Școala și literatura

 

                                                                                                  de Gheorghe Pârja

Astăzi începe un nou an școlar! Am citit și am văzut atitudini care coborau școala românească de pe soclu. Din vechimea ei până în ziua de astăzi. Câtă ură s-ar cuibări în sufletul unui trecător rating de presă, adică foamea de publicitate și de bani, nu poți să întâmpini un nou an școlar cu vorbe de ocară. Unii și-au pierdut orice brumă de solemnitate. Este ziua când elevii și profesorii își pun haine de sărbătoare, duc flori, iar florile sunt simbolul bucuriei. Sunt suficiente neajunsuri în școala românească de la orașe și sate, dar ziua de astăzi este o ceremonie, prilej de încurajare spre lumina învățării.

Săptămâna trecută, doamna ministru al Educației s-a aflat în Baia Mare și a asistat, alături de oficiali ai județului, în curtea Palatului Administrativ, la premierea elevilor cu rezultate bune și foarte bune din Maramureș. A fost strigat catalogul celor silitori și au ales partea luminoasă din școala maramureșeană. Elevii care pășeau spre a lua însemnele trudei lor sunt pentru mine certitudinea acestei generații. Că istoria învățământului românesc este cu multe lumini și umbre. Dar la masa timpului rămân, de obicei, purtătorii de făclii. Acum tinerii sunt cutreierați de vocații europene. Nu pot să mă împac, până la capăt, cu gândul că tinerii cei mai buni se lustruiesc în universități din Europa ori America. Unii rămân pe acolo.

Repede mă întorc în istoria noastră ca să aflu că mințile luminate ale neamului românesc s-au plămădit și în cetăți universitare din diferite străinătăți. Unii s-au întors acasă să clădească țara pe care o avem. Literatura română este mănoasă în pilde exemplare, în acest sens. Avem, și am avut, și în țară centre de iradiere a culturii. Mă gândesc la Preparandia din Sighet, care, zeci de ani, a dat luminători pentru satele Maramureșului. Apoi în școlile Blajului s-au format vreme de peste două veacuri generații de intelectuali și meseriași cu viață și lucrare hotărâtoare în păstrarea și propășirea unității naționale și a latinității poporului român. Aici se îmbinau științele umaniste cu cele practice la nivel de școală, formând acel tip de intelectual patriot deprins cu munca, dar și cu legile principiilor morale care stabilesc sănătatea morală a unui popor.

O să-mi spuneți că acum trăim alte vremuri, alte cunoștințe cere lumea de astăzi. Fenomenul îl înțeleg, sunt martor al înșurubării altor principii în corpul noii lumi. Dar să-l înveți pe tânăr dragostea de muncă, prețuirea valorilor, respectul pentru părinți, iubirea lucrătoare și jertfitoare pentru semeni, nu poate fi un demers desuet. A-i învăța pe alumni tâlcul limbii române deslușit de mari scriitori români este tocmai menirea orelor de limbă și literatură română. Așa că nu vă îndepărtați de Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ori Nichita Stănescu. Sunt ziditori de limbă română și înțelepciuni. Creangă, spunea G. Călinescu, descrie copilăria copilului universal.

A învăța și prețui limba poporului din care faci parte este o datorie nobilă. Limba unei țări trebuie însușită împreună cu eflorescența ei artistică, pe care o creează literatura. Cultura este ca un scut de apărare personală. De aceea mi se pare o aberație separarea limbii române de literatura română, când limba este truda de veacuri a scriitorilor asupra cuvintelor ro­mâ­nești. Înlocuirea cu comunicarea este mincinoasă și falsă, căci a comunica înseamnă a împărtăși, a-i transmite celuilalt fărâma de gând ivită în mintea ta, față în față cu lumea și a confrunta gândul tău cu al celuilalt. Paradoxal, comunicarea nu a dus la o largă comuniune de idei, ci a accentuat singurătatea omului copleșit de informația pe care o are la îndemână.

Criticul literar Irina Petraș semnala fenomenul prin care școala s-a abandonat comodelor îngânări de dogme. S-a pierdut frumusețea subînțelesurilor de care vorbea Noica. Este primejdioasă obsesia lumii de astăzi de a-i feri pe copii de ce ar părea dificil. Limba română de astăzi le este datoare, în cel mai nobil sens, scriitorilor vremurilor trecute. Nimic nu i se poate întâmpla școlarului dacă află ceva despre istoria limbii pe care o vorbește. Limba literaturii se împletește pașnic cu limbajele de specialitate la care recurge tânărul mileniului trei. Irina Petraș făcea referire la părinții iubitori de Carte și la profesori buni conducători de Carte. Că elevii care au Carte, au parte.

Să nu uităm că limba română, bine știută, ne ajută să ne înțelegem mai bine și mai frumos între noi. Aceste gânduri le transmit elevilor și profesorilor la început de an școlar. Și să nu uite profunzimea zicerii lui Nichita Stănescu: „Limba Română este patria mea!” Dar nici zicala lui Ion Creangă: „Cele bune să s-adune, cele rele să se spele”. Spor la învățătură, dragi elevi de la orașe și sate! Lumină lină în cuget și simțiri, dragi profesoare și iubiți profesori! În voi este multă nădejde! Ieri am coborât pe Ulița Bisericii din satul meu. M-am oprit în fața școlii în care am învățat Carte. Brusc mi-a apărut în față umbra majestoasă a învățătorului meu Vasile Fodoruț. Fără pedagogia și devoțiunea lui profesională nu aș fi scris aceste rânduri. Un intelectual care a format multe generații. Să vă amintiți de modelele de la catedră. Încolo, spor la învățătură!