MARIA BERCIU realizează în grupajul
de povestiri cu titlul-„CULORILE IUBIRII” un tablou al observațiilor sale din viața de zi cu zi, unii
scriitori de proză scurtă-ca și acestea pe care le prezentăm acum se definesc
pe ei înșișila analiza sentimentelor personajelor sau la atitudinea pe care ar
fi trebuit s-o ia intr-o împrejurare sau alta aceste personaje.
Culorile iubirii/ Pot fi luminoase și frumoase/ ca un
curcubeu„vărgat peste mare aruncat”/ sau pot fi umbrite/ de un nor călător/ sau
încercate de un dor cuprinzător/ de o luptă răbdătoare- / a toate cuceritoare/
și mereu biruitoare!/ Pot fi aruncate, / pot fi foc ce arde, / zid de neînvins,
/ liniște adâncă-/ aruncate spre cer, / fluturate-n vânt, / pierdute-n mulțime,
/ revenite pe pământ, / cu mintea aiurea-/ nevăzute ce sunt!/ de la Dumnezeu
venite/ culorile vrăjite.
Ideile de mai sus se regăsesc în
povestirile Mariei Berciu.
Astfel în proza O întâmplare întâmplată- (deși
n-ar trebui să se repete același cuvânt sub formă de adjectiv decât în situația
în care se dorește în mod deosebit să se specifice faptul că cele relatate s-au
petrecut în timpul trecut)-narațiunea curge liniar precum timpul -din trecut
spre prezent și apoi spre viitor, având o concluzie evidentă și previzibilă.
Într-o zi friguroasă de februarie pe bulevardul București în dreptul clădirii
M. Donald-o persoană de gen feminin care se oprise pe o bancă să citească niște
documente xeroxate a fost atacată ziua-n amiaza mare de doi indivizi care i-au
„subtilizat”telefonul mobil și cele două carduri(unul l-au folosit ulterior la
scurt timp). Povestirea curge cu multă legeritate de la un moment la altul iar
finalul este o „morală” pentru cei ce citesc relatarea ca într-un reportaj- ca
ei să știe să se păzească dacă vor ajunge într-o asemenea situație-morala se
face pe loc, cei din jur nu te ajută, societatea la fel, doar după reclamații
și cercetări se mai poate face ceva!? Final deschis.
Iubirea adevărată începe acolo unde
nu mai aștepți nimic în schimb și nimic nu-ți poate schimba concepția despre
iubirea în familie. În această ordine de idei semnificativă este povestirea Iubirea
poliedru unde există o narațiune care captivează atenția chiar de la
început, fiind clară ca lumina zilei-Manuel, profesor de desen și Adela,
profesor de matematică-cu destine intersectate la aceeași școală, după vizite
la părinții celor doi protagoniști-aceștia se căsătoresc. Din acel moment
narațiunea se împarte pe mai multe planuri, unul e al căsniciei celor doi,
altul e al pictorului Manuel care lucrează mult în atelierul lui și are
legături cu diverși oameni care comandă picturi; oameni ca Olga ce pozează nud
și se mută în atelier, ea e găsită moartă în atelier, se începe ancheta.
Fratele Olgăi-Ștefan și iubitul ei încep să fie suspecți de crimă. Atmosfera
începe să fie asemănătoare celor din seria Agatha Chritie sau Sherlok Holmes cu
urmărirea făptașului crimei, de la presupusul Manuel în atelierul căruia a fost
găsit cadavrul fetei, la Ștefan care era suspect de moartea tatălui său
căruia-i dăduse prea multe medicamente; iar apoi devine suspect și pentru
moartea surorii sale cu care trebuia să împartă banii obținuți în urma vânzării
casei părintești-bani datorați cămătarilor.
Marian-logodnicul nevinovat, rămas
singur-privește des chipul Olgăi realizat în atelierul lui Manuel; finalul e
cel prevăzut și așteptat.
Cei doi profesori erau și ei
nevinovați, dar soarta i-a făcut să intre în această „degringoladă”care să-i
aducă la starea de-nceput a dragostei familiale; ca-ntr-o piesă de Shachespiare
„totul e bine, când se termină cu bine”, finalul concluzie-zicală din
bătrâni„Așa părinți, așa copii.”Iubirea-n poliedru e iubirea familială pe care
nimic din exterior n-o poate atinge sau deteriora.
Caravana „Culorile iubirii” se
oprește la trei variante ale aceleiași povestiri în care o fată crescută la
Casa de Copii-deci o„fată din cele multe”rămâne gravidă în urma relației cu un
bărbat iar acesta o părăsește nevrând să audă de copil; peste ani și ani acesta
regretă gestul său și încearcă să repare lucrurile. Era pe când dl. Profesor de
informatică era condus de mama lui pe care o asculta orbește, ea îl determină
să se despartă.
Iubirea-n „poliedru”e extaz, apoi
durere, din nou nostalgie și iubire așa cum e descrisă în cele trei variante
ale aceluiași subiect: „Neprevăzute”, „O fată din cele multe”, și „Împreună, în
Italia!”.
În „Neprevăzute”Ana-mama și Ama*fiica
au aproape același nume, diferența unei consoane le separă; Ama crede că dl.
Brâncoveanu este doar protectorul ei social și nu tatăl/Nicoleta-colega de
serviciu a tatălui nu mai are ce căuta în „geometria poliedrului”cum ar zice
Maria Berciu. Finalul povestirii este deschis, dar se întrevede a fi unul
fericit.
Caravana „Culorile iubirii”se oprește
la „Trei surori”o poveste în care Părintele Gheorghe meditează la întâmplările
prin care a trecut de-a lungul celor 77 de ani pe care-i are. El are trei fete,
prima e Dana-căsătorită rapid cu Sebastian-fără povestea de dragoste cuvenită;
Dana află că nu poate avea copii, îi propune soțului să divorțeze și el să se
căsătorească cu Dina-cea de-a treia soră a ei, cei doi se potriveau de minune.
Cea de-a doua fiică a părintelui era
Dena, ea a terminat o școală postliceală financiară și se vrea la casa ei.
Sebastian e foarte nehotărât în
privința fetelor pe care le apreciași urma să se căsătorească în urma
divorțului, așa că o iubește și pe Dina-care e și ea nehotărâtă, dar Sebastian
o cunoaște și pe Dorela într-o vacanță. Conform zicalei-„cine fuge după doi
iepuri, nu prinde niciunul”-așa e și cu Sebastian care nici nu bănuia că cele două iubite ale lui Dina și Dorela se
vor întâlni și vor pune la cale o strategie prin care să-i dea o lecție
iubărețului.Final previzibil!
Cred că autoarea și-a format „o
teorie a vieții”mai bine zis a fericirii din viața de cupluri familiale
ortodoxe asupra cărora era familiarizată, prin aceste proze scurte reușește să
fie una din vocile timpului său.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, LSR, filiala
Maramureș, Ulmeni, octombrie, 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu