ascultă-mi ruga, fiindcă te iubesc,/Nu mă învinui pentru-o batistă…//Necruțătorul însă fără milă/Se aruncă la gâtul ei,/Nu ținu seama că-i doar o copilă/Și de ce-i vinovată nu știa…//Și uite-așa muri frumoasa/De mâna soțului gelos,/Multe femei i-mpărtășiră soarta/De-atunci și până azi… ce lucru odios!”, cu trimitere la Desdemona și Othello, una dintre calitățile admirabile ale lui Othello fiind aceea că el crede că bărbații ar trebui să fie transparenți și cinstiți ca el.

 

Ce deranjează sau ce nu place la unele dintre poezii sunt titlurile alese de autoare care te duc cu gândul la alte poezii mult mai cunoscute ca : ”Să nu strivesc”, ”Recurs la viață” ori ”Vinovații fără vină”…

 

De asemenea, de dragul rimei se utilizează cuvinte care se aseamănă între ele sau pot fi intuite cu ușurință de cititor, cuvinte care strică frumusețea și ideea întregului și am să dau un singur exemplu, din ”Cotidiene 3” :” De mă privesc mai bine, nici nu-s hâdă,/Dar nu au altă vină a-mi aduce,/Nu știu să fi greșit atât de tare,/Și pentru mine e un mare semn de întrebare…”.

 

Una peste alta, pentru un debut, poeta Ica Gaftone reușește să ne atragă atenția, o felicităm și îi dorim succes iar apariția cărții sale la prestigioasa editură „eCreator„ Baia Mare o onorează…

 

                                                                                    Gelu Dragoș