luni, 17 aprilie 2023

Cozmin Guşă: America a căzut în capcana ruso-chineză


Suntem la peste 400 de zile de la începutul războiului ucrainean și apare din ce în ce mai evident că ipoteza inițială, că rușii ar fi picat într-o capcană a americanilor, este tocmai pe dos, anume devine evident că America este cea care a intrat cu capul înainte într-o capcană de sorginte mixtă, anume ruso-chineză. Tot ceea ce se întâmplă în Statele Unite și tot ceea ce vedem ne sugerează o mare decădere, vizibilă acum, a sistemului american de putere, a sistemului care apare astăzi ca un imperiu american în decădere.

Dacă vă amintiți, Putin a răspuns doleanței lui Xi Jinping din februarie 2022 de a nu porni un eventual război în Ucraina decât după terminarea Olimpiadei de Iarnă de la Beijing. Ăla a fost un semn clar al înțelegerii dintre cei doi lideri, dintre cele două țări, dintre cele două sisteme, care ar fi trebuit să dea de gândit americanilor că există, repet, o înțelegere extrem de profundă între China și Rusia. N-a fost așa. Putin și-a ținut promisiunea față de Xi Jinping, a atacat doar după Olimpiadă. Americanii, însă, au picat în această capcană și au decis, în loc să ceară urgent negocieri de pace, să împingă Ucraina într-un război care a decimat forța militară și prestigiul internațional al acestei țări, care astăzi, practic, prestigiul, la el mă refer, este inexistent, generând însă un șir de evenimente în urma cărora și prestigiul Statelor Unite a fost șifonat brusc prin expunere.

Lucrul cel mai grav de la început de război a fost reprezentat de către laboratoarele biologice cu potențial de arme chimice, care au și fost recunoscute de către amărâta asta de Victoria Nuland, chiar în Congres, parcă atunci când a fost șarjată de către Marco Rubio, dacă nu mă înșel, lucru care a demonstrat țărilor de pe planetă că Statele Unite făceau treburi necurate și periculoase în Ucraina. Desigur, au fost identificate atunci și altfel de laboratoare nocive, letale, pe teritoriul Ucrainei, unele dintre ele finanțate prin intermediul fiului actualului președinte al Statelor Unite, Joe Biden. Toate treburile au mers apoi împotriva Americii, inclusiv șovăiala statelor europene în a oferi armament Ucrainei, lucru care a contribuit la erodarea puternică a solidarității din zona NATO. Dovedirea de către cel mai important jurnalist al momentului, Seymour Hersh, a faptului că Statele Unite au sabotat intenționat conducta ruso-germană Nordstream 1 și 2 de asemenea a venit să ne arate că fostul lider al lumii, America, recurge la gesturi disperate.

Pe scurt, ultima întâmplare, această scurgere căreia i se spune Pentagon Leaks, dar care mai degrabă ar putea să fie o scurgere de la Casa Albă, care, vă dați seama, cu Joe Biden acolo nu prea poate să fie condusă în mod corespunzător, ei bine, această ultimă scurgere de informații este o lovitură de baros în capul Statelor Unite. Și atunci putem privi, în concluzie, așa, înaintea Paștelui, în momente de meditație, că războiul ucrainean a fost, de fapt, o capcană întinsă Statelor Unite, mult prea slab pregătite pentru viclenele diplomații din Beijing și Moscova, care și-au dat mâna și demonstrează astăzi, într-un mod nedorit de către noi, că autocrațiile sunt superioare din punct de vedere al eficienței geopolitice, desigur, nu în fața unor democrații, pentru că nu mai avem de-a face cu așa ceva, ci în fața unor corporatocrații care conduc în Statele Unite și în zona occidentală.

 

Autor: Cozmin Guşă

Sursa: corectnews.com



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu