Învățătoarea și bucuria cuvântului

 

                                                                                                      de Gheorghe Pârja

Sunt în Maramureș câteva locuri înstruțate cu crinul bunei nădăjduiri, așezate prin vreme de temeinice rostiri cu vocația spiritului testamentar, care desăvârșește durata prin bucuria cuvântului scris și rostit. Unul dintre aceste începuturi de scris în limba română este Ieudul. Codicele nu-i o legendă, ci tocmai puterea unui neam de a ieși la lumină prin litera duminicii. Când mă pregăteam să devin învățător, am avut parte de dascăli veniți din această matcă a istoriei. Care mi-au fost repere pentru viață. De fiecare dată când intru în Ieud pășesc încet, însoțit de cuvinte întemeietoare. Ieudul este unul din altarele Limbii Române. De aici au ieșit în lume un șir de bravi intelectuali, care au marcat Maramureșul și țara. Dar mulți dintre pruncii ieudenilor, după studii, s-au întors acasă sfințind locul cu pregătirea lor.

O ramură înflorită a generosului copac ieudean este învățătoarea Ioana Dăncuș Ofrim. Am fost colegi la celebrul Liceu Pedagogic din Sighetul Marmației, care a format învățători destoinici pentru satele și orașele Maramureșului. Ioana face parte din acest eșalon nobil pentru profesia de la catedră. Ne-am mai întâlnit în viața de până acum în ocazii întâmplătoare. Recent, buna noastră colegă Ana Valeria Zaharie Hopârtean, colega de an a Ioanei, mi-a dat de veste că promoția lor va avea o întâlnire colegială tocmai la Ieud. Evident, la inițiativa Ioanei. Mi-au lansat invitația de a fi prezent la adunarea pedagogistă. Când ne-am întâlnit să discutăm scenariul zilelor de la Ieud, Ana îmi dăruiește o carte de poezie, „Pe drumul amintirilor”, 2023, semnată de Ioana Dăncuș Ofrim. Grija pentru apariția acestui florilegiu se datorează Anei Valeria.

Am tresărit, deoarece pe Ioana o cunoșteam cum spune Ana în prefață „că este o fată frumoasă, veselă, care învăța bine și care ne reprezenta exemplar la competițiile sportive din țară.” Ca un atent cititor al poeziei am remarcat sinceritatea mărturisirii lirice, ca o bucurie a cuvântului. De unde vine aplecarea ei spre viața trăită în vers? Mărturisește în câteva pagini biografice. Spune Ioana: „Am cunoscut și am apreciat tradiția poetică orală încă din anii copilăriei, de la bunica mea, al cărei nume îl port, care a fost o vestită socăciță în sat, dar și de la părinții mei dragi, Gavrilă și Palaga, care mă luau cu ei la nunți, ca să cunosc mai bine obiceiurile satului și să le duc mai departe. De la ei și de la alți ieudeni, am apreciat dragostea și ușurința cu care compuneau, spontan, frumoase creații folclorice, prin care își exprimau dragostea și dorul, frumusețea locului în care s-au născut și trăiesc, tristețea ori nedreptatea, adaptând linii melodice, vesele sau triste, doinind sau horind legănat, cum numai ieudenii știu să horească, compoziții care mi s-au întipărit în mintea mea și de care îmi amintesc, cu mare drag, după atâția ani.”

Dar Ioana a fost și în Grupul de horitoare din Ieud, cu prezențe și premii naționale, este și o interpretă devotată a cântecului din Ieud. A fost premiată de muzicologul Emilia Comișel, care a cules folclor în Ieud. Da, de aici vine cântarea pe portativul cuvântului. Poeziile Ioanei, din cartea ei de suflet, reconstituie un univers care îi aparține, strunind emoțiile spre un zbor îndrăzneț, ca o pasăre albă a bucuriei. Sunt versuri îmbrăcate într-un veșmânt de frumusețe, care vrăjește ființa cititoare. Mă bucură cinstea acordată cuvântului și respectul pentru emoția sinceră care plutește între cer și pământ. Versurile ei mai spun ce legătură este între frumusețe și evlavie, care adeveresc un suflet sensibil, pe care a ținut să ni-l dăruiască.

Este vocea frumuseții autohtone, care stă la temelia acestei așezări emblematice pentru cultura noastră. Da, prin cuvânt aflăm cum trăiește omul în universul lui, cine este și de unde vine. Ea vine din istoria locului, adăugând o nouă mireasmă, o nouă tărie rostirii alese. Pentru Ioana, poezia este puntea de legătură cu tot ce o înconjoară. Satul cu nume legendar, biserica străbună, mama, anotimpurile, florile, diminețile, muncile câmpului, păsările, dar și oamenii din preajma vetrei, cum sunt Ștefan Hrușcă și Ștefan Doru Dăncuș. Poeziile Ioanei nu sunt nostalgii, ci amintiri ziditoare. Sensibilitatea curată a copt în cosmosul locului tocmai bucuria cuvântului dăruit. A slujit catedra satului ca învățătoare aproape patru decenii, s-a mângâiat cu frumusețea oamenilor, cu horile, portul și bucuria rostirii. Ne vedem mâine la Ieud, cu promoția 1971 a Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației!