marți, 19 octombrie 2021

Schimb de cărţi şi reviste Doina Bârcă - Vasile Bele, adică Bucureşti - Baia Mare!

 


Un mare și din suflet mulțumesc, îl adresez, de această dată, bunei prietene, poeta Doina Bârcă. Ne-am cunoscut în toamna aceasta, în București, la lansarea revistei ,,Amprentele sufletului”. Am făcut schimb de carte. Ne-am promis, atunci, că vom păstra legătura și că vom mai face schimb de carte. Lucruri adevărate. Săptămâna trecută, ne auzim prin telefon. Printre altele, îmi spune că a trimis către Baia Mare, un colet cu cărți și câteva reviste. Azi, am intrat în posesia lor. Abia am așteptat să desfac plicul. Revistele și cărțile au ajuns. Iată, deocamdată, titlurile:

- revista ,,Independența Română”, un număr dedicat celor ,,94 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda, (anul 2, nr. 19, august 2016);
- revista ,,Independența Română”, - independența prin cultură, ,,136 ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi, (anul 2, nr. 16, mai 2016;
- revista ,,Independența Română”, - independența prin cultură, ,,133 ani de la nașterea scriitorului George Topârceanu”, (anul 5, nr. 50, martie 2019);
- revista ,,Independența Română”, - independența prin cultură, ,,170 ani de la nașterea scriitorului Mihai Eminescu”, (anul 6, nr. 60, ianuarie 2020);
- revista ,,Independența Română”, - independența prin cultură, un număr dedicat scriitorului Ovid S. Crohmălniceanu - pseudonimul lui Moise Cohn.
Revista apare sub egida Fundației Literar-Istorice ,,STOIKA”, în condiții grafice deosebite și cu un ,,conținut istoric, literar și artistic, de atitudine moderată”, având director pe Florian Laurențiu Stoica - Președintele Fundației Literar-Istorică ,,STOIKA”, Secretar general de redacția - Corvin Bogdan Ariciuc, Secretar literar - Doina Bârcă și Membru de onoare - conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir.
Sincer, abia aștept să am timpul necesar pentru ele. Dar, undeva, cândva, este rândulit și acesta.
Alăturat acestor reviste, (de parcă nu ar fi destul, chiar cu supra măsură!), draga prietenă, mai adaugă în colet și câteva volume personale. Cu toată modestia mea, apucasem să fac, din volumul primit la București, un scurt semnal editorial, pentru care mi-a mulțumit cu reverență. Sigur și acestea vor face obiectul unui scurt semnal editorial, în viitorul apropiat.
Iată, despre ce este vorba:
- Ferestrele bucuriei, Editura LAURENT, București, 2015, ISBN 978-606-93940-1-4, 94 p., cu ,,dedicație și iscălitură”, din care redau câteva versuri:
,,Când Tinerețe te-am avut,
N-am știut ce să fac cu tine.
Acum dacă ai fi venit,
Aș fi fost înțeleaptă în iubire.
Te-aș fi făcut fereastra bucuriei,
La care să privesc zâmbind,
La anii care au trecut în zbor,
În joc cu viața să mă prind.
Dar ce să fac acum, când mă îndrept,
Spre margine de drum chiar de nu vreau?
Privesc la tine, Tinerețe, înapoi ...
Hai, spune-mi te rog să mai stau.
Așterne-mi o cărare cu frunze de gutui,
S-ajung acasă în odaia-n care,
Mama punea maramele în dar,
Sus pe perete unde stau icoane.
Vezi, Tinerețea mea, ce mult te prețuiesc?
Să știi, pe tine supărată nu-s!
Hai lasă Viața face ce o vrea,
Chiar dacă drumul ei mă duce spre apus.
Te iubesc Viață, cu toată Tinerețea,
În fața voastră mă închin smerită
Și prin fereastra bucuriei de privesc,
Știu c-am să plec, dar nu sunt pregătită!”, (p. 9)
(N.A. - un poem prea sensibil pentru a fi redat doar o frântură. De aceea am hotărât să îl redau în integralitate!)
- Când anii trec, Editura LAURENT, București, 2017, ISBN 978-606-93940-6-9, 112p., cu ,,dedicație și iscălitură”, iar din acest volum vă prezint poezia cu același titlu, Când trec anii:
,,Când trec anii
Ne bucurăm.
După un timp
Îi numărăm.
Când anii trec
Și noi cu ei,
Dorim să fim
Piatră-n temei.
Pentru iubire
Și viață-n cântec,
Când vom rămâne
Aduceri aminte”, (p. 😎.
- Simfonia gândurilor mele, Editura Fast Editing, București, 2019, ISBN 978-606-94714-6-3, 120 p., cu ,,dedicație și iscălitură”.
,,Anii trec și anii vin,
Aduc taine și-mpliniri,
Ecouri din trecut și rechemări,
Prezent cu drag ori remușcări.
Cămașa-ncrustată de patima lor,
Sfidează cât poate timpul ce trece,
Încătușând o lacrimă și-un dor,
Într-o iubire ce nu vrea să plece.
Vreau o măsură ca să pot afla,
Temeri și valuri de tristețe.
Să-nchid acolo lacrima,
Să nu las fericirea să mai plece”, poemul Gânduri, (p. 9).
Sărut mâna, Doina Bârcă! Nu uitați, repet invitația, oricând sunteți bine venită în Maramureș. Mulțumesc, cu respect și prețuire profundă, pentru aceste minunate daruri. Să vă bucurați de sănătate! Să aveți grijă de Dumneavoastră. Să ne vedem sănătoși ... de-a fi cu putință, cât mai curând.
Doamne ajută!

VASILE BELE
19.10.2021 Chiuzbaia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu