Povestea unui alt tezaur

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Către sfârșitul anului 1916, bătăliile primei conflagrații mondiale cuprind frontul românesc. Înaintarea armatelor germane către București impune Guvernului României să pună la adăpost rezerva de aur a țării. Soluția: să fie transferată în altă țară. Este preferată Rusia, țară aliată și vecină, care a fost de acord să păstreze marea avere a României în depozitele de la Kremlin. S-a cerut și părerea bancherului Mauriciu Blank, dar acesta a spus: „Cunosc Rusia! Vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra. Pentru Dumnezeu, nu-l trimiteți în Rusia.”

Dar tezaurul a fost expediat la Moscova, spre păstrare. În drum spre capitala Rusiei, trenul a trecut prin Chișinău. Averea României este depusă în Sala Armelor din Kremlin. În Rusia izbucnește revoluția. Soldații ruși părăsesc frontul. România rămâne de una singură în fața inamicului german. Acesta ocupă Bucureștiul, înaintând către Iași, unde se refugiase conducerea țării. Guvernul rus garantează în scris siguranța transportului, depozitării și restituirii integrale a tezaurului la prima solicitare. Valoarea casetelor este evaluată la 7 miliarde și jumătate de dolari. Dar adevărata valoare a tezaurului reprezenta o cifră mult mai mare. Acolo sunt comori unice, care nu pot fi evaluate. Problema tezaurului, prin vreme, se va pune repetat. Nicolae Titulescu, ca ministru de externe, a fost cel mai aproape de o soluție în favoarea României, în negocierile cu omologul rus Litvinov.

Diplomații români care l-au urmat au evitat să aprofundeze discuțiile pe această temă. Prin anii 1950, o delegație românească, din care făcea parte și poetul Tudor Arghezi, reușește să convingă guvernul sovietic să restituie Cloșca cu puii de aur. În 1990, când Gorbaciov a fost întrebat de către președintele Iliescu despre tezaur, acesta i-a răspuns: „Kakoi tezaur? Nu știu de chestiunea asta, dar mă voi interesa.” Cam asta este povestea primului tezaur. Regretatul meu prieten, poetul, omul politic, academicianul Nicolae Dabija, când a fost la Desești, mi-a dăruit un dosar cu articole. Ulterior, unele dintre ele au fost publicate în presă. Acolo am găsit povestea unui alt tezaur, despre care puțină lume știe. Nici eu nu am știut.

Este vorba despre un Tezaur românesc, sechestrat de vecinii de la Răsărit, la începutul anului 1948. Nicolae știa povestea de la Petrea Cruceniuc, fiu de țărani din satul Plopi, al Transnistriei și maior al armatei sovietice. În acel context, Regele Mihai se bucura de atenția puterii sovietice, deoarece a întors armele contra nemților. Către sfârșitul anului 1947, Stalin îi telefonase Regelui Mihai. I-a spus: „Mișa! (așa i se adresa), în curând în toate țările din Est vor fi instalate regimuri populare. Monarhiile vor fi abolite. Nici România nu va face excepție. Dacă nu azi – mâine. Aș vrea să facem împreună un cadou poporului României, cu prilejul Anului Nou. Renunță la tron, abdică oficial și în schimb îți permitem să te refugiezi în orice țară. Ia-ți o suită de vreo 30 de persoane, lista o faci tu, și într-o garnitură de tren cu 24 de vagoane încarcă tot ce crezi de cuviință, ca să ai o viață asigurată și în continuare.”

După cum știm, Regele semnează actul de abdicare. Timp de câteva zile, sub veghea reprezentanților militari sovietici, în cele 24 de vagoane au fost adunate vestigiile palatelor regale din țară, tablouri ale pictorilor români și străini, mobile, bijuterii, lingouri de aur, monede, odoare unice, manuscrise vechi. Înainte de plecarea trenului, responsabilul militar sovietic a cerut ca Regele și însoțitorii să treacă în vagonul de lângă locomotivă. Ajuns lângă Oradea, trenul a oprit într-o haltă. Aici, însoțitorii sovietici au detașat 23 de vagoane, care au fost anexate la o altă locomotivă, ce au luat imediat drumul Moscovei. Așa, Regele a plecat cu un singur vagon spre Occident.

Un episod mai puțin cunoscut. O fi legendă? Este adevăr? Eu v-am spus povestea scrisă de prietenul Nicolae. Care l-a îndemnat pe scriitorul Mircea Ciobanu, secretarul Regelui Mihai, să-l întrebe pe fostul suveran despre această întâmplare. Regele a refuzat să ofere detalii despre acest subiect, dar a confirmat adevărul lui. Despre cel de-al doilea Tezaur ar trebui să se vorbească mai mult. Sunt averi care nu aparțin atât Regelui, cât Poporului Român. Și trebuie să se întoarcă la adevăratul proprietar. Ar fi o corectare a unor abuzuri regretabile ale vecinului de la Răsărit, care în istorie trebuie să învețe nu doar să ia, dar și să restituie ce a luat.

Povestea aceasta merită confirmată și din alte surse. Rămân dator fratelui Nicolae, și dincolo de mormânt, pentru această ușă deschisă. Știu că este război, iar eu aduc vorba de un alt tezaur. Am spus-o ca să se știe și să adunăm și alte argumente. Că războiul nu ne oprește dreptul de a gândi.