marți, 26 octombrie 2021

Un guvern de criză sau anticipate?

 


Că liderii politici actuali nu se ridică la înălţimea aşteptărilor este deja confirmat de modul în care se desfăşoară negocierile pentru formarea guvernului. Fiecare partid deja îl acuză pe celălalt de interese politice.

Florin Cîţu nu vrea să intre în guvern, dar vrea să decidă el cine intră în echipa premierului desemnat Nicolae Ciucă.

PSD pe de o parte spune că vrea doar să susţină guvernul pe perioada de pandemiei, pe de altă parte ar vrea câteva ministere.

USR se comportă şi mai bizar, în funcţie de cine vorbeşte. Una spune Dacian Cioloş, alta Anca Dragu sau Dan Barna.

UDMR propune să se introducă în programul de guvernare creşterea natalităţii.

Nu este asta o dovadă că toate partidele vor un prim ministru marionetă? Toată lumea vorbeşte, numai primul ministru desemnat a tăcut până acum.

Până şi forţele contrarii, în anumite circumstanţe, se atrag şi intră în armonie, dar nu şi politicienii.

Partidele par sateliţii unor planete din constelaţii diferite. Când unul vrea ceva, celălalt, din automatism, se opune.

Explicaţia constă în faptul că formaţiunile politice au învăţat că fără un duşman, fără să arate spre un pericol iminent, nu se pot impune în faţa electoratului, nu se pot extinde, nu pot ocupa noi teritorii.

Asemeni animalelor de pradă, partidele politice şi-au dezvoltat organe de atac, ghiare, copite, coarne, dinţii ascuţiţi, otrăvuri fine. Cu aceste arme se apară şi atacă în acelaşi timp.

După chipul blândeţii şi compasiunii se ascund, de cele mai multe ori, interese meschine.

În această situaţie disperată în care se află ţara, datorită crizei medicale, partidele îşi vor putea depăşi propria condiţie? Vor putea trece liderii acestor partide peste orgolii şi înguste interese de partid?

Să ne imaginăm că oamenii aceştia ce ne conduc, sau cum spune Pascal de Sutter “Aceşti nebuni care ne guvernează“, ar fi puşi în situaţia de a lua decizii cruciale cum au fost cele de la începutul primului război mondial. Ar fi un dezastru. Aşa cum este şi acum.

Practic şi acum ţara se află ca într-un război. Luptând împotriva unui duşman fără chip care ucide fără discernământ 400, 500, 600 de morţi pe zi, şi poate numărul morţilor va creşte, nu este o glumă.

Reprezentanţii partidelor ar trebui puşi să negocieze într-un spital covid sau de-a dreptul la morgă. Ar trebui trimişi prin ţară să numere firmele care şi-au închis porţile.

Demagogia, ridicată la rangul de artă politică, îi împiedică să vadă realitatea. Iar dacă nu văd realitatea aşa cum este, dacă nu văd dezastrul din jur, nu pot lua măsuri reale. Lucrurile ar fi mult mai simple dacă măcar preşedintele ţării ar avea o privire clară asupra prezentului şi o viziune asupra viitorului. Dar intrând în interiorul jocurilor politice are, din păcate, aceeaşi abordare ca restul liderilor politici. Urmează încă o săptămână de negocieri? Vor fi reduse negocierile la câteva zile? Rezultatul nu poate fi decât unul: formarea unui guvern de criză.

O criză nu poate fi depăşită decât de un guvern de criză. Iar un guvern ca să-şi poată merita renumele de guvern de criză trebuie să fie condus de o mână fermă. Atâta vreme cât toţi vor să conducă şi nimeni nu vrea să execute, situaţia României va fi tot mai tragică, lumea tot mai disperată. Ce se spune dimineaţa nu mai este valabil la prânz şi ce se stabileşte noaptea nu mai este valabil a doua zi. Florin Cîţu s-a întors. Auzind că PSD ar dori locuri în guvern, premierul demis nu-l mai susţine pe Nicolae Ciucă pentru formarea unui guvern. Înţelegerea a fost ca PSD să susţină un guvern minoritar PNL-UDMR, zice liderul PNL.

Aşadar nu reuşeşte nici Nicolae Ciucă să facă un guvern?

În cazul acesta, zice acelaşi Florin Cîţu, există o singură soluţie - alegerile anticipate. Nu este conştient că PNL ar ieşi zdrobit în urma unor alegeri parlamentare?

Nimic nu se mai înţelege din toată tevatura asta. Situaţia actuală depăşeşte cu mult posibilităţile unui guvern minoritar, dar nici anticipatele nu ar rezolva problemele PNL. Se va autopropune Florin Cîţu pentru formarea unui nou guvern? Aşa spune, dar nu va ajunge tot la mâna PSD şi USR?

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu