ALIN AURELIAN VASILE, PANAHIDA POEZIEI, Colecția Debut, Editura Ecreator, Baia Mare, 2024

Motto: „Când fluturii nu pot zbura /sunt risipiți de vânt/ Am rupt o carte filă cu filă/ și am scris pe ele versuri nu cu sânge nuci cu lumină/ ci cu litere și cuvinte/ mijloace prozaice/ nebăgate în seamă/ dar așa am ales să fiu vechi/ când astăzi se scrie cu sânge/ și unii așteaptă lumina de la AI/ și de pe urma săbiilor eu       m-am făcut mic”...

Începutul volumului de scrieri ce se vor a fi poezii contemporane e caustic, e descrisă o lume in care „Poezia a murit!”, ea nu mai oglindește sentimente, e aservită, nu are un orizont, „visul putrezit”, ...pixul scriitorului nu mai are venin, ...arta e spânzurată în copac”...     Pentru a nu fi „mic” și pentru ca fluturii să poată zbura liber-îi sugerez autorului să studieze legătura care există între corpul fizic și cel cuantic.

În cele ce urmează voi căuta să demonstrez că autorul acestor versuri are dreptate limitată în ceea ce privește poezia în general raportată la creația sa.

Convorbirea scriitorului cu „Eul” său negativ îl îndeamnă pe cel pozitiv/ partea plină a paharului să scrie „Poiezia mea”scriind intenționat greșit cuvântul poezie cu „i” așa cum se pronunță  căci:

Încerc să te-ntregesc, să fii din nou la fel

Imagine perfectă, decupată din povești,

Dar timpu-mi este neînfricat dușman

În fața lui sunt toate și toate-s în zadar”  (Re)Amintire

Se scrie un Manifest defavorabil îndreptat împotriva poeților fără talent care scriu așa cum zicea Eminescu : „E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înșirând la vorbe goale, ce din coadă or să sune.” Totuși, scriitorul caută înainte de „sfârșitul poeziei” să scoată din adâncurile conștiinței sale „poezia mea”ca o molie pe care o scoți la lumină. ( Ars poetica)

Cât despre Principii de estetică, pe acestea le-a descoperit tot citind sau scriind poezii: „ Putem vorbi despre poezie mult și bine.../ tehnica e totul!/ și simțirea,/ și limbajul,/ și emoția, și...ââ...și...

Aș mai adăuga precum zicea esteticianul Liviu Rusu: „Conținutul ei (al poeziei) nu-l formează nici fapte obiective ca atare, nici idei abstracte, nici judecăți logice, ci stări interioare ce se cer cristalizate. Sunt cuvinte care produc un ecou și o atmosferă plină de semnificație a ideii ce se vrea a fi transmisă.

Valul melancolic al gândului îl face pe Aurelian Vasile să mediteze alături de valurile mării care „duc speranțele deșarte ale lumii, înglobate în păcate...iar, apoi se duc tot spre înserare: „În înserare valurile mării privesc nepăsătoare/ omul și dorința lui de a fi zeu/ târându-se pe pământ și mâncând țărână.” (Valurile mării)

Se caută ca și gânditorii și filozofii din toate timpurile răspunsuri la întrebările existenței umane: de unde venim, ce rol avem, încotro ne îndreptăm, sau cine suntem: „caut mistere și lumi de nepătruns” iar la final va găsi doar „liniștea eternă” (Căutare) alăturându-se Luceafărului poeziei românești:„ căci vis al morții eterne e viața lumii întregi”.

Omul nou, căutat de autor  trebuie să fie deosebit de cel din memoria colectivă de odinioară: „noi, oamenii lumii noi nu trebuie să gândim/ ni se spune la televizor tot ce trebuie să gândim/ oamenii au astăzi televizor în loc de cap și tărâțe în loc de creier”și „oamenii vor căuta pseudo-fericirea și pseudo-libertatea mergând spre cipare ca și animalele la abator iar... cu ajutorul sateliților se poate aranja mintea oamenilor animale”. Totuși autorul  nu-și pune „speranța în roboți și AI/ nu mai văd un viitor/ viitorul e nimic/ se termină treaba aici/ 7 zile și 7 ani/ început și sfârșit/ domnia lui antihrist.”

Poezia WWIII s-ar părea că n-ar aduce vreo schimbare de optică în ceea ce privește vizionarea filmelor și a războaieror la TV dar, mai există posibilitatea opririi tv-ului cu sabia telecomandă și să se facă ceva din partea oamenilor și a guvernelor  pentru ca cel de al treilea război mondial nuclear să nu aibă loc. Căderea lui Lucifer e descrisă cu lux de amănunte ca-ntr-un film

american, gândurile întunecate ale oamenilor îl însoțesc, iar cele luminoase-l ocolesc, ajuns pe pământ imaginația ne poartă prin gând mai departe...

„Și atunci acesta i-a fost numele,

Numele cel tainic,

Rădăcina întregii vrăjitorii și a cunoașterii interzisă și ascunsă...”

-Dor de Cristina –„înțelegerea a devenit un lux iar poezia e muribundă-dragostea continuă să rămână in mister”, se afirmă că azi nu mai e de înțeles Eminescu, Bacovia, Nichita - ceea e nu e adevărat, posibil ca unii să nu-i înțeleagă pe de-a-ntregul, dar majoritatea -și spune cuvîntul.  Încerc să-l contrazic deoarece (noi-„gheparzii”-Giuseppe Di Lampedusa) cei ce-am trăit

și-nainte de 89 îi înțelegem și-i prețuim în mod deosebit pe acești premergători ai poeziei moderne -mai mult decât pe contemporanii gen Cărtărescu-la care se face referire, să nu uităm că și Cărtărescu a fost propus pentru un mare premiu.

Apar și sunt tot mai mulți poeți și poetese în România  care au un stil aparte, au stil în abordarea fenomenului numit poezie, unii rămân tradiționaliști, alții se aliniază la noile influențe de idei și forme postmoderniste.

Școala ar trebui să aibă un rol mai mare în promovarea adevăratelor valori trecute și prezente iar acum acest aspect parcă se află în suspensie.

Sunt mai multe poezii cu titlul de Biografism în care se exprimă crezul autorului despre poezie/ poet/ sentimente exprimate etc

-iubirii trebuie să-i răspunzi cu aceeași monedă, altfel devine indiferență, în fața iubirii, moartea se îndepărtează;

-dragostea poate să apară la orice vârstă-poate fi dulce sau amară, posibilă sau imposibilă;

-detestă lupanarea, pragmatismul și bouvarismul din relațiile umane

Viața-și vede de banalitățile ei, nimic nu e permanent și perfect pe lumea asta, nici măcar necazurile, mai ales ele și... totuși Dumnezeu nu-l va lăsa pe om cu păcatele sale și peste toate vine „voia Domnului”-astfel că în poezia Rugă  autorul afirmă legătura strânsă care există  între Creator „Ceva esențial, unic, original...și arată că„ adevărul este Cineva și nu Ceva.”..

„Și totuși TU nu ne-ai lăsat,

Ai coborât aici jos

Și în Infern cuvântul tău a fost propovăduit

Nume nou scrijelit pe frunte,

Ca o foiță de aur,

Au primit toți cei care,

În neputința, slăbiciunea și scârba lor de lume

Cuvintele Bunei Tale Vestiri

Le-au primit, le-au ținut, și le-au prețuit.”

Alin Aurelian Vasile scrie o poezie ca o proză, subliniază câte o idee printr-un singur cuvânt ca o sinapsă, călător în timp de la o poezie la alta se creează o atmosferă lirică ce le leagă, e atmosfera lui, a scriitorului care vede prin regatul ascuns al memoriei ce-a fost, ce este și ce va putea aduce curgerea timpului în ceea ce privește frumusețea, actualitatea, adevărul artistic în misterul poeziei.

Da, autorul e împotriva unor tare ale modernizării poeziei în sensul negativ al cuvântului, critică starea actuală a unor poezii românești, dar, pe de altă parte găsim o speranță în viitorul ei - iar faptul că „tot ce-i românesc nu piere și tot românul e poet” ne face să putem fi siguri  că poezia nu piere și se scriu de la Miorița-ncoace enorm de multe poezii atât populare, cât și așa zise „culte”, poezii cuantice etc.

            Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM