Politica este o meserie?

                                                                                                  de Gheorghe Pârja

Stau acasă, acolo unde m-am născut, și constat întâmplări ciudate. Au dispărut ciorile, care croncăneau în nuci, rândunelele nu-și mai fac cuiburi sub streșină, câțiva porumbei care mai dădeau târcoale casei nu au mai venit. Nici mierlele nu mai încântă cu nalte cântări. Nici veverițele nu mai zburdă prin frasini. Doar pițigoii și graurii spintecă aerul în zorul spre cireșii din grădină. În acest peisaj, din care s-au rărit păsările, mă bat gândurile lumii în care trăiesc. Că păsările, se vede, se iau unele după altele. Se constituie în modele. Dar și oamenii procedează la fel. Mi-a venit în minte un proiect al revistei Dilema, de recuperare a unor posibile modele pentru cei care se ocupă astăzi de treburile țării.

Filosoful Andrei Pleșu a dat tonul. Se întreabă dacă politica este o meserie? Dă mai multe răspunsuri. Ce pregătire trebuie să ai pentru a fi om politic? De multe ori el este un sacrificat. Politicianul de carieră tinde să renunțe la profilul primei sale formații, pentru a îmbrățișa o altfel de activitate. Pentru care nu a urmat o școală specială, de profil. Uneori, urmează ceva cursuri de inițiere. Dar a fi parlamentar sau ministru, prefect sau șef de partid este altceva decât a fi jurist, economist, inginer, sau profesor. Cu timpul, politicianul devine o persoană care nu mai știe să facă nimic în afară de politică, constată autorul. Omul politic se aseamănă cu păsările evocate, din văzduhul curții mele. Își uită locul care l-a consacrat. Și devine un om care nu știe altceva decât politică. Și aia de proastă calitate.

E nevoie de politică, dar depinde de cine o face. Și cum! Degeaba se spune că un lucru învățat nu se mai uită. O fi așa, dar este în firea omului ca să-și ofilească deprinderile când nu le folosește. Nu-i o regulă severă, mai sunt experiențe care mă contrazic. Dar merg mai departe cu constatarea cotidiană. Autorul meu pune o întrebare, adresată elitei noastre, care merită atenție. Ce ai face dacă ai ieși din politică? Ce mai știi să faci în afară de coregrafia electorală? Unii nu au emoții la asemenea întrebări. Dar, după cum vedem, alții se califică la locul de muncă în politică. Se rotesc prin func­ții, ca păsările mele în zbor. Se așază pe crengi groase, aducătoare de odihnă și de alte liniști.

Se mai spune prin târgul nostru național că se refugiază în politică persoane care nu știu, și nu pot, răspunde la întrebarea: ce știi să faci în viață? Adică sunt puse în discuție tocmai competența, mintea ageră de a afla soluții pentru țară. Cine nu știe să facă nimic și ajunge într-un rost public este o mare dezamăgire. Și mai este un obicei trist. Nu dau seama nimănui de faptul că nu fac mare lucru în funcția oferită, ori dăruită. Deși nu au criterii de valoare, să judece priceperea celorlalți, ei dau dispoziții din cabinete bine apărate de alți funcționari. Ori funcționare. Mă întreb dacă acești demnitari nu au o mândrie personală. Nu le vibrează sufletul când știu că n-au făcut ceva bun pentru cei mulți. Legătura cu lumea este făcută prin comunicate de presă.

Omul fără pricepere nu va fi înclinat să aprecieze ideile bune ale celorlalți. Mă mir cum își asumă răspunderea unor decizii. Și nu se întreabă că i se clatină autoritatea! Că un meseriaș priceput este cântărit după calitatea lucrului făcut. Ba unii recurg la atitudini care deranjează. Sunt aroganți și sfidători, pentru a-și ascunde limitele. La asemenea personaje publice, dialogul cu lumea nu se întâmplă. Poartă cu ei o oglindă mare, se privesc cu mândrie personală în ea, și constată tot ei că sunt cei mai frumoși, ori frumoase din țară. Așa se protejează nepriceperea. „Pedagogic vorbind, prestigiul formal al unor oameni fără meserie e creator de confuzie etică și dezagregare civilă”, constată domnul Pleșu. Ei țin cu înverșunare de fotolii, de birouri capitonate, de demnități.

Recentele evenimente de la azilele din Voluntari, de o tristețe fără seamăn, au scos la iveală tocmai aroganța de a ne spune că nu ei sunt vinovați. Adorați sau nu, folositori ori nu, ei se străduiesc să nu plece de lângă blidul cu miere. Când nu te pricepi la nimic, ai la îndemână un destin politic. Sunt parlamentari care nu fac nimic folositor într-o legislatură. Cunosc și eu asemenea semeni. Mă grăbesc să spun că în clasa noastră politică sunt pilde care ies din cadrul descris mai sus. Și în Maramureș au fost oameni politici de ispravă. Oameni care sfințesc locul, luminează instituția pe care o conduc.

Dacă mă atașez de planul Dilemei, care și-a propus recuperarea unei galerii de posibile modele pentru cei care se ocupă astăzi de treburile țării, voi veni cu exemple. Am ajuns vremea când se scrie despre partea întunecată a lumii. Avem modele despre care voi scrie. Până atunci, vă reamintesc că în această lună s-a împlinit un secol de la un discurs memorabil al lui Nicolae Titulescu, unul dintre cei mai mari diplomați români din toate timpurile. Se referea la procesul optanților. Era un orator desăvârșit, un extraordinar talent diplomatic. Da, el și-a făcut o meserie, și ce meserie!, din diplomație. Și din patriotism. Urmați-l!

Ies în curte, păsările mele zboară spre cireșii plini de rod. Și vine furtuna!