Boala cercurilor ascunse

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

De la ieșirea în lume a descoperirilor sinistre din multe cămine de bătrâni din România, m-a cuprins o tristețe egală cu fuga din lume. Am urmărit și eu, ca toată lumea, ce se întâmplă cu seniori ai nației și am văzut o față hâdă a realității. Una crudă, în care nici ima­ginația mea nu are spor. Nici lecturile despre evul mediu nu mi-au relevat asemenea grozăvii. Cele relatate de reporteri și evaluate de comentatori tulbură orice conștiință morală, crescută în respect și prețuire față de cei în vârstă. Eu am crescut în atmosfera curată a reverenței față de înțelepciunea celor cu experiență de viață. Pe bătrânii satului meu i-am văzut și simțit ca izvor de vorbe cumpătate, sfătoși și iubitori de prunci. Când ajungeau încovoiați de vreme erau înconjurați de o grijă sporită.

Când Moșu Lupu a căzut bolnav, mama m-a trimis cu mici daruri să simtă căldura sufletească a celor care vin după el. Mi-a fost model de înțelepciune și demnitate maramureșeană. Cu o asemenea educație față de bătrâni, întâmplările cumplite de la azilele groazei, cu reședința în Voluntari, dar nu numai, m-au tulburat profund. Mi-au diminuat serios energia scrisului. Mai ales că televiziunile au scormonit realitatea până dincolo de zid. Așa am aflat că în încăperi insalubre, oameni în vârstă erau umiliți, bătuți, lăsați murdari, flămânzi, unii puși la muncă. Toate acestea au creionat spectrul dezumanizării celor puși să ocrotească ultimii ani din viața unor oameni. În loc de liniște, cei găzduiți pe bani mulți în aceste centre erau umiliți, sfidați, chiar torturați.

Știți că nu-mi vine a crede? Dar sunt la dispoziție informațiile, care curg cu nemiluita. Le știți și dumneavoastră. Da, nu pot să-mi închipui, în acest veac, într-o țară cu tradiții creștine, să se întâmple asemenea grozăvii. Cei puși să-i îngrijească pe vârstnici erau personaje fără pregătire adecvată, numiți după interese. Îngrijitorii din acele azile, după ce au fost dați în vileag și chiar arestați nu au nicio remușcare, nu au tresărit moral, nu au fluturat nici o părere de rău. Unul mai căpos, care a adunat mulți bani în ultimii doi ani, vorbea în doi peri cu reporterul. Cică a jucat leapșa cu bătrânii.

Ce caractere sunt girate în aceste posturi care cer și un pic de compasiune, înțelegere? Luați la întrebări, în ciuda unor dovezi evidente au pretins că sunt nevinovați. Și, culmea, ei cred ce spun, deci toate abuzurile făcute li se par normale. Un economist spunea că la noi cea mai rentabilă este afacerea cu bătrâni. În acest joc al banului sunt atrase alte cercuri de interese. Inspectori care au închis ochii, alte autorități care trebuiau să deschidă ochii. Mă mir că oamenii de rând au trecut nepăsători pe lângă aceste cazuri care veneau la gard. Au tăcut din frică, din comoditate, sau din convingerea că totul este zadarnic? Că așa este sistemul. Această viziune mi se pare extrem de păguboasă. Este vorba despre boala cercurilor ascunse. O lume care prosperă pe coordonate proprii.

Un fel de linghișpir al intereselor, al afacerilor dubioase în care se folosesc proceduri inumane greu de înțeles într-o lume românească cu fața spre civilizație. De unde această ruină sufletească de a practica umilirea aproapelui, chinuirea lui în cunoștință de cauză? Cine putea stăvili aceste mecanisme prăpăstioase îndreptate împotriva unor oameni neajutorați? Evident, autoritățile statului român. Fără îndoială, și politicienii de la nivel local și național. Singura lor treabă în aceste zile cenușii pentru suflet a fost să fugă de orice răspundere. Cine conduce țara asta? Lumea politică, așa cum este datul democrației. Vrei puterea când este vorba de faimă și avantaje, iar când să dai seama te ascunzi. Am văzut un spectacol al dezvinovă­țirii mai rar întâlnit. Ba, mai mult, conducătorii acestei țări s-au transformat brusc în acuzatori. Au luat în vizor adversarii politici, au invocat conspirații, manipulări mediatice, tentative de a anihila cariere politice. Curată campanie electorală!

Cineva spunea că răspunderea lor trebuie să fie proporțională cu privilegiile. Când au fost puși în evidența acuzațiilor, și-au afișat găunos nevinovăția, au recurs la sentimente și virtuți creștine. Cât de demnă ne părea nouă sinceritatea mărturisirii din partea lor! Spuneau înțelepții că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Dezbaterile în jurul acestui caz, care închide o tragedie, mi-au produs un gust mai mult decât amar. Au scos la suprafață tocmai boala cercurilor ascunse. Suferința unor oameni, umiliți de niște holtei cu apucături bizare, s-a transformat într-o grețoasă răfuială politică. Niciun cuvânt despre lipsa de competență, care se află la rădăcina acestui rău.

Descoperirea sinistră mai pune în evidență faptul că implicații nu aveau instruirea și vocația pentru rolurile din această tragedie. Nimic nu este mai periculos pentru o societate decât promovarea incompetenței. Adică oameni nepotriviți în posturi nepotrivite. Da, domnule Cornea, îmi este rușine și de lipsa lor de rușine. Mă opresc, că piesa are mai multe acte cu personaje principale și mulți figuranți pe post de regizori.