Aproape 3.800 de tone au fost oprite la frontiere Gunoaiele Europei la porțile României. Nu ne -a primit în Schengen, dar ne trimit gunoaiele continentului. O cantitate imensă de deșeuri trimise din diferite state din Europa au fost oprite, în 2022, să intre în România.
Poliția de Frontieră a oprit o cantitate enormă de
deșeuri provenind din țări din Uniunea Europeană. Este vorba de 17 state UE
(Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria,
Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca,
Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia) care au trimis deșeuri în țara noastră la
care se adaugă Turcia și Canada. În total, peste 3.780 de tone de deșeuri au
fost oprite la intrarea în România.
Este vorba de tone de deșeuri constând în metal,
hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă,
material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente
electrice şi electronice, încărcate în camioane și care figurau în acte ca
mărfuri.
Toate acestea au venit spre România din diverse țări
din Europa, în perioada 1 ianuarie – 1 decembrie 2022. Cele mai multe tentative
de introducere a deșeurilor, în România, în anul 2022, au fost la frontierele
cu Ungaria, respectiv Punctele de Trecere ale Frontierei Nădlac II, Vărșand și
Borș II. Este vorba de 133 cazuri cu peste 787 de tone de deşeuri, informează
într-un comunicat Poliția de Frontieră.
S-a încercat aducerea în țară a unei cantități mari
de deșeuri și la frontiera cu Bulgaria – în zona de competenţă a ITPF Giurgiu,
fiind înregistrate 64 de cazuri cu aproximativ 1193 de tone de astfel de
deşeuri.
La Garda de Coastă – unde au fost înregistrate
aproximativ 6 de cazuri, poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile
competente din judeţul Constanţa au descoperit în total peste 156 de tone de
deşeuri. Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem
containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă.
ITPF Sighetu Marmaţiei, PTF Petea – 41 cazuri cu
peste 610 tone de deşeuri cărora nu le-a fost permisă intrarea în ţară. ITPF
Iaşi, PTF Galaţi – un transport cu aproximativ 19 de tone de deseuri. ITPF
Timisoara, PTF Stamora Moraviţa – un transport cu aproximativ 19 de tone de
deseuri de aluminiu Ulterior, deşeurile au fost înapoiate pe teritoriul
statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la
frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul
României.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu