de Gheorghe Pârja
În ziua de 4 iulie, în fața parlamentului județean
din Baia Mare am asistat la premierea șefilor de promoție, 2023, din unitățile
de învățământ preuniversitar din Maramureș. Silitorii alumni au fost răsplătiți
cu premii și diplome din partea Consiliului Județean, pentru rezultatele
deosebite obținute în anii de gimnaziu și liceu. Da, mi-am zis, se recunoaște
performanța! Este de lăudat. Pe lângă cei cu coroniță au fost profesorii lor,
părinții care au trăit bucuria reușitei. Ca fost om al catedrei am tresărit
sincer când am văzut șirul de tineri eminenți, cinstiți pentru truda lor. Am
avut, pentru un moment, un sentiment de siguranță pentru ziua de mâine a țării.
Dar pentru moment, că am văzut încotro se îndreaptă cei mai buni. Și, brusc,
m-am întors și spre cealaltă parte a realității. Și m-am întrebat ce se
întâmplă cu cei care nu sunt în eșalonul merituoșilor? Ce drum vor apuca în
viață? Că cifrele care se referă la ei nu sunt prea măgulitoare. Mai ales
pentru absolvenții din mediul rural.
În aceeași zi, la Palatul Cotroceni, președintele
României, Klaus Johannis, a promulgat Legile Educației, într-o ceremonie cu
mult fast pentru niște documente firești. A ținut să spună, în discursul lui,
că acesta este proiectul de suflet al lui. Aceste legi au avut un destin
suficient de agitat. După ce au fost adoptate de Senatul României, asociații
ale elevilor și studenților, voci autorizate din rândul profesorilor și
părinților au cerut retrimiterea proiectelor în Parlament. Nu s-a ținut seama
de opinia lor. Ba, mai mult, înainte de promulgare legile învățământului
preuniversitar și superior au fost secretizate. Nu am priceput care a fost
cauza. În discursul lui pompos, cu secvențe de laudă, președintele nu a
empatizat cu elevii, care au o soartă precară. Parcă voit a dorit să camufleze
realitatea. Care strigă din tranșeele acestei țări.
Nu, nu a avut nici un haz ceremonia! Ceea ce s-a
vrut o Românie Educată a rămas un proiect cu bune intenții, dar amânat în
substanța lui. Multă lume din domeniu s-a pronunțat asupra acestor legi moșite
în cabinete și vopsite cu păreri din preajmă. Mai țineți minte scrisoarea celor
100 de intelectuali, profesori, scriitori, artiști plastici, care au adresat-o
ministerului de resort? Era atunci un alt ministru. Nici un răspuns, nici o
luare în seamă a ideilor avansate în acel text cu sugestii. Îmi aduc aminte că
se propuneau măsuri viabile în relația dintre profesor și elev, pe de-o parte,
și familie și școală, pe de altă parte. Se avansau idei pentru învățământul
superior, în ideea ca, în ultimul an de studiu, studenții care doresc să fie
cadre didactice să facă practică pedagogică pentru a se familiariza cu catedra,
cu clasa de elevi.
Nu se ajungea la afirmația hazardată a doamnei
ministru în funcție că poate intra în clasă orice absolvent de facultate. Asta
nici la navigație nu se potrivește! O spun din proprie experiență. Meseria la
catedră este extrem de delicată, sensibilă, care presupune devotament. Am în
preajmă dascăli cu eminente calități profesionale, care știu să modeleze elevii
spre reușită. Devin olimpici cu care se mândrește țara. Reușesc la prestigioase
universități din alte țări. Cei mai mulți își rostuiesc destinul pe acolo. E
bine? Nu e prea bine! Dar eu mă gândesc la cei rămași de căruța destinului.
Dar, la o adică, sunt buni interpreți ai sparanghelului nemțesc. Ori ai altor
cuceritoare munci. Știu, nu-i rușine a munci. Numai că tocmai ideea de muncă
demnă nu se învață la școala României Educate. Doamnelor și domnilor
parlamentari, este o criză mare de meseriași. De unde se vede că învățământul
este inadecvat la piața muncii din România. Ca să nu vorbim despre meseriile
viitorului. Mai ales în satele românești, găsești foarte greu un instalator,
iar despre informaticieni…
Cineva a chemat din București un meseriaș pentru o
lucrare la Vâlcea. Da, vă aud cu digitalizarea care a venit peste noi, dar
robotul Ion al fostului premier nu-mi repară instalația din baie. Dau o idee
unui parlamentar din Maramureș. Inițiați o lege a micilor meseriași atât de
necesari pentru oamenii simpli. Sunt de acord cu progresul fluturat prin lume
dar mă preocupă serios și confortul simplu. Și multe ar fi de spus. Dar
degeaba, nu te ascultă cine trebuie. Așa se camuflează realitatea care cere
viață. Și a fost grevă în învățământ, calmată cu promisiuni. Pe acest fond,
președintele României a organizat o sărbătoare cam confuză. Ce a sărbătorit?
Trecutul sau viitorul?
Eu știu că legile nu se aplică retroactiv. Ele erau
călăuzitoare pentru proiectul de suflet al președintelui pe la începutul
mandatului. Știu că lumea este în derută. Nu are cum să fie altfel nici
educația noastră din școli. Cum să nu tresari când afli din presă că 50 de
licee din țară nu au avut nici un promovat la bacalaureat. Doamna ministru a
dovedit că nu cunoaște realitatea, adică dificultățile învățământului românesc.
Mai ales cel de la sate. În discursul președintelui nu a fost amintit cuvântul
cultură. Avem nevoie de ea, deoarece cultura ne face liberi, ne învață să
gândim logic și în limba română.
A fost o ceremonie pentru cei înalți în funcții, cu
o dureroasă camuflare a realității. Paradoxal, mulți dintre ce prezenți la
serbare și-au pus mâna pe inimă. Urmând pilda președintelui. Vacanță plăcută
tuturor! Cât de frumoasă este România ca peisaj și cât de tulbure în plan
social și politic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu