Cu albul ei ce-acoperă pământul,
Magia iernii peste tot coboară
Și-n promoroacă a-mbrăcat și vântul
Pe fiecare ram ce stă și tace,
Pe trunchiuri de copaci ce-n tihnă dorm,
Peste câmpia ce-n tăcere zace
Și peste tine, suflete de OM.
Și cerul mai albastru se arată,
Pe bolta lui mici pete se zăresc,
Coboară-apoi în stele dintr-odată
Și voalul iernii toate-l pregătesc,
Să fie ca mireasa de frumoasă
Și-n brațul ei să fie flori de crin,
Ar vrea să-i fie soarelui aleasă,
Dar bietul soare tremură de chin.
Abia respiră câte-o rază caldă,
Dar și aceea-ngheață-n al său drum,
În lacrima albastră se mai scaldă,
Apoi dispare ca un fir de fum!
Autor: Aurelia Oancă
13.12.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu