Savantul, politicianul și... grecul
„NICIUN POPOR de pe întreaga față a globului nu a fost mai ponegrit ca poporul român. Neadevăruri patente, statistici anume ticluite insinuări tendențioase, etc. s-au strecurat mai bine de o jumătate de secol: în literatura beletristică și științifică din toate țările, în cărțile cele mai răspândite de informațiuni (Lexicoane, Enciclopedii, descrieri de călătorii, ghiduri,etc) în descrieri geografice, reviste științifice, ziare ș.a.m.d. Toate acestea, în scopul de a se arăta lumii civilizate, că în mijlocul Europei trăiește un popor inferior, cu apucături sălbatice, incapabil de a se guverna singur și de a-și civiliza țara în care locuiește. CENTRUL de unde se conducea, pe la finele secolului trecut, această campanie, fusese ales la VIENA” (Grigore Antipa - Rolul Academiei Române în combaterea campaniilor de ponegrire a poporului și statului Român).
1. „DUMNEZEU curăță inima
în mare parte așa cum aerisim noi o cameră. Nu închidem ușile și ferestrele și
aruncăm apoi înăuntru niște substanțe purificatoare, ci deschidem larg ușile și
ferestrele și lăsăm atmosfera purificatoare a cerului să pătrundă înăuntru.
Ferestrele impulsurilor și simțămintelor trebuie să fie deschise înspre ceruri
și praful egoismului și al deșertăciunii lumești trebuie să fie dată afară.
HARUL LUI DUMNEZEU trebuie să facă curățenie prin camerele minții, imaginația
trebuie să aibă subiecte cerești asupra cărora să se oprească și fiecare
element al naturii omenești trebuie să fie purificat și însuflețit de Duhul lui
Dumnezeu. Puterile nobile ale minții ne-au fost date de Dumnezeu ca să le
folosim în meditarea la lucrurile cerești. Dumnezeu a luat suficiente măsuri ca
sufletul să facă progrese continue în viața divină.
Grigore Antipa (1867-1944),
naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog,
oceanolog, profesor universitar. Este primul savant care a reorganizat Muzeul
Național de Istorie Naturală. Muzeul îi poartă și astăzi numele și a fost
inaugurat în anul 1908 cu participarea regelui Carol I al României.
+ + +
2. „OAMENII POLITICI pot
scăpa uneori nepedepsiți pentru faptele lor reprobabile, deoarece mor; NAȚIUNEA
și POPORUL nu pot scăpa, fiindcă ele trăiesc îndeajuns spre a-și ispăși
păcatele, pentru faptul că au avut în fruntea lor oameni incapabili de a
conduce, dar capabili de jecmănire pentru propria lor bunăstare.
Frantz Funck-Brentano (1830-1905),
istoric,
bibliotecar, filosof și sociolog francez
+ + +
3.
„Grecii cei vechi aveau o legendă despre un uriaș cu numele ANTEU, pe care
nimeni nu-l putea birui, pentru că Anteu avea un dar: în decursul luptei, de
câte ori atingea pământul, el căpăta putere nouă și biruia pe cei ce se măsurau
cu el”.
„Un astfel de dar ne dă și nouă rugăciunea. Și noi suntem într-o luptă neîncetată cu ispitele și patimile acestei lumi. În această luptă, ca oarecând Anteu, ni s-a dat darul să atingem mereu cerul prin rugăciunile noaste și din această atingere să primim putere nouă și biruință asupra ispitelor și patimilor. Câți însă dintre noi folosim acest dar”?
P.S. Ioan cap. 20, vers. 19-21: „Și fiind seară în ziua cea dintâi a săptămânii, și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: „PACE VOUĂ”! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit și Eu pe voi. Apoi a suflat asupra lor și le-a zis : „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”.
Cu dragoste creștinească,
Părintele Ilie
Bucur, Sărmaș, Mureș
Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu