ANIVERSARE PROFESOR LIMBA ROMÂNĂ, GRADUL I - CORNEL GHEORGHE COSMUȚA

 

Interviu exclusiv cu profesorul Cornel Gheorghe Cosmuța, la cei 79 de ani!

-         Suntem în cel mai reprezentativ local al Șomcutei Mari, orașul emblemă al Țării Chioarului și poate cu cel mai demn și longeviv profesor de Limba Română pe care eu l-am întâlnit vreodată. Mulțumesc pentru acceptarea acestei provocări. Povestiți-mi domnule profesor absolvent de UBB Cluj  Napoca, prietene Cornel Gheorghe Cosmuța, despre familia dumneavoastră!

-         Este o istorie lungă și nu vreau să plictisesc. Mă rezum în a spune că părinții mei au revenit din Refugiu în  Glod pe Someș, Sălaj,   în ianuarie 1945, doar cei patru prunci și eu, în pântecelui  mamei sădit în Petrești, de dragul Retrocedării Ardealului. În iunie 1945, după încheierea  anului școlar, învățătorul Cosmuța Alexandru s-a întors, după cinci ani de bejenie, în  satul natal, intâmpinat de săteni cu dragoste și respect, până ce, în 1952 fiind opozant colectivizării agriculturii, a fost  trimis spre  „ reeducare", vreme de un an la Canal. Vremuri grele pentru tata dar mai ales pentru mama. Apoi, scăpat din ghearele lui Stalin, a fost batjocorit de securiștii comuniști ( unii cu două clase, ca trenul personal) din  conducerea  raionului Dej.  Au fost și oameni de credință românească printre,, uneltele" rusești, care, ne-au îngăduit să pătrundem noi, fiii pușcăriașului Cosmuța Alexandru, prin oareșce zestre părintească, să finalizăm studii servind la propășirea intelectuală a neamului românesc. Ca atare, Domnul  Învățător  a dat, în vremuri  de prigoană comunistă, EL, tatăl meu   și  EA, mama mea au reușit să dea societății,  spre dezvoltarea de apoi, cu picătura noastră din acele vremi, după 1959, copii apreciați în societate și mă exemplific: Eleonora - educatoare, Alexandru-profesor, Octavian-inginer, Ion - inginer, Cornel Gheorghe -profesor. Sunt sigur că, pe Valea Someșului au mai fi fost asemenea onorabile familii cu mulți copii care au învățat carte, cu adevărat carte.

-         Deveniți sensibil și văd lacrimi la colțul ochilor. Spuneți-mi despre activitatea dumneavoastră didactică!

-         Domnule Gelu Dragoș știu că la pensionare (ați și participat!) mi-ați dedicat un articol laudativ într-o revistă de specialitate tipărită de Inspectoratul Școlar Județean la aceea vreme, dar azi am să fiu foarte scurt și am să spun că am activat la Școala Gimnazială Buciumi de la 1 septembrie  1965 până în 31 aug. 2009, adică vreme de 44 de ani, între  1979-1983 am fost directorul școlii, școală cu un colectiv de dascăli nemaipomeniți! Din păcate, unii nu mai sunt printre noi!

-         Ați predat?

-         Limba și literatura română, limba rusă și uneori pentru completarea catedrei Limba latină.

-         Știu că sunteți iubit, chiar adulat  la Buciumi, în Hovrila, în Vălenii Șomcutei, în Șomcuta Mare. Dar mai știu că sunteți un bun corist iar Ministerul Culturii v-a onorat pentru activitatea dumneavoastră oferindu-vă bani în plus la pensie. Povestiți-mi ceva despre această a doua pasiune a dumneavoastră! Muzicală, de această dată!

-         Știam că vii bine pregătit, așa că mi-am pus în ordine ideile. Așadar, activez la Corul mixt „Glasul Chioarului” din 1978 când am pășit pentru prima data alături de soția de atunci Dorina Ionac Cosmuța și colegi, eu fiind tenor sub bagheta maestrului Iustin Podăreanu. Am trecut „în rezervă” când dirijorul nostru drag s-a retras, în 2022. Am observat că o viață de intelectual dăruită necondiționat  culturii șomcutene nu e respectată pe măsură m-am retras discret, așa cum și trăiesc. Doresc să mai spun doar atât, vin din urmă nulitățile, impostorii și cei care dau din coate! Păcat!

-         Iarăși aveți tristeți. Spuneți-mi despre condiția dascălului pensionar. Asta doar dacă doriți!

-         Desigur! Am mâine, 23 aprilie 2024 vârsta onorabilă de 79 de ani și îmi permit să spun lucrurilor pe nume. În condițiile în care speranța de viață în țara noastră este de aproximativ 72 de ani, să-i oferi posibilitatea unui dascăl se profeseze până la 70 de ani nu este un beneficiu, ci un sacrilegiu! Nici măcar prăfuita formulă a „vocației de a fi dascăl” nu o justifică. Dacă ar fi fost cu adevărat un beneficiu, de el s-ar fi bucurat, înaintea profesorilor, bugetarii de lux ai României. Am fi văzut azi judecători cărunți, ca în filmele americane, împărțind dreptatea de la înălțimea înțelepciunii lor adunate în viață. Sau polițiști experimentați care știu să coordoneze operațiuni complexe de salvare!

-         Spuneți-mi ceva despre copiii dumneavoastră!

-         Copiii mei sunt, bine mersi, stabiliți în Italia, sincer să fiu regret că nu-i am în preajmă și asta fiindcă impostorii de la cârma țării de după 1990 au sfidat valorile și au fost nevoiți să emigreze. Până la urmă au și ei mândria lor. România a pierdut doi copii cu studii superioare, care muncesc cu profesionalism, pricepere pentru un salariu decent într-o altă țară.  Revenind la sensul profund al întrebării, sunt mândru de ei, îmi dau oxigenul de care am nevoie. Cristina e italiancă get-beget și lucrează la Primărie iar Dorin Alexandru s-a făcut și el italian și are mai multe preocupări din care câștigă bine. Mai am un nepoțel de la fiică, Cristian, care ne produce multe bucurii. Tuturor! Vreau să spun că sunt un tată și bunic fericit aici în Șomcuta Mare!

-         Un gând de final?!

-         Apreciez faptul că nu uiți când este ziua mea de naștere, sunt mândru că m-ați primit în familia tatălui Aurel, Dumnezeu să-l odihnească, și sunt prieten cu un jurist de excepție al Consiliului județean Maramureș și cu un dascăl fervent implicat, devotat educației celor mici, pe numele Gelu Dragoș.

 

A consemnat Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

                                  

                                                                 *****

Accesati si https://www.facebook.com/watch/?v=1785743124778222 în loc de LA MULȚI ANI!!!