luni, 11 octombrie 2021

Raportul dintre subvenţiile pentru partide şi responsabilitate

 

Cu siguranţă, printre cei care îşi vor putea plăti cheltuielile la încălzire după scumpirile fără precedent se află partidele politice.

PSD a primit o subvenţie de 14,9 milioane de lei. PNL doar 12,6 milioane, urmat de USR cu 6, 8 milioane lei.

Sume uriaşe din punctul de vedere al unui pensionar care trebuie să se descurce cu banii din pensia minimă, dar mici din punctul de vedere ale partidelor în cauză.

Trecând pragul electoral, deşi nu au intrat în parlament, PMP a primit o subvenţie de 780 de mii, urmat de  Pro România cu o sumă mai modestă de doar 564 de mii. Adică puţin peste o sută de mii de euro.

Nu a fost omis nici partidul care organizează proteste anti-vaccin. În contul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au intrat puţin peste 3 milioane de lei. Bine chivernisiţi, cu aceşti bani partidele politice vor putea ieşi cu bine din iarnă.

Întrebarea pe care bănuiesc că şi-o pun unii cetăţeni este de ce partidele politice primesc subvenţii de stat? Acest lucru se întâmplă în baza legii 334 din 2006. De atunci se vor fi adunat ceva bani în contul partidelor politice care trec pragul electoral. De ce pe listă nu se află UDMR? Pentru că este înregistrat ca ONG.

Un gest eroic, în consens cu vremurile pe care le trăim, ar fi ca aceste partide să doneze banii pentru dotarea unui spital covid.

În goana după popularitate, singurul partid care a anunţat că banii primiţi de la stat îi va dona mai departe este AUR. Este un tip de demagogie neîncercat de celelalte partide. De regulă politicienii îşi fac imagine pe seama banilor pe care pretind că i-au intermediat de la buget pentru comunitatea locală, pentru circumscripţia lui.

O legătură directă între aceste subvenţii şi consultările preşedintelui cu partidele parlamentare nu pare să existe. Cu toate acestea, principala problemă dezbătută între preşedinte şi liderii politici este legată de bani.

PNL pretinde din partea USR să dea dovadă de responsabilitate şi să reintre la guvernare pentru a putea accesa prima tranşă de 29 de miliarde de euro din PNRR.

La rândul lui, USR cere PNL să retragă miliardul de lei destinat primăriilor, cu dedicaţie pentru primarii liberali. PSD cere alegeri anticipate pretinzând că guvernul PNL s-a împrumutat peste măsură şi nu se ştie ce a făcut cu banii.

PSD, PNL şi USR au primit în jur de 30 de milioane de lei.

Partidele care pot soluţiona criza guvernamentală sunt cele care au primit cele mai mari subvenţii de la stat.  Acest lucru le obligă la o mai mare responsabilitate? Nici vorbă.

Partidele îşi au propria lor socoteală. Plasat pe primul loc în sondaje, PSD îşi doreşte alegeri anticipate. Este posibil ca eventualele alegeri să confirme cele 35-37 de procente pe care le-ar obţine PSD în caz de anticipate? Poate fi posibil.

PNL a scăzut al 20-21%. Nu sunt elemente care să conducă la un scor mai mare. PNL-ul a dus greul pe întreaga perioadă a pandemiei. Şi nu doar pandemia a contribuit la pierderea încrederii în acest partid aflat el însuşi în criză. Note foarte bune nu poate primi nici guvernul Orban, şi cu atât mai puţin guvernul Cîţu.

Preşedintele Iohannis se străduieşte să caute părţile bune ale guvernării liberale, dar nu le poate scoate în evidenţă decât prin comparaţie cu guvernările PSD. Cu alte cuvinte judecă părtinitor.

USR-ului nu i se cere decât un singur lucru: să reintre la guvernare pentru refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR. Useriştii nu refuză coaliţia în sine. Ei nu mai vor guvern condus de Florin Cîţu.

Ce concluzie va trage preşedintele Iohannis după consultările cu partidele parlamentare? Cea mai aplicată pe realitate este să nu-l nominalizeze pe Florin Cîţu pentru formarea unui nou guvern. Situaţia ţării impune această decizie.

Dacă între subvenţiile de stat  pentru partide şi responsabilitatea politică nu există nicio legătură, nu înseamnă că responsabilitatea în sine este anulată.

De data aceasta reponsabilitatea îi revine exclusiv preşedintelui Iohannis.

În condiţii normale ar renunţa la Florin Cîţu, dar îl încurcă faptul că USR cere acest lucru.

Deci cheia rezolvării crizei politice se află în buzunarul lui Dacian Cioloş.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu