Invitată fiind de domnul Ioan Romeo Rosiianu pentru a participa la dezbaterile Festivalului de presă (27 - 31 oct) din Baia Mare am răspuns cu drag invitației și am ales ca subiect ''Presa mondenă intre obscenitate și false valori''.
De câte ori nu ne-a fost dat să vedem titluri
mari (în exclusivitate) în ziare, care atrag ca un magnet și care în fapt
nu spun nimic, acuză, dezvăluie și/sau presupun niște fapte
''grave'' care nici măcar nu ar fi de competenta lor,
infidelități și știri trucate, senzaționalul stors din orice imagine
sau întâmplare, interpretat și para interpretat în fel și chip doar
de dragul senzaționalului. Știri care bineînțeles că sunt fabricate, care
pana la urma dacă urmărești cu atenție subiectul în cauză , nu se
dovedesc a fi reale ci doar niște titluri trucate care atrag, machiate
grotesc sau chiar inventate. Si pe bună dreptate mai vedem uneori printre
cititorii cu bun simt, cei care nu vor să se lase asa ușor păcaliți de
acești ''fabricanți de senzațional'' și care mai scriu câte
un mesaj în care li se scrie jurnaliștilor respectivi cu litere
mari ''Rușine''
Din
păcate indiferent că ne aflam la Montreal sau la București, situația
e aceeași, as spune în România e chiar mai des întâlnită această
practică și această vânătoare de senzațional , decât aici în Canada..
Trăim într-o
societate de consum care a îmbolnăvit precum o epidemie întreaga lume
...s-a demonstrat de-a lungul anilor că am ajuns într-o situație jalnică
în care nu mai contează nici bunul simt, nici bunul gust, nici
măsura în protejarea și educarea corectă a tinerei generații, nimic
nu mai stă în calea acestor devoratori de rezultate.
Cifrele și banii (
care culmea nu au miros, dar vorbesc), acestea vorbesc, nu au
valoare morală și de bun simt nici atât, iar cifrele (în sondaje/vânzări)
trebuie să urce mai mult decât înainte pentru că productivitatea nu se
mai măsoară decât în cifre concrete și în bani.
Educarea
cititorului nu mai este o prioritate decât foamea de
senzațional, folosindu-se des sintagma '' doar rezultatul contează'' nu
și cum îl vei obține și prin ce mijloace.
Putini au fost
redactorii de presă, prezentatorii/moderatorii /realizatorii de emisiuni
care și-au dat demisia și au de voalat faptul că li se cerea
să fabrice știri, să caute subiecte care atrag, pline de vulgaritate,
obscenitate sau tragic doar cu dorința de a avea un titlu de ziar
de senzație care să surprindă, să șocheze, doar ca să vândă. Au trecut
și au fost complet șterse și uitate vremurile când
frumusețea și eleganta în comportament și în scris erau o
normalitate.
Până și în
poezie am ajuns să promovăm asa zise valori care scriu într-un
limbaj obscen, fără pic de talent dar cu o nemăsurată nesimțire și un
tupeu cras. Si culmea sunt promovate și premiate în concursuri literare
care până mai ieri aveau un statut dar care trec peste orice
limită de minimă decentă și premiază asa zise creații care
sunt înțesate de cuvinte obscene și vulgare. Astfel ne
tragem singuri apa pe cap și ajungem să ne mai mirăm că falsele
valori sunt promovate și ridicate la rang de vedete! Din păcate situația
este mult mai gravă decât ne putem imagina. Cei care promovează asa ceva
nici măcar nu realizează cât de rău fac culturii românești, cât de rău
fac noilor generații și în ce mocirlă imensă se bagă.
In opinia mea
totul pornește de la libertinismul prost înțeles, de la emanciparea
greșită cu derapaje grave și degradarea societății în general iar
acum nu mă refer doar la România ci la majoritatea țărilor
occidentale, pentru că, dacă nu ar exista consumatorii de senzațional ,
de obscen și de vulgar, nu ar exista nici ofertă. Din păcate
obscenitatea și vulgaritatea au acaparat toate ramurile, începând
de la modă până la literatură și ce să ne mai mirăm căci am luat-o pe pantă în
jos și cu învățământul și cu morala creștină... de unde să mai
așteptăm decentă când atâția ani ne-am complăcut, am
cumpărat prostiile care ne-au fost băgate sub nas... ne-am uitat la
ei, am citit presa de senzație și am dat din umeri.
Deși semnale de
alarmă s-au tot tras, iată că a venit și momentul mult
așteptat al trezirii .Acum, ne-am trezit și realizăm că e grav, că
ne- a ajuns cuțitul la os și chiar trebuie să facem ceva, să mai
salvăm ce se mai poate... oare e prea târziu?
Mihaela
CD
redactor
Globart Universum Publishing House
fondator
al revistei Poezii pentru sufletul meu -Montreal
membru
al Uniunii Scriitorilor din Canada, membru LSR,
Președinte
World Poets Association -Canada

Promovarea nonvalorii o fac fatucile si fatucii analfabeti! Cum de au ajuns aici?
RăspundețiȘtergereInteresant este faptul ca HOTUL STRGA HOTUL, adica IRR initiaza o dezbatere publica in care vorbeste de non valori, de lipsa documentarii, etc! Tocmai el care e plin de venin, e neprofesionist si un IUBIT al tuturor primarilor din BM sau a presedintilor de CJMM pe care-i santajeaza in stil mafiot! Pacat ca cei care au raspuns invitatiei nu-l cunosc cu adevarat! Cine se frige cu rosiianu sufla si-n SENECA! Stie el de ce...
RăspundețiȘtergere